CORNEL PAIU: Credeţi că se impune o necesară purificare a mediului românesc de aceste, hai să spunem, personaje, unele prea colorate şi prea sonore, când poate o tăcere autoanalitică şi introspectivă le-ar fi mai potrivită?  

LUCIAN STROCHI:  Purificările sunt întotdeauna periculoase. Dar cred că din când în când e bine să le reamintim acelor personaje cine au fost. Nu pentru că ei nu ştiu, dar să ştie că ştim şi noi. E drept că unii au năpârlit convingător. Din jdanovişti au devenit structuralişti, barthişti. Din fericire există o critică mai tânără, echilibrată care îşi joacă din ce în ce mai mult rolul de mediator şi de mentor. În legătură cu întrebarea ta: cum să treacă respectivele personaje la o „tăcere autoanalitică şi introspectivă”, când ele au trăit numai prin zgomot?