CORNEL PAIU: Ce reprezintă momentul Arghezi în Literatura Română?

LUCIAN STROCHI: Atunci când vorbim de momente, chiar dacă e vorba de personalităţi singulare, e obligatoriu să facem o evaluare istorică sau în cazul nostru de istorie literată. Deşi Arghezi debutează târziu în volum, abia în 1027, el se impusese încă din primul deceniu al secolului XX ca un  autor important, original, care nu avea nimic cu eminescianismul care inundase paginile literare şi tot spaţiul cultural. Luceafărul devenise fără voia lui o cometă şi coada cometei era saturată de imagini obosite, de o muzicalitate minoră, de o tristeţe fardată, fără vreo vibraţie metafizică de o pletoră de poetaşi pedeştri. Dacă Vlahuţă era şef de şcoală, îţi dai seama de valoarea acestei mişcări. Arghezi vine cu o poezie viguroasă, cu expresii neaoşe, cu culori tari, de pe covoare ţărăneşti, poezia sa fiind acuzată că e „gătită de o sorcovă” (Ion Barbu). Arghezi este poetul începuturilor, al testamentelor, al muncii agricole (v. „efigia om – vită” din Belşug). Este poet tribun (poeta vates), poet religios de cea mai bună calitate, răzvrătit şi pios, este autorul de Inscripţii pe care le-ar vrea pisanii pentru mănăstirilor născute din cuvânt, este ziarist, inventează tableta, tipăreşte cel mai mic ziar, Bilete de papagal, e alături de cei umiliţi înjosiţi şi obidiţi (ciclul 1907 –peizaje), scrie versuri incendiare (De la Noi vrem pământ al lui Coşbuc şi unele versuri eminesciene, literatura română nu mai înregistrase aşa ceva (Ia-l pe ciocoi ca hreanul /şi dă-l pe răzătoare!), evocă tipuri umane insolite (Fătălăul), îşi scrie versurile pe perete cu unghia, scrie despre înălţarea Omului (Cântare Omului), scrie inegalabile versuri pentru copii, traduce inspirat din franceză şi rusă, este autorul celor mai originali psalmi din literatura română. Pamfletar de temut, romancier cu resurse suprarealiste, apropiindu-se de literatura sudamericană (vezi Cimitirul Buna Vestire şi Incident la Antares al lui Erico Verissimo), om liber şi încătuşat, mereu „contra”, Arghezi ar fi meritat pe deplin premiul Nobel (a avut însă satisfacţia să fie tradus în italiană de doi laureaţi ai acestui premiu). Momentul Arghezi  în literatura română înseamnă o resetare a literaturii, o reînviere a ei. Arghezi reabilitează cuvântul cenuşiu, sudalmă, este cel mai anticalofil poet român.