Cornel PAIU în dialog cu Lucian STROCHI– 14 octombrie 2016 (4)

dialog-02-noiembrie-dimineataCORNEL PAIU: Poate nu întâmplător formulez aceste întrebări în seara zilei în care este prăznuită „Sf. Cuv. Parascheva”. De aceea, poate, şiragul acesta de întrebări: Ce înţelege Lucian Strochi prin sfinţenie? Sfinţenia unor autori imprimă, poate, nemijlocit, operei sfinţenie. Însă, oare, la modul general, scrisul presupune sfinţenie, argumentează o sfinţire a creatorului? Se sfinţeşte un autor/ creator prin opera sa? Care dintre autorii-sfinţi vă impresionează şi interesează constant?

LUCIAN STROCHI: Sfinţenia este în primul rând o stare de spirit. Apoi o vocaţie, o opţiune, un mod de a-ţi construi liber destinul. Scrisul, scriptura este cel mai de preţ dar pe care omul şi l-a făcut. Scrisul eliberează trupul şi sufletul, întăreşte memoria, devine lege, emoţie pură, pecete. Un autor se sfinţeşte prin opera sa. Orice operă este morală, exemplară, unică, contribuie la binele comun, la fericirea omului, chiar dacă e vorba de o dramă. Prin urmare, toţi scriitorii se sfinţesc prin opera lor. Dar, atunci când şi viaţa exemplară se adaugă unei opere exemplare, – cum ar fi cazul cu Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, I.D. Sârbu, Radu Stanca, Radu Gyr, Max Blecher, Tudor Vianu – putem vorbi de autori-sfinţi.