Fata cu nume umbros,²
Tricotează lumina:³
Un ochi pe faţă, unul pe dos.⁴
Fata cu nume ciudat,⁵
Ascunsă într-un colţ de pat,
De palat,
Într-un iatac,
Colecţionează fiecare citat
Despre iubire pe care-l găseşte,⁶
În romane siropoase, fatale,⁷
În piese de teatru desuete,⁸
În versuri sentimentale,⁹
Scrise doar pentru fete
Cuminţi şi ruşinoase.¹⁰
Fata cu nume luminos,¹¹
Înţelege totul pe dos,¹²
Sufletul ei ţese brocarte,¹³
Pentru fiecare iubire în parte,¹⁴
Mai departe
De-o zi, mai departe de moarte.¹⁵
Litera ei înfloreşte, de aur, ca o iniţială din carte,¹⁶
Ca o anluminură,¹⁷
Ca o arsură roşie, pe inimă, pe gură.¹⁸
Fata cu nume zeiesc,¹⁹
Pe ea încerc s-o iubesc,
Într-un vis ceresc,
Sub un pom de rai domnesc.²⁰
Fata cu nume străin,²¹
Mă-mbie cu tăceri, mă-mbie cu vin.
Fata cu nume de lumină,²²
N-are niciun semn, nicio vină.²³
Fata cu nume de floare,²⁴
S-o iubesc mă doare,
S-o uit mi-e frică,
Că se ridică,
Şi pleacă,
Fata cu nume umbros,²⁵
Tricotează lumina:
Un gând pe faţă,
Un vis pe dos.²⁶
Fata fără nume,²⁷
A fugit fără mine,
Fără ruşine,
În lume…²⁸

Lucian Strochi

 

FATA CU NUME UMBROS (LIED¹)  1 

¹liedul (din germanul lied = cântec) se numeşte o compoziţie muzicală vocală, cu acompaniament instrumental, de obicei pian. Scrisă pe un text liric, de obicei o poezie scurtă. Liedul se bazează pe repetiţie variaţie şi contrast. Precursoarele liedului sunt romanţele şi cântecele populare mai vechi (madrigalul, vilanella, frottola), dar şi balada, cântecul, doina, idila etc. Este cea mai lirică specie poetică de formă fixă; din această cauză şi structura ei formală este mai laxă. Liedurile pot fi: monopartite (A) – atunci când este alcătuit dintr-o singură linie melodică, care se repetă la fiecare strofă, (v. Trandafirul lui Schubert). Dimpotrivă,  cele bipartite sunt alcătuite din două fraze muzicale diferite. (un exemplu: Somnoroase păsărele de Mihai Eminescu pe muzica lui Tudor Flondor (AB). Forma tripartită este tot bipartită, dar prima frază muzicală se repetă după cea de a doua (ABA). Cele mai multe lieduri sunt tripartite. La noi cei mai cunoscuţi autori de lieduri sunt Tudor Arghezi, Ştefan Octavian Iosif, George Bacovia ca „textieri” şi Ciprian Porumbescu, Eduard Caudella, George Dima, George Enescu, Sabin Drăgoi, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Tiberiu Brediceanu ş.a., ca muzicieni. Tematic, liedul este o poezie extrem de diversă, iubirea fiind însă tema dominantă.

Fata cu nume umbros,² – „numele” este evident un „prenume”. Numele „umbros” este foarte rar, aproape toate numele fiind în legătură cu lumina, cu valorile pozitive. Numele umbros, nedeterminat, păstrează o doză suplimentară de mister. Totuşi, printre numele posibile: Crenguţa, Cetiniţa, Calipso (din gr. kalyptein =  a ascunde, a tăinui, deci „Cea ascunsă”), Mălina (de la mălin, arbore care este un simbol al morţii), Melania (de la gr. melanos = negru), Olivia (de la lat. oliva , numele arborelui şi a fructului de măslin), Silvana, Silvia (lat. silva = pădure), Negruţa, Umbria etc. Aşadar nu ştim numele real al iubitei.

Tricotează lumina:³– a tricota lumina este o metaforă pentru privirea dinamică, mereu în căutare şi aşteptare, neliniştită şi calmă.

Un ochi pe faţă, unul pe dos.⁴ –ochiul e folosit conotativ, polisemantic.

Fata cu nume ciudat,⁵ –aceeaşi explicaţie ca pentru numele umbros.

Ascunsă într-un colţ de pat,

De palat,

Într-un iatac,

Colecţionează fiecare citat

Despre iubire pe care-l găseşte,⁶ – înţelegem că e vorba de o îndrăgostită

În romane siropoase, fatale,⁷ romanţioasă, lipsită de experienţa vieţii

În piese de teatru desuete,⁸ –teatrul e din acest punct de vedere o iluzie, acceptată doar de cei care trăiesc starea de îndrăgostire

În versuri sentimentale,⁹ –e vorba de poezia de album, graţioasă, lipsită de fiori metafizici, ca o muzică discretă.

