M-am săturat de-atâtea jurăminte,¹          a
De-atâtea plecăciuni orientale,²                 b
De cântece de orgă-n catedrale,³                b
De sfaturi înţelepte de părinte,⁴                 a
De ode, imnuri, laude, urale,⁵                     b
De-atâtea moaşte vii şi oseminte,⁶              a
De-atâtea vinete, negre cuvinte,⁷               a
De-atâtea atlase şi manuale.⁸                          b

 

Dar şi minciunile mă scot din minte,⁹      a
Sunt neruşinate mercuriale.¹⁰                    b
Florile nu mai au pistil, petale,¹¹                b
Copacii nu mai au mândre veşminte.¹²     a
Tristeţile se scurg provinciale,¹³                 b
Astăzi nimic nu mai e ca-nainte;¹⁴             a
De morţi nimeni nu-şi aduce aminte:¹⁵    a
Decoruri triste, false mucavale.¹⁶                   b

 

Doar tu rămâi aceeaşi, prea cuminte,¹⁷     a
Cântată în canţone, madrigale,¹⁸                b
Cu gesturi hieratice, regale,¹⁹                      b
Păzind ferestre, turnuri, vagi incinte.²⁰     a
În casă nu există piedestale…²¹                    b
Te-ai dedicat cu-n zâmbet celor sfinte²²     a
Şi ruga ta-i senină şi fierbinte:²³                       a
Eşti ultima dintre albe vestale.²⁴                 b

 

Congedo

Timpul se scurge în largi intervale.²⁵          b
Departe de legi şi de legăminte,²⁶           a
Înfige-n tine, perfide pumnale.²⁷             b

Lucian Strochi

Canţonă despre un cavaler plictisit care se refugiază într-o tristă iubire 3  79

 M-am săturat de-atâtea jurăminte,¹ – poetul, prinţul, cavalerul e plictisit, dezgustat de lumea care îl înconjoară.

De-atâtea plecăciuni orientale,²  – îl dezamăgeşte Orientul cu lentoarea sa, cu politeţea exagerată, cu atâtea gesturi de neînţeles.

De cântece de orgă-n catedrale,³ –în egală măsură îl deranjează Occidentul, mult prea rigid şi religios.

De sfaturi înţelepte de părinte,⁴  – tânăr fiind îl deranjează şi sfaturile părinteşti, părinţii în dragostea lor exagerată, încercând să trăiască viaţa copiilor lor (sau măcar presupusele primejdii)

De ode, imnuri, laude, urale,⁵ –e sătul şi de o lume în care cuvintele sunt prea retorice, golite de conţinut

De-atâtea moaşte vii şi oseminte,⁶ – cultul moaştelor şi cultul strămoşilor i se pare fals, exagerat, sufocant.

De-atâtea vinete, negre cuvinte,⁷  – în egală măsură e deranjat de cuvintele triviale, de blesteme, de înjurături de expresiile violente.

De-atâtea atlase şi manuale.⁸ –chiar învăţătura seacă, scolastică, anchilozată, uzată moral nu-i mai spun nimic tânărului însetat de viaţă, de dragoste şi de cunoaştere. Se remarcă folosirea anaforei „de” care accentuează enumeraţia, mărind şi dramatismul ei.

Dar şi minciunile mă scot din minte,⁹ – e deranjat în egală măsură de minciunile neruşinate, prezentate ca adevăruri

Sunt neruşinate mercuriale.¹⁰  – aceste minciuni nu sunt altceva decât obiecte false, cu un preţ exagerat de mare.

Florile nu mai au pistil, petale,¹¹ –această minciună umană generalizată ajunge să provoace chiar cataclisme genetice.

Copacii nu mai au mândre veşminte.¹² –natura se modifică devenind o realitate palidă, jalnică, un surogat.

Tristeţile se scurg provinciale,¹³  – vers care rezumă o întreagă stare de spirit.

Nimic nu mai e azi ca-nainte;¹⁴  – regretul pentru trecut, pentru acea epoca de aur trăită cândva.

De morţi nimeni nu-şi aduce aminte:¹⁵ –aluzie nu la strămoşi ci la valorile trecute în lumea umbrelor dar despre care nu se mai pomeneşte nimic.

Decoruri triste, false mucavale.¹⁶– lumea actuală e o lume de decor de teatru, o lume de hârtie, de mucava, falsă şi grotescă.

Doar tu rămâi aceeaşi, prea cuminte,¹⁷  – singurul lucru care îi mai rămâne este iubirea, adevărată, pură, absolută, imaculată.

Cântată în canţone, madrigale,¹⁸  – iubita este o prinţesă medievală căreia ei se închină  ode, madrigale, canţone.

Cu gesturi hieratice, regale,¹⁹  – prinţesa are apariţia unei sfinte, a unei regine neîncoronate încă.

Păzind ferestre, turnuri, vagi incinte.²⁰ prinţesa, romantică, inventariază gânditoare ferestrele, turnurile, grădinile şi curţile interioare, trecând fantomatic prin/tre ele.

În casă nu există piedestale…²¹ – prinţesa este o statuie vie, care nu are nevoie de piedestale, de soclu.

Te-ai dedicat cu-n zâmbet celor sfinte²² –în aşteptarea unei mari iubiri, prinţesa se retrage în mănăstire.

Şi ruga ta-i senină şi fierbinte:²³  rugămintea ei este una singură: cavalerul, prinţul să se întoarcă nevătămat din războaie, din cruciade.

Eşti ultima dintre albe vestale.²⁴ –aluzie la virginitate, la sfinţenia, la imposibilitatea ca prinţesa să fie atinsă, maculată.

Timpul se scurge în largi intervale.²⁵ – timpul se dilată, pare imens, nesfârşit.

Departe de legi şi de legăminte,²⁶ – doar el are acces la trupul şi mintea prinţesei.

Înfige-n tine, perfide pumnale.²⁷ –gelos pe timp, cavalerul îl denunţă, anunţându-şi iubita că timpul este un ucigaş în serie, fără milă.