Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI– 10 iunie 2016 (67)

dialog-06-septembrie-searaCORNEL PAIU: Există un OM de o blândeţe copleşitoare, exeget eminescolog de notorietate – Acad. Mihai Cimpoi. Trăieşte la Chişinău, dar am avut şansa de a-i strânge mâna de multe ori, în răstimpul ultimilor ani.  M-aş bucura să-i trasaţi un portret cum numai dvs. ştiţi crea, apelând la propriile dvs. experienţe avute în apropierea acestui mare om de cultură român… care ştie a cânta la „Cimpoi”.

LUCIAN STROCHI: Academicianul Mihai Cimpoi este un critic literar mai aparte, îmbinând erudiţia şi cunoaşterea în adâncime a două literaturi, cea română şi cea moldovenească, reunindu-le solar şi călinescian, cu o formulare sigură, incontestabilă, aşa cum la noi numai Eugen Simion reuşeşte. Extrem de prolific, a scris peste 3000 de articole, Mihai Cimpoi are şi vocaţia lucrărilor fundamentale, a enciclopediilor, pe care le converteşte în istorii literare şi în dicţionare. Cel puţin două opere pot fi considerate fundamentale: Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic şi O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. Dar Mihai Cimpoi a lăsat pagini de critică memorabile scriind despre Grigore Vieru, Ion Druţă, Marin Preda, Lucian Blaga, Dumitru Matcovschi, Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Ion Ghica, I. Al. Brătescu-Voineşti. Dar mitul său personal rămâne Eminescu, dedicându-i zece volume. Paradoxal, i se reproşează generozitatea, „plusarea”. Dar Mihai Cimpoi a înţeles să facă din critică un instrument de promovare a literaturii, de încurajare a tinerilor scriitori. Blajin, imperturbabil, Mihai Cimpoi face gesturi decisive atunci când românismul său este pus la îndoială, chiar printr-o decoraţie de stat. Şi tot prin Mihai Cimpoi, Eminescu a devenit mai kantian şi mai hegelian, ceea ce corect şi inspirat.