CONSULTÂND ORACOLUL e o lucrare cu adevărat enigmatică. În stânga într-un vas ard frunze de salcie. Acelaşi frunze sunt ţinute în cioc de către o pasăre ce prin tradiţie ar trebui să fie un porumbel. Un vas grecesc cu câteva scene pe el, gâtul vasului şi toartele lui formând un fel de liră. Să fie o alegorie a păcii, a vieţii, a morţii? Greu de spus.

Una dintre cele mai expresive lucrări este seminudul ANA KARENINA. Epicul tabloului este foarte simplu : o femeie se dezbracă, trăgându-şi peste cap bluza.  Rămân goi sânii şi torsul până la ombilic. Văzută de departe, într-o a doua citire, nudul devine o mască, ascunzând şi relevând o feminitate simplă, firească. Un fluture confundă un sân cu o floare. E vorba tot de un autoportret? Nu ştim, dar un păr blond, o şuviţă mai exact, nu exclude această posibilitate. Alte sensuri şi interpretări pot pleca din titlul tabloului, Ana Karenina fiind o cunoscută eroină a lui Lev TOLSTOI.

REBECCA este o replică la capetele de copii ale lui Nicolae TONITZĂ. La Tonitza copiii te privesc drept în faţă, în timp ce Rebecca este într-un semiprofil. În ochii ei, curaţi, mari şi întrebători, se adună toată inocenţa şi puritatea unei lumii. Această senzaţie e întărită de o pasăre cu capul întors spre fetiţă şi care pare suspendată în aer şi de două panglici albastre, însemne ale speranţei.

Aflate în intimitatea şi proximitatea capodoperei sunt cele două RUSALCE.

În primul tablou, o rusalcă cu părul despletit şi împletit în panglici roşii de sânziene. Din nou un seminud, pe un cearşaf cu multe falduri. Nudul este cu spatele spre noi, cu pudoare, dar conştient de frumuseţea sa. Cuvertura este artistică, în ton cu cearşaful şi cu nudul propriu-zis; de aici şi impresia de monocromie luminoasă, personajul fiind replica lui Danae dintr-un cunoscut tablou al lui REMBRANDT.

A doua rusalcă cuprinde nostalgia şi monotonia stepei. Rusalca are capul uşor înclinat spre spate şi ochii închişi, biruită de atâta frumuseţea care îi taie pe moment respiraţia. În jurul două pasări în zbor, ţinându-i isonul. Pictura Alexandrei este şi una livrescă. Nu întâmplător, printre preferinţele ei muzicale se numără şi DVORAK cu Rusalka, iar din literatura rusă nu poate să lipsească Rusalka lui Alexandr PUŞKIN. Două portrete ezoterice, interesante, impresionante prin acurateţea execuţiei sunt MASAI şi îndeosebi HIMBA.

Dar Alexandra Maiakovski este redutabilă în ceea ce am putea numi grafică.

COCORUL AFRICAN are eleganţa unei stampe japoneze, pasărea având structura unui haiku, cu trei centre de intere: capul nimbat, pasărea, redată minuţios cu penele răvăşite într-o dezordine savantă şi creanga de prunişor ce face corp comun cu picioarele păsării.

O altă izbândă este STUDIU IEPURE (tuş pe hârtie) ce pare o pagină ilustrată desprinsă atlasul din BREHM. Dar virtuozitatea (puţin cochetă) a artistei e probată de două lucrări, BUFNIŢĂ I şi II , bufniţa şi para (tăiată identică parcă cu faţa bufniţei) aflându-se în aceeaşi poziţie, diferite fiind tehnicile picturale: în primul caz acuarela, corectă, decupată fin şi smoală şi acrilic pe pânză, unde bufniţa apere enigmatică, aproape fosforescentă, nocturnă.

MACUL are involt, zone de interes, amintindu-ne de regretatul Ion Alin GHEORGHIU. Petalele, staminele şi pistilul intră într-un vals elegant, culoarea macului fiind neobişnuită.

Mai puţin convingătoare mi s-au părut MERELE DE AUR poate pentru artista aglomerează prea multe surse livreşti: Prâslea cel voinic şi merele de aur, cerbul din Povestea lui Arap alb, dar şi morala din vulpea şi strugurii şi Veneraţie unde trei cocori înalţă un imn soarelui. Numai că soarele are un ochi de divinitate, pare o crizantemă şi este subtitrat CHAOS MAGNUM. Asta la o primă citire pentru că pot imagina şi alte combinaţii cum ar fi soma, ceea ce ar trimite spre alte zone.

PĂDUREA FERMECATĂ are mister, e un colţ de natură zbuciumat, dar simţim că e vorba de o natură artifex, artista aglomerând elementele naturii care îi place cel mai mult. Oricum interesant contrastul dintre griurile copacilor şi pământul roşu, ca pare incendiat, temperat de un pârâu şerpuitor.

Pictoriţa ALEXANDRA MAIAKOVSKI este dublată de o bună poetă. Dar, despre poeziile ei, cu o altă ocazie.

Oricum, ALEXANDRA MAIAKOVSKI merită toată atenţia şi preţuirea noastră, mai ales că, repet, este foarte tânără, iar profesionalismul probat în nuduri şi portrete va fi extins cu siguranţă şi asupra peisajului.

Lucian Strochi