CELE ZECE MINUNI DE LA BALUSESTI

cronica-03-nov-2016Dacă, vorba fabulistului „Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face” ar fi adevărată, cred că lumea noastră ar fi mult prea cenuşie, fără surprize şi ocolită de revelaţii şi de emoţii.

Şi totuşi vreau să vă vorbesc despre zece minuni petrecute în zece zile, la Băluşeşti, în acest an.

Nu ştiţi unde e Băluşeşti? E un sat din comuna Icuşeşti, împărţit frăţeşte între două confesiuni: ortodoxă şi catolică. Asta nu ar fi o minune, dar ca un preot ortodox să slujească în biserica catolică, iar ortodocşii (băştinaşi şi oaspeţi) să participe la o nuntă catolică e un lucru de mirare.

Prima minune a fost găzduirea pictorilor din tabăra Izvorul tămăduirii la familiile din sat: găzduirea s-a făcut atât de firesc încât pictorii declarau că s-au simţit mai bine decât dacă ar fi fost găzduiţi de o soră sau un frate rural. Şi prima nimune a fost făptuită firesc, cu prietenie şi dragoste, de Maricica şi Laurenţiu Zalatu, de Carmen şi Tudor Stan, de Viorica şi Vasile Floraru, de Toader şi Matilda Botezatu, de Vasile şi Angela Stan.

A doua minune a venit de la obiectele subiecte culturale: fântâna, cuptorul, livada, casa a devenit engramele unui arhetip primordial, atemporal. Şi pictorii şi-au iubit subiectele, răsfăţându-le mai ceva decât pe vedetele capricioase la o şedinţă foto, surprinzându-le în toate ipostazele, din toate unghiurile. Iar fântâna, cuptorul, copacul, casa, căruţa, biserica au dat autografe pe pânza albă pentru eternitate.

A treia minune a venit tot de la picturi. Inspirat, părintele Paiu le-a plimbat prin biserică şi prin curtea bisericii, ca pe străvechi şi de preţ icoane. Şi pictorii au purtat la vedere picturile altora, ca semn de supremă umilinţă şi biruinţă. După cum, cu aceeaşi emoţie şi mândrie, cu aceeaşi autentică evlavie,  lucrările au fost purtate de ţărani şi de copii. Şi tot atunci, tot ca aceeaşi minune, aceeaşi minune au înflorit la uşa bisericii, picturi ale copiilor din sat.

A patra minune s-a petrecut în sat. Am aflat şi am văzut cum arată răzeşii autentici, cei care l-au adăpostit pe marele, dar înfrântul Ştefan în codru, apărându-l de turci şi de priviri lunecoase şi trădătoare; şi locul acela se numeşte Tabăra şi pot spune că acolo se poate naşte oricând o nouă Mioriţă sau o altă baladă fundamentală, căci am văzut cu martori, piciorul de plai şi gura de rai, şi pădurile seculare, neatinse încă de drujbe.

A cincea minune s-a petrecut seară de seară, când fiecare artist s-a spovedit, s-a confesat, şi-a prezentat fără ezitări şi ocolişuri viaţa, aşa cum e ea, cu bucurii şi necazuri, cu victorii şi înfrângeri.

A cincea minune a fost solidaritatea culturală şi intelectuală dintre pictori şi scriitori. Poeţii au devenit pictori, pictorii au devenit poeţi, demonstrându-se că nu există mai multe ci o singură Artă. Aşadar au scris versuri şi au pictat Victor Munteanu, Cornel Paiu, Lucian Strochi, Ioan Burlacu, Galina Vieru, toţi aceşti având publicate volume de poezie… Şi tot din solidaritate culturală pictorii s-au deplasat la Roman, asistând la lansarea cărţii de proză fantastică Singurătatea sfântului  Serafim semnată de doctorul Dan Gabriel Arvătescu, pedepsit cu un premiu de debut la prima sa carte, Eu, chirurgul. Şi tot ca a cincea minune să notăm prezenţa la Băluşeşti a familiilor dr. Nazaritean, dr. Măndăşescu, tot ca semn al aceleiaşi admirabile solidarităţi intelectuale.

A şasea minune au fost înseşi lucrările de artă, răsărite miraculos peste noapte, câte una pe zi pentru fiecare dintre pictori. S-au pictat uleiuri, acuarele, s-a realizat o grafică de peniţă, s-au făcut zeci şi zeci de crochiuri, eboşe, schiţe. A fost într-adevăr o perioadă fastă, asemeni unui pescuit miraculos.

A şaptea minune a fost expoziţia din curtea bisericii. Portretele umane ale lui Micea Răsvan Ceacâru au devenit Iisus sau fecioara Maria, copacii Marianei Papară au lăstărit fără veste, iar biserica din sat a devenit vedetă, fiind subiectul a câtorva lucrări semnate de Galina Vieru. Satul însuşi a devenit un Vitebsk, dar nu al lui Chagal, ci al lui Daniel Crăciun, lucrările lui Cristinel-Ioan Prisacaru au devenit care icoane, care ilustraţii dintr-o carte sfântă, după cum tot ilustraţii de carte au ajuns unele dintre lucrările semnate de Viorica Vieru şi Felicia-Andra Acsinte. Şi tot în această minune încap şi lucrările lui Cornel Paiu, imprevizibil şi talentat, patetic şi reţinut.

A opta minune a avut luni, 5 septembrie a.c. la ora 17,00, când la Galeriile Lascăr Vorel a avut loc vernisajul expoziţiei Taberei. Acolo dincolo de ceea ce se ştia, de văzuse, se contemplase, au apărut noi lucrări, semn că crochiurile, eboşele, schiţele au încolţit şi au înflorit. Dar au mai apărut şi lucrări mai vechi şi mai noi, semnate de Ştefan Roşu, Geanina Ivu, Puiu Costachi-Dumitraş, Remus-Lucian Ştefan, Constantin Adamovici, precum şi picturi semnate de foarte tinerii Paul Donciu, Răzvan Răucescu sau Alexandru Popa,unele extrem de promiţătoare.

A noua minune a fost concertul greierilor în la major, interpretat seară de seară la Băluşeşti. Alături de licuricii care coborâseră luminile cerului mai aproape de pământ, acest concert, imposibil de descris în/cu cuvinte aducea când cu sonoritatea molcomă aparent liniştită a unui fluviu, când cu nerăbdarea şi impetuozitatea unui torent se munte, când cu bubuitul unei cascade sau Dämmerung-ul unui drum nicicând descoperit.

A zecea minune a fost satul, devenit încrucişare de drumuri şi destine.

Aici s-au întâlnit Bucureştiul cu Chişinăul, Piatra – Neamţ cu Bacăul,  Iaşul cu Romanul, Băluşeşti fiind pentru o săptămână, capitala unei ţări imaginare, de vis.

Vor mai fi fost şi alte minuni, dar pe care nu le-am văzut eu, dar care cu siguranţă le-au văzut alţii. Poate la Piatra-Neamţ, poate la Câmpulung Muscel, unde expoziţia taberei a făcut o escală…

Sau poate că s-au ascuns bine în sufletele tuturor.

Lucian Strochi