TAZLAUL – IZVOR DE INSPIRATIE

izvoarele-tazlauluiAparent, izvoarele Tazlăului sunt mai puţin celebre decât cele ale Nilului, Oltului sau Amazonului. În realitate ele sunt atât de numeroase, încât nimeni nu ştie de unde izvorăşte Tazlăului şi-ţi va răspunde ca un copil isteţ: din munte.

Sau va confunda Tazlăul cu Tarcăul, că tot râu şi munte şi depresiune sunt.

De fapt izvoarele Tazlăului sunt inverse, ca o deltă, rod al inegalabilului umor de Tazlău.

Dar să le numărăm. Primul izvor pare a fi legendele, atât de multe şi de puternice, încât se pot confunda cu realitatea. Şi desluşind legendele, despicându-le şi despletindu-le, vei aflau despre un amarnic şi vrednic arcaş, care a tras de pe măgura Tazlăului şi săgeata s-a înfipt dincolo de apa Tăzlăului, acolo unde curge un drum fără pulbere care se desparte într-o limbă de balaur.

Şi acolo legendarul Ştefan cel mare şi Sfânt a dat poruncă de s-a ridicat o mănăstire cu ziduri puternice, cu catacombe care – legendele spun – s-ar întinde până spre Borzeşti sau Borleşti (căci aici numele sunt mai lunecoase decât oamenii).

Şi tot acolo veneau la ceas de seară nu ca să se roage, ci ca să fie rugate, fetele din satul vecin, care se cheamă şi astăzi Frumoasa şi nimeni nu mai ştie de ce.

Şi tot aici, la mănăstire, confundat cu un turc sau vreun alt eretic, aflat în pirgul mănăstirii, a scris Alecu Beldiman începuturile la „Jalnica tragodie a Moldovei.”

Legendele se împletesc ameţitor, de la Drumul fericirii, unde tinerii află calea spre dragoste până la Poarta ţărnii unde un inginer trimis să pună pe picioare o tăbăcărie a fugit atunci când o babă edentată l-a întrebat dacă are „suflet de pat”, ca să-l găzduiască.

Şi tot de legendă ţine şi haiducul Baltă, care se spune că nu era singur, ci trei fraţi, pătaţi, dar nu ucigaşi şi despre unul dintre ei stătea mărturie Maria lui Pâsoi a lui Zavate, despre care se spune că vedea bine pe întuneric şi avea nişte ochi atât de negri că lumina a învăţat de la ei să se ascundă în găurele negre, iar Blaga ar fi scris Izvorul nopţii.

Şi Maria lui Baltă a devenit a devenit personaj de carte şi cred că e singurul personaj din lume care a traversat mai multe cărţi, între care Chetronia lui Ticuţă Ardeleanu, Cicatricea subsemnatului şi Muma fiarelor de neasemuitul poet Ion Gheorghe…

Dar Maria nu e singură căci din cealaltă parte a satului se aude vocea de tunet a lui Ieremia Honcu (Concu), despre care se spune că a fost ales primar pentru că nu avea nevoie nici de gornist, nici de toboşar şi dădea porunci ca din tulnic şi vocea sa aducea cu cea a zeilor.

Şi tot în legendă au intrat doctorii Mironescu, dintre care I.I. Mironescu a intrat chiar în Istoria de la începuturi a lui Călinescu.

Sau Gheorghe Blaga, neîntrecut profesor de franceză şi animator cultural, director al revistei intitulată – cum altfel – , La Tăzlău.

Şi tot în legendă intră şi Cezar Ţucu cel cu blestemele tandre, matematician poet, neîntrecut scriitor şi care  nu are rival decât în pescarul Ţucu Cezar, cel care prinde păstrăv şi acolo unde acesta nu mai e de mult vreme.

Şi tot de legendă e Jeniţa Mocanu cea care prinde peştele cu mâna, după ce-i ameţeşte pe sub pietre.

