XVII
pe malul abrupt al râului ascult cântecul enorm al materiei
cine ar îndrăzni să pună într-o cuşcă ca pe o felină viaţa
iată iarba creşte mai repede decât verdele din vârful
creionului copilului de şapte ani
râul îşi biciuieşte valurile ca pe o armată pierdută
ca pe o turmă tăcută
spre marele fluviu spre marea cea mare
locul unde cerul se întâlneşte cu el însuşi
ca un pendul soarele bate solemn tainică ora
pe malul abrupt al râului ascult cântecul enorm al pământului
sunt toate erele-acolo stratificate par pagini de carte
poate că pământul nu e decât un copac uriaş
prăbuşit şi noi îi citim acum vârstele
cine ar îndrăzni să scrie ceva despre toate acestea
iată pădurea creşte mai repede decât lemnul furat
de furii tăcuţi noaptea cărând cu căruţe braţe de zei
cum bubuie lumina la marginea pământului noaptea
convoaie de suflete colete cu vise alergând spre oriunde
pe malul abrupt al râului ascult cântecul enorm al vieţii
şi nu mă mai satur

Lucian Strochi