A doua secţiune a volumului, intitulată Versantele anotimpului roşu, debutează            într-adevăr ca un jurnal de campanie, după chiar mărturisirea autorului: În timp ce vecinul de peste drum cânta /de teama pierzaniei/un cântec la trompetă/am reuşit să-mi ticluiesc jurnalul la zi, JURNAL DE CAMPANIE

Şi aici găsim scene patetice, demne de un Eisenstein: Se adunase o mare de oameni. Fel de fel./Îşi purtau inimile-n palme!/Vrem să trăim asemenea oamenilor,/au izbucnit glasurile lor!/Huruiau monştri de oţel împinşi pe şenile./În jur zăngăneau armele!/Din goarne duduiau alarmele!//Nu mai putem îndura silnicia!/Libertatea nu poate fi împuşcată! -/Am auzit sângerând în lut trupuri de brazi! LIBERTATEA NU POATE FI ÎMPUŞCATĂ sau: Sub ochii holbaţi ai satrapului /un soldat c-o floare de purpură-n mâini /a fost găsit în post/visând cu tâmpla rezemată de turnul televiziunii!//Cei din jur au rămas trişti şi tăcuţi/lăsându-l să-şi viseze până la capăt visul lui tânăr şi frumos!//Numele soldatului a rămas necunoscut!/Supravieţuitorii sunt rugaţi /să facă necesarele mărturii/pentru o eventuală istorie a evoluţiei neamului!/În toate casele gospodarii îl aşteaptă /cu bucate la cină!//O strachină de lut de Horezu /şi-o lingură înflorată de lemn din Moldova/zilnic sunt pe mesele noastre în aşteptare! SOLDATUL RĂMAS SĂ VISEZE CU TÂMPLA REZEMATĂ DE TURNUL TELEVIZIUNII

Dar imaginea se comprimă, se condensează, iar versul capătă sonorităţi şi idealităţi de aforism: Ni-s de zahăr nervii, Doamne, ce ispită!/În clepsidră timpul sacră dinamită!/Papagali-s servii cei de gelatină/puşi la ghilotină; ne devoră nimbul/lunii din grădină: panica şi mirul! RITM DE CIMILITURĂ sau: Aş putea inventa o fereastră /ca o pădure de maci/să putem învăţa pentru o clipă /amândoi să murim, AŞ PUTEA INVENTA O FEREASTRĂ CA O PĂDURE DE MACI sau: O bucată de cer/valorează cât un mileniu de dragoste… DIOPTRII

Procesul de obiectivizare se face şi prin revenirea la persoana I singular, ca în această mărturisire tulburătoare: Sunt bucuros, Doamne, sunt bucuros/că mă pot izbăvi de cuvinte. VERSANTELE ANOTIMPULUI ROŞU sau în alte versuri care proiectează un imaginar vizionar, profetic: Împingeţi cu inimile zidul vrăjmaş mai departe/fără să vă mai ploconiţi la învrăjbirile zeilor!/Temeliile Turnului Babel au fost năruite/izbite cu aripa!/Vă spun domnilor în cunoştinţă de cauză:/învierea noastră a coborât pe pământ!… ADMIRÂND GALAXIA sau: Eu am văzut minunea cu ochii!/Cu sprâncenele ierbii i-am presimţit răsuflarea;/timpul năuc nu mai poate să pregete/ţipătul pietrelor în zori când le cugetă marea!//Din turnul de sare/am văzut minunea cu ochii /urcând către cer dezrobită/din miezul de piatră!/Am văzut-o când inima mea începuse să bată! TIMP NĂUC.

Tonul devine oracular, de ample proiecţii, de scenarii posibile, asumate: Oamenii ies în uliţe descoperindu-se bucuroşi!/Pentru ei fantoma e-un semn! Ascultă tăcuţi!/Din câmp răzbat albe făclii urcând către cer! POSIBILA TAINĂ sau: Se făcea că mă aflam pe un imens hipodrom./Acolo unde destinele le preschimbă muritorilor,/teama din ochi, SINGURĂTATEA ÎN DERIVĂ şi încă: Trecem pe străzile Europei/fluierând cântece de iubire!/Amurgul cade frânt în cimitir,/descoperim tăcerea răzvrătitei lire! ÎN ŢARINI SE CRAPĂ DE ZIUĂ

Lirismul se amestecă cu epicul, generând, deloc curios, dramaticul, dar totul se face mai mult prin imagine decât prin cuvânt: În decembrie au sângerat /toate florile pământului /punând peceţi în cercuri de copac,/durerile bunicilor //amirosind a sâmburi şi colac/purtând în suflet sfinţite/flăcări de maci;/iar noi eram ca iernile de mulţi! ÎN DECEMBRIE sau: Mi-s arse privirile/de rugăciunea părinţilor!/Cei dintâi martori oculari:/pietrele, izvoarele, /pădurile munţilor tineri! VIOARĂ DE ARMINDENI ŞI NESOMN

Lucian Strochi