Câmpia e plină de ciulini¹, de praf şi ciuturi;²
Dealul rânjeşte ştirb, cu roşii luturi;³

 

Copacii plătesc secetei grele tributuri;⁴
Doar mlaştina e plină de un roi de fluturi.⁵

 

În luncă-i vreme plină de săruturi.⁶
La fel sunt oare case, văi, ogrăzi, ţinuturi?⁷

 

Aceeaşi febră e în aşternuturi;⁸
Copacii cad sub grele cnuturi;⁹

 

E vreme de sfârşit şi de-nceputuri.¹⁰
Doar stropi de ploaie schimbă între ei saluturi¹¹

 

Şi soarele loveşte crunt în scuturi.¹²
Ai vrea o pânză să mai fluturi:¹³

 

Natura-i prinsă-n  calme ruturi…¹⁴
Adormi, visezi, apoi te scuturi.¹⁵

 

Răcoarea coborând până-n ţesuturi…
E vreme de sfârşit şi de-nceputuri.¹⁶

Lucian Strochi

 

SECETĂ (GAZEL)   (4)   

 Câmpia e plină de ciulini¹,  – ciulinul este o plantă rezistentă, supravieţuind chiar  în vremuri de seceră prelungită. Aluzie poate şi la Ciulinii Bărăganului, celebra carte a lui Panait Istrati.

de praf şi ciuturi;² –mulţimea ciuturilor, a fântânilor cu cumpănă  pe pe o câmpie măreşte paradoxal impresia de secetă, de absenţă a apei.

Dealul rânjeşte ştirb, cu roşii luturi;³ –lipsit de ierburi, dealul se dezveleşte. Lutul e roşu pentru a amplifica ideea de căldură, de torid.

Copacii plătesc secetei grele tributuri;⁴– copacii nu rezistă nici ei secetei deşi au câteva mijloace eficiente de apărare.

Doar mlaştina e plină de un roi de fluturi.⁵ –mlaştina nu este o expresie a apei, ci a lipsei de apă. O mlaştină a fost cândva un lac.

În luncă-i vreme plină de săruturi.⁶ –lunca, aflată în proximitatea  unui râu, a apei este cea care asigură o viaţă normală. Iar o viaţă normală are ca expresie supremă, definitorie , dragostea.

La fel sunt oare case, văi, ogrăzi, ţinuturi?⁷ –această normalitate se poate extinde, omul refugiindu-se de secetă în văi, în case, în ogrăzi, în alte ţinuturi.

Aceeaşi febră e în aşternuturi;⁸ –normalitatea transformă dragostea într-un ritual dorit, dătător de speranţă.

Copacii cad sub grele cnuturi;⁹ –nu trebuie însă să ne facem iluzii, natura suferă, nu se poate apăra de un cataclism atât de bine ca omul, cel care a dobândit memoria catastrofei şi ştie cum să acţioneze eficient, pragmatic.

E vreme de sfârşit şi de-nceputuri.¹⁰  – orice stare de criză finalizează un ciclu şi începe un alt ciclu. Altfel spus, după secetă va veni ploaia şi natura va reînvia.

Doar stropi de ploaie schimbă între ei saluturi¹¹ –dezlănţuirea naturii, o face să fie singură, omul adăpostindu-se.

Şi soarele loveşte crunt în scuturi.¹² –ploaia şi soarele sunt alternanţe ale naturii, complementare şi necesare.

Ai vrea o pânză să mai fluturi:¹³ – versul are mai multe interpretări: o pânză fluturând presupune prezenţa vântului, cel care reglează procesele naturii. Dar poate fi şi gestul dorit al unei despărţiri de un timp nefast.

Natura-i prinsă-n  calme ruturi…¹⁴ – dragostea, senzualitatea, sexualitatea, nevoia de perpetuare a speciei indică un anotimp al calmului, al normalităţii.

Adormi, visezi, apoi te scuturi.¹⁵ –din fericire, multe dintre cataclisme sunt simple proiecţii ale imaginarului, al visului, ale coşmarului.

Răcoarea coborând până-n ţesuturi…

E vreme de sfârşit şi de-nceputuri.¹⁶ –acest vers îl repetă pe cel de al nouălea vers. De fapt acest gazel poate fi considerat formal şi un distih, întrucât e scris în monorimă. Şi se această dată s-a cultivat monotonia, stereotipia, epuizarea. La fel de bine acest gazel este un pastel.