Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI– 10 iunie 2016 (51)

dialog-26-august-searaCORNEL PAIU: Ce reprezintă pentru dvs. PERSONALITATEA, cu majuscule, a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României? Despre mine mi-amintesc că l-am aplaudat şi l-am privit ca pe un „zeu” la Piaţa Universităţii din Bucureşti, atunci când i s-a permis să pună iar piciorul pe pământul ţării sale… Ce stare de spirit, câte speranţe… Cred că e mare lucru c-am avut şansa acelor trăiri… Eram student, abia scăpat de pe băncile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman, azi Liceul Teologic „Episcop melchisedec Ştefănescu”, zi de zi descopeream lumea fascinantă şi cosmopolită a Bucureştiului… Ca, într-o bună zi să văd un Rege în carne şi oase… Ce poate fi mai fascinant? Un Rege, aproape metafizic totuşi, de o sublimă linişte, de o adâncă smerenie, de o calmă pace interioară… Nu se putea să nu mă surprindă cele două planuri. Unul liniştit, contemplativ, emoţionant, aproape religios… Celălalt agitat, neaşezat, zgomotos, gălăgios… dar, totuşi, cumva sincer, deşi confuz şi indecis… Parcă aşa confuz şi indecis a rămas până astăzi. Oare de ce?

LUCIAN STROCHI: Un rege trebuie respectat şi iubit. Deci aplaud atitudinea ta, admir trăirile tale. În ceea ce mă priveşte, îl consider pe regele Mihai I un personaj istoric, o statuie vie. Este un erou pentru că a învins timpul. Este, dacă nu mă înşel singurul supravieţuitor dintre şefii de state din cel de al Doilea război mondial. Juridic el trebuie considerat un fost şef de stat, asemenea preşedinţilor  are      l-au succedat. Cred că greşim dacă îi atribuim alte calităţi. România pare astfel o struţocămilă, cu nu ştiu câţi regi şi chiar împăraţi. E ridicol, e tragicomic. Un urmaş al regelui Cioabă afirma la un moment dat că „Berlinul trăieşte două momente istorice, de mare emoţie: vizita mea şi a reginei Elisabetei a Angliei.” Afirmaţie cel puţin paranoică.