Dacă am fi plecaţi deasupra noastră¹
Sau pietre răbdătoare dac-am fi,²
Ne-ar tremura o umbră, adâncă şi albastră,³
Şi-un dans solar, păgân, ne-ar tot roti.⁴

 

Şi dac-am fi măcar în înlăuntrul
Nostru,⁵ dac-am fi fost rămas,⁶
Şi timpul galben,⁷ s-ar zbârci căruntul,⁸
N-ar mai putea să ne urmeze, pas cu pas,⁹

 

Deci, dac-am fi fără de chip sau trup,¹⁰
Coagulaţi suav, ca-n amintire,¹¹
Un sunet pur am fi, vocală-lup,¹²
Am fi petală clară de iubire.¹³

 

Aşa rămânem singuri în descântec,¹⁴
Rostit înfricoşat, la foc târziu,¹⁵
Cuvânt rotund,¹⁶ dar nedesprins de pântec,¹⁷
Vag suflet mov,¹⁸ agonizând în cenuşiu.¹⁹

Lucian Strochi

CÂNTEC (LIED)  3 

 

Dacă am fi plecaţi deasupra noastră¹ –acest lied este unul al sufletelor pereche, care au nevoie de introspecţie, de interogaţie, de privire în înlăuntrul fiinţei.

Sau pietre răbdătoare dac-am fi,² – repaosul e la fel de important ca mişcarea, el ritmând-o, punând-o în valoare.

Ne-ar tremura o umbră, adâncă şi albastră,³ – e vorba poate de oceanul planetar, cuplul căpătând proporţii şi dimensiuni cosmice.

Şi-un dans solar, păgân, ne-ar tot roti.⁴– dansul, soarele mişcarea sunt esenţiale pentru timp pentru orice realizare.

Şi dac-am fi măcar în înlăuntrul

Nostru,⁵ –pătrunderea în Sine este suficientă pentru cunoaştere

dac-am fi fost rămas,⁶ –cunoaşterea înseamnă şi memorie

Şi timpul galben,⁷ – cel din frunze, din fotografii din toate lucrurile în general

s-ar zbârci căruntul,⁸ –timpul personificat se comportă uman, trăindu-şi durată, limitată patetic la dimensiunea umană.

N-ar mai putea să ne urmeze, pas cu pas,⁹ –timpul rămâne în urma îndrăgostiţilor întrucât aceştia au ceva în plus: iubirea.

Deci, dac-am fi fără de chip sau trup,^{10 –}  iubirea înseamnă şi pierderea identităţii, contopirea, ştergerea elementelor nesemnificative. Din punct de vedere al iubirii, oamenii sunt la fel, adică identici.

Coagulaţi suav, ca-n amintire,¹¹–iubiţii sunt salvaţi de propriile lor amintiri, de povestea iubirii lor.

Un sunet pur am fi, vocală-lup,¹² – iubire înseamnă şi  esenţializare. Fraza devine propoziţie, propoziţia  – cuvânt, cuvântul – vocală. E vorba poate de vocala U, cea care vibrează singură, asemenea unui diapazon şi este expresia pură a urletului unui lup.

Am fi petală clară de iubire.13 –adică un element esenţial, etern şi în acelaşi timp perisabil al naturii.

Aşa rămânem singuri în descântec,¹⁴ –iubirea are nevoie de magie, de descântec, de cuvinte vrăjite sau care par aşa.

Rostit înfricoşat, la foc târziu,¹⁵ –e vorba de relaxarea de după o zi de trăiri intense.

Cuvânt rotund,¹⁶ – se sugerează un androgin al cuvintelor, un timp care se autodefineşte.

dar nedesprins de pântec,¹⁷ –cuvântul rămâne însă un atribut al umanului.

Vag suflet mov,¹⁸ – totul devine incert, culorile se interpătrund

agonizând în cenuşiu.¹⁹ –cenuşiul, griul, culoarea neutră este cea care domină un final. Sau poate e vorba de cenuşa care rămâne după noi, după focul care am fost?