Geografie lirică: DESPRE VALE
Într-o scriere de acum câteva sute de ani, un călugăr a scris: „În bunătatea Sa nemărginită, Domnul Dumnezeul nostru a avut mare şi înţeleaptă grijă ca, pe lângă un oraş, să pună şi un câte un râu.”
Butada s-a putea extinde şi în ceea ce priveşte muntele şi valea şi am putea spune că Creatorul a avut grijă ca pe lângă fiecare munte să fie şi câte o vale.
Altfel muntele nu ar fi munte şi oamenii nu i-ar putea contempla de acolo de jos, din vale, măreţia.
Dar tot atât de adevărat e faptul că valea se conjugă şi cu dealul, cu podişul, cu câmpia cu toate celelalte forme de relief.
Dintr-un alt punct de vedere, dacă muntele înseamnă aerul şi pământul, valea e apa şi focul.
Muntele e principiul masculin, valea principiul feminin. Numai la chinezi, la unirea muntelui cu valul, valea e înlocuită cu marea. Dacă muntele înseamnă iniţiere, valea înseamnă certitudine, adică viaţă şi moarte.
Valea e un substantiv fundamental care poate primi orice adjectivare: Poate primi culori: Valea Albă, Valea Galbenă, Valea Roşie, Valea verde, Valea neagră, Valea aurie; poate primi calităţi: Seacă, Mare, Mică, Largă, poate primi sentimente omeneşti: Plângerii, Bucuriei, poate primi orice obiect din preajmă: Soarelui, Pinului, Viei, Sării, Vinului, orice animal: Ursului, Cerbului, Ţapului lupului, Mieilor, cu Peşti; orice pasăre: Cucului, Vulturilor, cu Struţi; poate – şi asta cel mai des – primi alături nume de apă curgătoare: Bistriţei, Jiului, Oltului, Mureşului, Prahovei, Doftanei, Râmnicului, Ampoiului, Arieşului, Argeşului, sadului, Ozanei, Crişului, Slănicului, Sâmbetei, Someşului, Tarcăului, Târnavelor, Trotuşului, Uzului, Bistrei, Brătăşelului, Niscovului, Tazlăului, Doftanei, Prahovei, Bicăjelului, Lotrului, Cernei, Sâmbetei, Crişului, Buzăului, Teleajănului, Negraşului, Mostiştei, Hârtibaciului, Barcăului, Crasnei, Valmaşului, Siretului, Izei, Ilvei etc., sau legate într-un fel de apă: Cascadei, Cascadelor, Iazurilor, Izvorului, Mării, Şipotului; se dăruie oamenilor, dar le fură numele: valea lui Mihai, lui Vlad, lui Liman, Stan, Mariei, Iosafat, Drăganului, lui Pavel, sau statutul moral sau social: Valea Sihaştrilor, Moaşei, Voievodesei, Haiducilor etc.. Valea se poate nunti cu pomii şi arborii: Valea Perilor, Mărului, Plopului, Teilor, Salciei, Perjei, Arini cu Brazi, dar şi cu cuvinte mai curioase, mai neaşteptate: Mormântului, Oaselor, Minunilor, Curcubeului, Trandafirilor, Cerului, Soarelui, Miresei, Frumoaselor, Zânelor, Regilor, Crăpăturii, Furcii, Vinului, Sării, Muntelui, Rupturii, Desului, Uimirii, Umbrei Morţii, Pumnului. Valea poate fi Mare, Lungă, Largă, Călugărească.
Valea poate fi chei, canion, vale oarbă (vale închisă în aval, caracteristică regiunilor carstice), ponor, sodol, sohodol,(vase seacă şi abruptă) hoancă (vale seacă, acoperită de buruieni şi tufişuri), văioagă (văiugă) vale îngustă, puţin adâncită, valea glaciară, zăpodie, bazin, trog, albie, depresiune, vâlcea.
Valea poate fi substantiv, dar intră şi în compunerea unor locuţiuni adjectivale şi adverbiale (de mai la vale) = de mai departe, locuţiune adverbială la vale, = în josul (apei), locuţiune verbală (a(şi) lua valea), interjecţie: Valea! cu sensul: pleacă!
Valea e prezentă în scrierile scriitorilor noştri canonici: Coşbuc, Alecsandri, Ştefan Octavian Iosif, Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Macedonski, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu etc., în baladele populare (Mioriţa), în Biblie, în mai toate scrierile importante ale omenirii.
Câteva văi au devenit celebre: Valea Loirei cu castelele ei, Valea Regilor (lângă Theba), necropolă a faraonilor Egiptului şi unde s-a găsit mormântul lui Tuthamkamon, Valea Morţii (Death Valley) din California, cel mai fierbinte punct al Pământului din ultima sută de ani, Silicon Valley, în partea sudică a oraşului San Francisco, metaforă a înaltei tehnologii cibernetice.
Valea este o adâncitură a pământului, o albie, o covată, care devine leagăn pentru civilizaţia umană. Dar valea este şi mormântul, după cum crucea şi piatra de pe mormânt reprezintă muntele.
