CORNEL PAIU: V-am revăzut astăzi la Piatra-Neamţ. După ce mi-am recuperat lucrările aflate expuse pe simezele Galeriei de Artă a Asociaţiei Pensionarilor, lucrări de grafică şi pictură care au constituit ce-a de-a treia mea expoziţie personală, am avut plăcerea de a petrece câteva ore împreună, la o terasă („VIP Club”, dacă mi-amintesc bine), din apropierea galeriei. Îmi era dor să vă revăd într-un moment de relaxare… Domnul Dan Dimitriu, ca totdeauna, inepuizabil… Am făcut planuri pentru viitoarele evenimente… Pentru viitoare proiecte literare… Cafeaua era chiar bună… Iar ploaia s-a conformat indicaţiilor şi previziunilor dvs…. Mi-am cumpărat şi o haină uşoară, deja udată de ploaie… Aţi avut astfel prilejul să afirmaţi: „Nu trebuie s-o mai uzi. E gata udată!” Am râs. Desigur că am mai udat-o şi-o voi mai uda… Dvs. ce vă mai amintiţi, afară de cele rememorate deja de mine?

LUCIAN STROCHI: Nu uita că am ochi de prozator, prin urmare sunt atent, fără voia mea, şi la detalii. Prin urmare revăd ambiţia unei tufe de iasomie care s-ar fi dorit cel puţin un arbust, blocurile de BCA, care nu promiteau o viitoare construcţie, o plantă cu frunze ruginii, galbene şi verzi care ne aruncau într-o toamnă policromă, un gard de sârmă timid, ascuns între frunze prea generoase, aproape materne, patru scaune, trei ocupate de noi şi al patrulea de un martor tăcut şi invizibil, o umbrelă uriaşă care ne apăra destul de stângaci de o ploaie torenţială, drept care ai schimbat scaunul cu martorul, un zid împrejmuitor ceva mai răsărit ca o bordură, murmurul Cuejdiului bine temperat de albia sa de ciment, zgomotul inconfundabil ala maşinilor, motocicletelor şi ţipătul salvărilor (spitalul nu e departe), faptul că ne aflam pe o proprietate privată, că dincolo de maşinile parcate oarecum romantic se afla piscina şi sălile de gimnastică, că alături de noi se mai afla o umbrelă cu patru scaune… Dar, dincolo de toate, discuţiile, într-adevăr relaxante. Aveam senzaţia că suntem trei adolescenţi  care au tot viitorul în faţă, deşi în cazul meu cel puţin e greu să mă mai considere un adolescent. Am trăit atunci şi acolo, o stare de normalitate, de pace, de prietenie, de democraţie.