Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI– 3 decembrie 2016 (1)

Cornel PAIU: Premiul Nobel pentru Literatură de anul acesta a fost decernat lui Bob Dylan, cunoscut şi recunoscut mai mult ca muzician decât ca poet, totuşi „un clasic în viaţă”, cum s-a spus deja. Cum aţi rezonat dvs. la acest eveniment cu puternic impact asupra breslei scriitorilor din întreaga lume?

Lucian STROCHI: Laurenţiu Ulici, sesizând lipsa unor criterii ferme în acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, a scris două cărţi: Laureaţi ai  Premiului Nobel şi Nobel contra Nobel. Concluzia sa (şi a mea!): în foarte rare cazuri, premierea s-a făcut respectând criteriul valoric. Ce mai spun astăzi laureaţii Jose Echegaray y Eizaguirre, Paul Heys, Karl Adolph Pontopppidan, Carl Spitteler, Erik Axel Karlfelgt, Sir Windston Churchill (scriitorul, nu politicianul, omul de stat!),  Halldor Laxness, Jaroslav Seifert, Claude Simon (cel mai slab dintre reprezentanţii noul roman francez), Derek Walcott, Tomas Transtömer? Şi pentru simetrie, tot doisprezece scriitori care nu au primit premiul Nobel: Lev Tolstoi, Mark Twain, Virginia Woolf, Anton Pavlovici Cehov, Fernando Pessoa, Ezra Pound, Marcel Proust, Julio Cortazar, Jorge Luis Borges, James Joyce,   Franz Kafka, Jules Verne. Fără aceşti scriitori e greu de conceput o bibliotecă… Dintre români lipsesc Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Dumitru Radu Popescu, scriitori importanţi, cu care s-ar putea mândri orice literatură. Referitor la Bob Dylan: se pare că ne reîntoarcem la autoritatea literaturii orale, cuvântul scris contează mult mai puţin. Bob Dylan era deja celebru prin anii 60 cu cântece precum Blowin in the Wind,   The Times They Are a-Changin, iar prin 1976 celebrul Hurricane. Este un poet interesant, dar nu se poate compara valoric cu Jacques Brel sau Georges Brassens.