BALADA HAIDUCULUI RAZMERITA

balada-5Scrie-n cronică cartea comisului Ioniţă,2
Despre netrebnicul, tâlharul Răzmeriţă,
Ce-şi zicea că e haiduc între haiduci3
Când bea vin aspriu, cu soţii, la hanul „La trei cuci”,
Ce băgase-n boale fete şi femei lehuze,
Când le căuta la sâni şi-aprig le muşca de buze,4
Şi le lua la boiernaşi, doar cu mâinile goale,
Giuvaieruri scumpe, straie şi multe parale.5

Nu-l putură prinde, oricât încercară,
Se făcură domnii, repede de-ocară,6
Le scăpa banditul, deghizat în preot, babă,
În pescar, plugar sau vădană slabă.7
Hotărâră-atunci, pentru-acest scârbavic,
Poteră mai multă şi-ncă un ispravnic.8
Dacă-l vor trădară, fraţii cei fârtaţi,
Vor fi cumpăraţi şi pe veci iertaţi.9
O domniţă albă, doarme în trăsură.
E oprită straşnic, de-o aspră figură.10
Nu mai ştie bine, când fu sărutată,
Căci era jumate moartă, leşinată.11
Parcă-avea pe braţe, de fiare cătuşe
Şi văzu cu groază un brâu de cartuşe.12
Nu-i uita, se vede, ochii verzi şi gura,
Zâmbetul şăgalnic, de amant, făptura.13
ÎNCHINARE

Răzmeriţă, Răzmeriţă,  nume de răscoală,
Nu muri  acum în jale, ci măreţ te scoală.14
Doamna mea te aşteptă, cu mare, multă-ntristare:15
Domnului se roagă-n tăcere, pentru a ta-ndurare.16
 

Lucian Strochi

 

BALADA HAIDUCULUI RĂZMERIŢĂ1 5

Răzmeriţă- adică răscoală, răzvrătire. Numele acesta l-a purtat o rudă de-a mea prin alianţă, om într-adevăr răzvrătit, aflat în război cu toată lumea şi în primul rând cu el însuşi.

Scrie-n cronică cartea comisului Ioniţă,2balada devine una de evocare, cu trimiteri în timp revolut, poate chiar în evul mediu. Se mimează o anumită veridicitate a faptelor, prin autoritatea cronicii, (aceasta consemna autenticitatea întâmplărilor), prin carte (înţeleasă ca hrisov, scrisoare, document, act etc.), dar mai ales prin comis, titlu ce desemna un mare boier (între stolnic şi clucer). Ioniţă mimează şi el istoria reală,  înregistrându-se destule personalităţi cu acest nume.

Despre netrebnicul, tâlharul Răzmeriţă,

Ce-şi zicea că e haiduc între haiduci3obiectivitatea cronicii e trădată de aceste versuri, care arată ieşirea din neutralitatea rece a cronicarului, acesta, făcându-se apărător al celor avuţi. Totuşi există şi o  recunoaştere indirectă a meritelor haiducului Răzmeriţă, prin perifrază, prin renumele dobândit pentru faptele sale.

Când bea vin aspriu, cu soţii, la hanul „La trei cuci”,

Ce băgase-n boale fete şi femei lehuze,

Când le căuta la sâni şi-aprig le muşca de buze,4balada devine eminamente epică, descriind faptele „netrebnice” ale haiducului.

Şi le lua la boiernaşi, doar cu mâinile goale, 

Giuvaieruri scumpe, straie şi multe parale.5 – din nou ambiguitate. „Cronicarul” condamnă vehement tâlhăriile haiducului, dar declară că a obţinut „giuvaieruri scumpe, straie şi multe parale” „cu mâinile goale”, adică curajos, chiar eroic.

Nu-l putură prinde, oricât încercară,

Se făcură domnii, repede de-ocară,6acest ton ambiguu se păstrează în continuare, cronicarul comentând cu simpatie isprăvile „tâlharului”.

Le scăpa banditul, deghizat în preot, babă,

În pescar, plugar sau vădană slabă.7multe din aceste isprăvi au fost comise de haiducul Baltă, despre viaţa căruia ştiu multe de la soţia sa, Maria.

Hotărâră-atunci, pentru-acest scârbavic,

Poteră mai multă şi-ncă un ispravnic.8 dar ceea ce i se întâmplă haiducului Răzmeriţă e valabil pentru toţi haiducii (sau tâlharii, depinde de unghiul de vedere).

Dacă-l vor trădară, fraţii cei fârtaţi,

Vor fi cumpăraţi şi pe veci iertaţi.9când nu mai e nimic de făcut singura soluţie pare a fi trădarea.

O domniţă albă, doarme în trăsură.

E oprită straşnic, de-o aspră figură.10urmează un episod amoros, romantic. Deocamdată nu ştim cine este „domniţa albă”.

Nu mai ştie bine, când fu sărutată,

Căci era jumate moartă, leşinată.11nu ştim nici care este atitudinea domniţei, dacă joacă teatru sau nu.

Parcă-avea pe braţe, de fiare cătuşe

Şi văzu cu groază un brâu de cartuşe.12  eul narativ e transferat domniţei, aşa cum procedase Coşbuc în Paşa Hassan când schimbă perspectiva prezentând lupta prin ochii lui Hassan.

Nu-i uita, se vede, ochii verzi şi gura,

Zâmbetul şăgalnic, de amant, făptura.13portretul haiducului devine acum portretul unui posibil iubit, focos, „cu ochii verzi”, cu o gură senzuală şi „zâmbet şăgalnic”.

Răzmeriţă, Răzmeriţă,  nume de răscoală,

Nu muri  acum în jale, ci măreţ te scoală.14  -„Închinarea” e surprinzătoare: înţelegem că haiducul a fost prins şi condamnat la moarte. Cucerit de calităţile haiducului, dar şi înţelegând cu înţelepciune iubirea soţiei (iubitei) pentru el, eul narativ, redevenit eu liric se adresează direct haiducului, acordându-i iertarea sa. Mai mult, îl încurajează, evocând iubirea doamnei sale pentru dânsul.

Doamna mea te aşteptă, cu mare, multă-ntristare:15   – finalul baladei ar trebui să fie unul romantic, de basm.

Domnului se roagă-n tăcere, pentru a ta-ndurare.16  – ultimul vers este şi el ambiguu. Nu ştim dacă „doamna” se roagă pentru haiduc sau pentru sufletul lui.

„Morala” acestei balade e simplă: iubirea este peste tot şi toate, depăşind lumescul şi căpătând oricând o sacralitate de necontestat.