Din punct de vedere militar, valea a fost întotdeauna aliatul celor mai puţin puternici, aceştia reuşind să creeze ambuscade, să folosească avantajul terenului.
Posada este un asemenea exemplu.
Văile sunt cele care leagă pământurile pe care le despart munţii. Şi tot valea e cea care, prin extensie, prin lărgire de sens, ne dăruie Ţara.
Valea şi muntele nu au fost niciodată în conflict. Şi oamenii, înţelegând acest lucru, au dat acelaşi nume unor localităţi, aşezări, prinse în transhumanţă şi astfel au apărut de Sus şi de Jos legate de acelaşi nume: Vicovu, Timişu, Vinţu ş.a..
Valea este unul din cele şapte simboluri fundamentale ale sufismului şi unul comun al taoiştilor. Prin faptul că este deschisă în partea de sus este receptivă la influenţele şi vibraţiile divine.
O interpretare interesantă se referă la faptul că valea reprezintă golul şi cum omul are teama de gol, valea va fi întotdeauna populată. Tablele legii i-au fost arătate lui Moise întâi pe munte, dar apoi şi la vale.
Excepţionalitatea înălţimii muntelui are drept corespondent coborârea prezenţei divine.
Valea poate şi expresia armoniei universale „care vibrează, dar nu se clinteşte”. Valea Regilor e cel mai bun exemplu. Mormintele străpung valea, dar reprezintă labirintic calea spre nemurire.
Aparent blândă, valea poate fi locuinţa permanentă a Diavolului sau a unor făpturi „demonice asemănătoare omului”: Valea Iadului, Păduroiul din Vale, Valea Urieşului, Pivniţa Urieşului. Valea devine o casă, casa apelor:
„Dacă vrei să nu te rătăceşti, urmează valea şi vei ajunge la lumină” –îţi poate spune o călăuză.
Valea poate fi şi prăpastie, genune, abis şi atunci capătă noi valenţe, multe biblice. Poala muntelui se găseşte în vale, peştera este şi ea o expresie a văii.
Un vers a generat numeroase replici literare. Mireasa din Cântarea cântărilor
se (auto)defineşte: „eu sunt narcisul (a) din câmpie, sunt crinul din vâlcele (vale).”
Crinul din vale e titlul unui roman de Honoré de Balzac, dar şi titlul unei melodii de Alexandru Groza. O poetă, Florica Ficard îşi doreşte chiar să fie crinul din vale: Vreau crinul alb, din vale, să fiu” într-o poezie cu tematică creştină. Dar crinul poate deveni trandafir, ca în versul lui George Coşbuc din Nunta Zamfirei: „un trandafir în văi părea.”
Ideea de receptacul pentru vale o întâlnim într-o poezie populară, culeasă de Lucian Blaga: Arde, Doamne, dealurile/Să rămână văile,/Se se-adune dorurile!”
În propunerea lui Lucian Blaga, valea face parte din spaţiul mioritic, acesta fiind o alternanţă deal/vale.
Valea este prezentă şi în basm. De obicei este Celălalt tărâm, lumea subpământeană, Infernul. Tot în basm, dar ca Vale a Plângerii, valea ilustrează cel mai bine funcţia de interdicţie de care vorbea V.I. Propp în Morfologia basmului. Minunatul basm Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte cules de Petre Ispirescu are în Valea Plângerii intriga întregii naraţiuni. Feciorul de împărat intră din greşeală în Valea Plângerii (numele era un avertisment!), urmărind un iepure şi timpul, oprit pentru o vreme, va năvăli peste el, odată cu dorul şi amintirea.
Dar valea e legată intim de cale. În primul rând, valea este o cale, cea mai uşor de străbătut, fie că e vorba de apă, fie că e vorba de maluri.
Calea este esenţială pentru daoism (în chineză, tao, în japoneză dō). Calea reprezintă un principiu, o metodă, o învăţătură.
Tao este forţa fundamentală care curge în toate fiinţele şi chiar lucrurile fixe, imobile din Univers. Este lamura realităţii, inefabilă, indestructibilă, este suma dintre yin şi yang, energia pozitivă şi cea negativă este taijutu. Dō este calea care trebuie urmată pentru a stăpâni o artă totală unitară. Toate artele marţiale nipone au ca sufix do: karatedo, aikido, judo, kyudo, kendo. Dar la fel de importante sunt Kado, care s-ar traduce prin calea florilor, sinonim cu ikebana, arta aranjării florilor din ceremonia ceaiului. Shodo este arta scrierii, de fapt arta caligrafiei chineze, un echilibru între grafică şi scriere.
Valea are ca rimă esenţială calea. Aşa cum munte are frunte şi drum – fum. Rimele nu sunt doar nişte simple potriviri de sunete, ci ele se cauză pentru semnificaţii.
Calea-valea poate fi o locuţiune substantivală, având ca semnificaţie discuţie, vorbă, cuvânt.
Complementară muntelui, aflată într-o opoziţie dinamică, binară valea este o „binecuvântare a muntelui” – cum spunea un proroc. Şi cred că avea dreptate.
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.