CORNEL PAIU: Sunteţi creator de personaje literare. Care dintre ele vă este cel mai drag?

LUCIAN STROCHI: Toate personajele mele îmi sunt dragi, din cel puţin două motive: sunt produsele de import-export ale imaginarului meu şi le dau ceva din mine şi primesc la rândul meu, câte cava din personalitatea lor. De altfel relaţia autor-personaj este una specială, mergând până la identificare. Şi nu mă refer la un narator homodiegetic, care scrie un jurnal sau un autobieldunsroman. Flaubert spunea „Madame Bovary cˊest moi!”; Călinescu aprecia că şi el este o „Otilie”. Mă identific atât cu Mama din Cicatricea, cât şi cu multe dintre personajelor mele. Le sunt extrem de recunoscător: datorită lor pot fi copil, adolescent, tânăr, bătrân, pot fi fată, femeie, bătrânică, pot fi plantă sau animal (am fost şi tigru şi licornă!). Deocamdată cel mai drag personaj est Copilul din Funia de nisip. Semăn mult cu mine pentru că sunt eu însumi.