CANTONA TRISTA, MAI TRISTA DECAT O IUBIRE STINSA
De tine versu-acesta mă desparte,1 a
Şi între noi s-au interpus taigale, 2 b
Atâtea lumi: cristale, vegetale,3 b
Sau, şi mai grav, întreagă, albă carte.4 a
Îmi pari un înger trist dintr-o gravură,5 c
Drapat în roşii, albastre mantale, 6 b
Anluminuri şi alte-iniţiale,7 b
O primă notă dintr-o uvertură.8 c
Nu te-au atins nici intrigi, nici stigmate,9 d
Nu te-au cuprins nici bârfe, sau cabale,10 b
Nu te-au atins gingaşele petale,11 b
Nici ucigaşul zâmbet din palate.12 d
Ne mai desparte-acum un vers şi-o moarte,13 a
În ochii tăi s-au stins, tăcut, cristale14 b
Şi focul sacru păzit de vestale:15 b
Aproape-mi eşti, dar mult, mult prea departe…16 a
În piept se zbate cumplită arsură17 c
Şi mintea-mi face, tot mai des, escale.18 b
Degeaba-mi vin însemne-imperiale:19 b
Cuvântul vânăt se striveşte-n gură.20 c
E linişte profundă în cetate21 d
Şi negrul domină acum fundale.22 b
Tu urci tăcută în ample spirale. 23 b
Tu. cea din urmă, blândă zeitate.24 d
Congedo
Citesc mai departe: lumea e o carte,25 a
În care se desparte, viaţă şi moarte;26 a
Slovele-s sparte, cu litere deşarte27. a
Lucian Strochi
Canţonă tristă
mai tristă decât o iubire stinsă 2
De tine versu-acesta mă desparte,1 – această canţonă este o scrisoare în versuri adresată iubitei. Despărţirea se datorează canalului şi nu mesajului. Neputându-se adresa oral iubitei, cavalerul trebuie să recurgă la o scrisoare.
Şi între noi s-au interpus taigale, 2 –taigaua e o pădure nesfârşită, nu doar în Rusia, aşa cum îndeobşte se crede.
Atâtea lumi: cristale, vegetale,3 – vers ambiguu, dar care se poate referi şi la gusturile diferite ale celor doi.
Sau, şi mai grav, întreagă, albă carte.4 – o carte poate apropia sau depărta oamenii în funcţie de conţinutul ei. Dacă acest cuvânt intră în alte accepţii prin carte putem înţelege şi document, act (de proprietate) şi atunci e vorba de diferenţa de avere dintre cei doi.
Îmi pari un înger trist dintr-o gravură,5 – iubita s-a dematerializat prin sacru, femeia devenind înger
Drapat în roşii, albastre mantale, 6 – roşu şi albastru sunt culorile heraldice cele mai importante , dar şi cele mai frecvente culori din vitralii.
Anluminuri şi alte-iniţiale,7 – de obicei iniţialele literele de început erau bogat ornate, alcătuind adevărate poveşti, rezumând prin imagini textul unui capitol. Acelaşi lucru şi pentru anluminuri, mai ales când e vorba de incunabule.
O primă notă dintr-o uvertură.8 – adică o notă fundamentală, care poate genera dezvoltări fractalice.
Nu te-au atins nici intrigi, nici stigmate,9 –vers ambiguu. Nu ştim dacă stigmatele sunt reale sau nu. Femeile uşoare se însemnau cu fier roşu pe umăr. La fel şi vrăjitoarele şi posedatele.
Nu te-au cuprins nici bârfe, sau cabale,10 – frumuseţea şi cinstea iubitei au făcut ca ea să traverseze liniştită „oceanul social”.
Nu te-au atins gingaşele petale,11 – aici o hiperbolă, dar şi o aluzie la expresia „să nu o atingi nici cu o floare”
Nici ucigaşul zâmbet din palate.12 –zâmbetul din palate poate fi într-adevăr ucigător. El conţine de obicei invidie, ură, recunoaştere silită.
Ne mai desparte-acum un vers şi-o moarte,13 –pe lângă versul din primul vers, acum, în acest vers, între cei doi se interpune moartea iubitei.
În ochii tăi s-au stins, tăcut, cristale14 – lumina ochilor e adesea comparată cu lumina pietrelor preţioase. Aici e vorba însă şi de o strălucire rece, fără viaţă.
Şi focul sacru păzit de vestale:15 – cu dispariţia iubitei sale, o vestală, până şi focul sacru se stinge. Nu ştim dacă a vorba de sensul denotativ sau e vorba de focul sacru din inima cavalerului poet.
Aproape-mi eşti, dar mult, mult prea departe…16 – acum poetul îşi poate mărturisi nestingherit iubirea. Din nefericire, moartă, iubita sa e prea departe. Ideea că o iubire mare trece printr-o moarte am ilustrat-o în mai multe scrieri.
În piept se zbate cumplită arsură17 – arsura de pe buze s-a refugiat în piept.
Şi mintea-mi face, tot mai des, escale.18 –adică sincope, ezitări, rod al unei prea mari emoţii, dar şi al senectuţii.
Degeaba-mi vin însemne-imperiale:19 –e vorba de recunoaşterile sale ca poet, el devenind prin valoarea versurilor, poet laureat, poet de curte. (aluzie la Petrarca, dar şi la un vers celebru al lui Eugenio Montale).
Cuvântul vânăt se striveşte-n gură.20 –vânătul e o culoare asociată morţii.
E linişte profundă în cetate21 – poetul trăieşte clipe de autism, sau poate că într-adevăr cetatea a murit şi ea odată cu iubita.
Şi negrul domină acum fundale.22 – se sugerează un doliu general.
Tu urci tăcută în ample spirale. 23 –e vorba de ascensiunea spre cer, spre tărâmul îngerilor.
Tu, cea din urmă, blândă zeitate.24 – poetului îi este greu să accepte că cineva o mai poate egala, poate aspira la statutul iubitei sale.
Citesc mai departe: lumea e o carte,25 – cavalerul, poetul se refugiază în lectură ca leac pentru emoţia sa sfâşietoare.
În care se desparte, viaţă şi moarte;26 – recunoaşte valoarea existenţială a cărţii, faptul că o carte reprezintă un univers.
Slovele-s sparte, cu litere deşarte27. Din păcate din acest univers lipseşte cea mai importantă făptură, imagine: iubita sa.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.