XX
mă visez tot mai des un copac
un pin sau un stejar de o mie de ani
crengile mele mângâie tandru pe creştet munţii
se spală ritualic cu apa de ploaie ce cade
la intervale atât de precise
presimt mirosul de narcise
parfumul umed din cascade
mă visez tot mai des un pom
cu fructe multe şi felurite
negre cireşe parfumate gutui
pere grele zemoase tomnatice
mere galbene roşii aproape rotunde
prune pudrate cu prafuri stelare
de pe aripi de îngeri sau de fluturi albastre
cu fructe exotice multe mie necunoscute
mă visez tot mai des un arbore uriaş
iarba creşte în jurul meu năucitor de deasă şi-naltă
în locul pădurilor creşte un oraş
năpârlesc îmi schimb mereu coaja pentru o altă
aventură în timp
pentru propriul meu anotimp
şi îi privesc cu uimire
pe tinerii care scrijelesc inimi
pe trunchiul meu
pentru ei tatuaje de-o zi
mă visez tot mai des un copac
ciudat cu rădăcinile până la cer
totul e tăcere e mit şi mister
timpul însuşi distrat grănicer
înveşmântat tot mai mult în lumină
sângele meu miroase acum ciudat a răşină

Lucian Strochi