Sau Zâc Zâc – mare scriitor – care povestea că vroia să se mute la Piatra din cauza câinelui căreia îi retezase la un braconaj picioarele de pe partea stângă şi care, oblojit de doctorul Temelie, se vindecase, dar care avea acum picioarele mai scurte cu o bordură şi din această cauză trebuia să devină la oraş, din câine de vânătoare, câine de promenadă.

Şi  familiile din Tazlău, fie că se numesc Potop, Escaru, Apostol, Sârmă, Ionescu, Mocanu, Veniamin îşi au legendele lor, uneori ştiute, alteori nu, dar cu siguranţă demne de cronici.

Tazlăul e – după ştiinţa mea – , comuna care a dat cei mai mulţi scriitori, celor amintiţi deja adăugându-li-se Radu Dănăilă, Constantin Ardeleanu, Ion Machidon.

Dar Tazlăul a fost nemurit şi de Calistrat Hogaş cel care transformă râul în fluviu, într-o scriere memorabilă, Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, George Topârceanu şi alţii de la Viaţa românească, colegi ai doctorului Mironescu, amatori de drumeţii şi de aromele inconfundabile ale sarmalelor doamnei Mironescu ce ajungeau din miresmele Tazlăului până în dulcele târg al Ieşilor.

Dar Tazlăul a dat şi al oameni se seamă, cum ar fi preotul Vartolaş, cel care nu credea în legenda numelui Tazlăului, adică că acesta vine din maghiară, de la „toz” şi „lo” adică ar însemna „drumul calului”, deşi ceangăii din Balcani l-ar putea contrazice.

Şi tot de legendă ţin şi bogăţiile Tazlăului, de la gazul de sondă la zăcămintele de potasă, de la lemnul care cade pe casele oamenilor, de la ghebele care nu se culeg, ci se recoltează cu coasa. Se spune că din crengile de brad se obţinea uleiul de cetină de brad, care mângâia pe obraz, ascuns în creme scumpe, obrajii frumuseţilor lumii, de la Paris la Tokio.

Dar Tazlăul îşi are şi sfântul său şi o statuie a lui Ştefan cel Mare, mângâiată de sculptorul Silviu Bejan.

Dar Tazlăul are şi o altă calitate, ascunsă, deşi e la vedere. E vorba despre picturalitatea sa, care, inevitabil, te îndeamnă la peisaj. Şi deocamdată cel mai mare pictor al Tazlăului rămâne Ştefan Potop, preşedinte de filială UAP, cu acte în regulă.

De câţiva ani, Ştefan Potop organizează tabere de pictură. Şi Tazlăul se nemureşte astfel  prin lucrările unor pictori de talie europeană, precum Mircea Răzvan Ciacâru, Grigore Agachi, Mihai Agape, Dumitru D. Bostan, Ion Mihalache,  Lucian Gogu-Craiu, Violeta Dinu, Lucian Tudorache, Cristinel Ionel Prisacaru, Mircea Titus Romanescu, Ion Mihalache, Dinu Huminiuc, Dumitru Bezem, Mihai Gavril, Aurel Stanciu, Gheorghe Vadana şi mulţi alţii…

Simezele, expoziţiile anuale din Piatra-Neamţ – şi nu numai -, stau mărturie.

Tabăra de la Tazlău e deja celebră, adăugându-se celor de la Durău, Almaş, Dumbrava, Brateş, intrate deja în legendă.

Şi poate că peste puţină vreme Tazlăul va ava propriul său muzeu de artă plastică contemporană, muzeu căutat de vizitatori şi nu numai.

Tazlăul este un izvor de inspiraţie. Dar ar fi bine să nu fie doar pentru artişti, ci şi pentru oamenii politici sau/şi de administraţie. Adică factorii de decizie…

Lucian Strochi

P.S. Despre alte izvoare, vom vorbi altădată, la o nouă ediţie a Taberelor…