CORNEL PAIU: În ce mă priveşte, pe 30 septembrie, am participat la Salonul Cărţii organizat la Bacău, în cadrul Festivalului Avangarda XXII. Alături de domnul dr. Dan-Gabriel Arvătescu. A fost un bun prilej să revăd numeroase personalităţi literare şi artistice din Bacău şi din ţară, aşa cum bine ştiţi şi dvs. din experienţa proprie, că oportunează astfel de evenimente. Între cei din urmă l-am numărat şi pe poetul Aurel Pantea. Pentru mine, în paranteză fie spus, Aurel Pantea nu este numai un poet, ci un retor-poet. Adică, mult mai mult. L-am evidenţiat, deoarece următoarea întrebare este inspirată de un fragment dintr-un vers al acestuia: „…sfincşi se uită în abisul mileniului”. Care credeţi dvs. că sunt aceşti „sfincşi”, la care face sau nu referire poetul? Şi de ce „abisul mileniului”?

LUCIAN STROCHI: Îmi ceri prea mult, e imprudent, dacă nu imposibil, să comentez un „fragment dintr-un vers”. E ca şi cum mi-ai cere să mă pronunţ asupra unei cărţi din care mi-ai arătat o pagină. Totuşi: sfinxul este imobil, indiferent, el este un paznic şi un mesager al timpului, un martor al creşterii şi decăderii unei civilizaţii. Abisul mileniului sugerează golul istoric pe care ăl trăim: fără idealuri, fără speranţă, aşteptând Apocalipsa. Dar e o simplă, fulgurantă interpretare.