Scrise doar pentru fete

Cuminţi şi ruşinoase.¹⁰ –asemenea fete sunt „flori în glastră”. Până şi iubirea lor e artificială, fadă, lipsită de emoţii.

Fata cu nume luminos,¹¹ –afirmam anterior că majoritatea numelor sunt luminoase, de la Clara, Bianca până la Lucia sau Luminiţa.

Înţelege totul pe dos,¹² – lipsită de experienţă, o asemenea fată îşi construieşte o lume artificială, ireală, pe dos, ca într-o oglindă.

Sufletul ei ţese brocarte,¹³ – brocartul este o ţesătură de mătase naturală sau artificială, ţesută în aur şi argint. Aluzie poate şi la sensul etimologic (cuvântul italian broccare care înseamnă a bate în cuie, a ţinui). Deci sufletul fetei este ţintuit. Brocartul e folosit pentru  draperii sau pentru îmbrăcăminte ornamentală. Înainte boierii şi preoţii, domnitorii purtau haine de brocart. În limba română brocartul are ca sinonime zarafir, frenghie, şahmarad, zarpă, brocat. Se sugerează că fata ţese draperii, perdele, care o despart de realitatea  imediată.

Pentru fiecare iubire în parte,¹⁴ –situaţie de don Juan: fata nu se poate hotărî pentru o iubire anume, pentru o singură iubire.

Mai departe 

De-o zi, mai departe de moarte.¹⁵ –brocartul se foloseşte şi ca acoperământ mortuar. Cu un alt sens, fata nu ştie când, unde şi cum va întâlni iubirea, sau dacă o va întâlni în această viaţă.

Litera ei înfloreşte, de aur, ca o iniţială din carte,¹⁶ –fata se refugiază din nou în cărţi, numai că de această dată, ea îşi scrie propria carte

Ca o anluminură,¹⁷ aparent fata îşi trădează iubirea, iniţiala din carte coincizând cu iniţiala numelui iubitului

Ca o arsură roşie, pe inimă, pe gură.¹⁸ – icoana iubirii este litera, sărutul, anluminura, un semn pe inimă.

Fata cu nume zeiesc,¹⁹– poate Diana, Afrodita, Ceres, Minerva, Hera…

Pe ea încerc s-o iubesc,

Într-un vis ceresc,

Sub un pom de rai domnesc.²⁰ – o trecere interesantă, dintr-un imaginar mitologic la iubirea biblică: zeiţa devine Eva, prima femeie.

Fata cu nume străin,²¹ –numele poate fi străin din două motive: nu e cunoscut sau aparţine unei fete de pe alte meleaguri. Un nume ca Helga, Astrid, Nectaria nu sunt dintre cele mai comune.

Mă-mbie cu tăceri, mă-mbie cu vin.

Fata cu nume de lumină,²²– faţă de numele luminos, numele de lumină a mult mai restrictiv.

N-are niciun semn, nicio vină.²³ – lipsa de identitate este explicată în primul rând prin  multitudinea posibilităţilor, prin ideea de perfecţiune.

Fata cu nume de floare,²⁴ – şi aici seria este bogată: margareta, dalia, brânduşa, viorica, narcisa etc. Dar floarea înseamnă şi superficialitate şi generozitate. Floarea se dăruieşte oricărui fluture, oricărei albine.

S-o iubesc mă doare,

S-o uit mi-e frică,

Că se ridică,

Şi pleacă.²⁵ – aici versurile seamănă mult ca semnificaţie şi muzicalitate cu celebrele versuri ale lui Ienăchiţă Văcărescu din poezia „Într-o grădină”. O reproduc pentru că este foarte scurtă şi expresivă: „Într-o grădină,/ lâng-o tulpină zării o floare, ca o lumină.// S-o tai se strică! S-o las mi-e frică/ că vine altul şi mi-o rădică.” Totuşi la mine sensul e altul: teama eului liric de a se îndrăgosti, dar şi de a trece pe lângă o posibilă mare iubire.

Fata cu nume umbros,²⁶ – se revine la primul vers, după ce a trecut prin: nume ciudat, nume luminos, nume străin, nume de lumină, nume de floare şi în final va fi fără nume.

Tricotează lumina:

Un gând pe faţă,

Un vis pe dos.^{27 –} din nou o reluare, uşor schimbată: ochiul devine gând şi vis.

Fata fără nume,²⁸ – e vorba poate de o iubire absolută sau poate iubitul supărat o şterge din gândul şi din inima sa.

A fugit fără mine,

Fără ruşine,

În lume…²⁹  – eul liric e subiectiv,  nedrept, interzicându-i fetei o iubire la care aceasta ar avea dreptul, precum şi dreptul de a refuza şi de a opta.