Cristinel Ionuţ Prisacaru este un artist complet şi complex.

Frescar, caricaturist, peisagist, iconar, pictor de şevalet, artistul romaşcan are destule izbânzi, cele mai evidente fiind compoziţia în ulei „mozaicată” şi grafica, unde excelează, ajutându-l atât un desen foarte bun, sigur, inspirat, dar şi un imaginar care îi permite să se mişte cu uşurinţă prin toate cotloanele existenţe umane şi nu numai.

În grafică, Cristinel Prisacaru realizează „zoosofii”, calul, bizonul, leul fiind animalele sale cap de serie imagistică. Calul are dezvoltări ingenioase, fantastice, incluzând inorogul sau pegasul; bizonul devine, într-o metamorfoză inversă, om; leul devine un leu heraldic.

Apar ca personaje pur fantastice himera, hidra, sfinxul şi grifonul.

Calul poate părea simbol psihopomp şi terimorf, ca la începuturi, dar, la Prisacaru, acest nobil animal se substanţializează până la transparenţă, obţinându-se admirabile crochiuri care pot rivaliza cu cele ale maeştrilor renascentişti, dar şi cu cele ale lui Marcel Chirnoagă. Calul poate fi de nestăpânit, un El Zorab grafic, sau, dimpotrivă, liniştit, aşa cum apare în heraldică, emblemă a frumuseţii aşa cum îl vedeau elinii. Dar calul poate fi şi unul triumfal, intrând cu un cavaler în cetate sau ca pilon într-un areal de ev mediu: domniţa, regele, cavalerul şi  balaurul.

Dar Cristinel Prisacaru este şi un redutabil polemist.

Turnurile gemene au o replică orientală, încolăcindu-se după un cântec al vreunul fachir.

Pictorul are curajul să şarjeze şi cu artă egipteană, atât de sigură pe ea, atât de faraonică, de recognoscibilă, unitară ca stil vreme de peste trei milenii, lucru nemaiîntâlnit în niciuna dintre marile culturi ale lumii.

Prisacaru respectă tiparele sacre, dar le aduce la dimensiunile umanului, arta personalizându-se în acest fel, devenind adânc umană.

Uneori, portretul unui cancelar (Helmuth Kohl) devine asemănător cu o pară, cu un buldog, dar şi cu unul din Ludovicii Franţei.

O grenadă poate deveni un ou primordial.

Dar cel mai interesant rămâne artistul în răsfrângeri şi treceri, regnurile pot imploda, întrepătrunzându-se, ca la Hieronymus Bosch.

Simbol al morţii, dar şi al înţelepciunii, al vindecării şi al cunoaşterii e şarpele, a cărui prezenţă este mai mult intuită, decât reală.

E prezent şi şarpele uroboros, ca simbol al timpului care se suspendă şi în acest fel se relativizează şi eternizează.

O inimă, un craniu de vulpe apar ca exerciţii de stil, de virtuozitate; să nu uităm că Cristinel Ionuţ Prisacaru a fost elevul lui Ştefan Potop de la care a învăţat rigoarea desenului, a liniei.

În plastica de şevalet, Cristinel Prisacaru are voluptatea sferei, fie că e vorba de muzica sferelor, sau de Vioara roşie, sau de monere.

O lume a celestului şi a acvaticului, realizate inspirat.

Dar artistul are şi preocupări de design… industrial, capul unui om putând fi un boiler sub presiune, iar omul un mecanism de ceasornic, cu mecanism cu roţi dinţate şi cu spirale melc.

Acelaşi Prisacaru are însă şi nostalgii medievale, multe din reuşitele sale majore venind din tratarea unor asemene teme. Apar turnul, fereastra, arcadă, steagul, domniţa, calul, cavalerul, ceremonia, aşa cum şi le imaginează pictorul, dar aşa cum ni le imaginăm şi noi.

Există cert o atracţie a pictorului pentru Orient şi Extremul Orient.

Numeroase lucrări surprind interioare descrise în 1001 de nopţi, în textele lui Saadi, Hafiz, Omar Kayyam. Numai că, alături de o carafă curbată specific, cu gâtul lung, de un sipet ce adăposteşte juvaieruri, apare şi un telefon, semn al unei civilizaţii occidentale perturbatoare, dar necesare.

Icoanele par a fi canonice, respectând tradiţia bizantină fixată de Dionisie din Furna, dar nu o dată apar şi mici erezii, care sporesc interesul pentru respectivul sfânt sau icoană.

Ochiul pare a fi metafora obsedantă, tema fiind reluată în câteva rânduri, cu frumoase rezolvări plastice şi ideatice. Nu o dată, ochiul apare însoţit de triunghi, fiind astfel un însemn al divinităţii.

Dar ochi înseamnă şi lumină, iar aceasta – o subtemă frecventă apare în multe din lucrările sale, de la lumina unui foc de tabără dintr-o tabără de pictură până la lumina iluminării, a revelaţiei şi a adoraţiei, de la lumina unui opaiţ  până la cea filtrată de perdele siderale.

Dar poate cel mai interesant lucru este folosirea de către artist a hiperbolei, deopotrivă augmentativă sau diminutivală. Aceeaşi imagine poate aparţine unei anluminuri, dar şi a unui tablou de dimensiuni mari. E ca şi cum un timbru ar căpăta brusc dimensiunea unui tabloid.

Îl ajută în acest proces de contemplare şi de autocontemplare pregătirea sa de monumentalist, (a terminat în 2002, Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Artă George Enescu, secţia pictură murală din Iaşi), dar şi faptul că a studiat la Şcoala de pictură bisericească în cadrul patriarhiei ortodoxe române din Bucureşti.

Cristinel Ionuţ Prisacaru a ilustrat cu har cărţi ale lui Cornel Paiu, Iuliana Ivan, Dan Gabriel Arvătescu, Lucian Strochi, este autorul siglelor societăţii culturale Clepsidra, a Colegiului Tehnic Petru Poni, stema episcopiei Romanului.

CV-ul profesional al lui Cristinel Ionuţ Prisacaru este impresionant, avându-se în vedere că artistul nu a împlinit încă 38 de ani (s-a născut la Roman, la 29 mai 1979). A absolvit Liceul Victor Brauner  din Piatra Neamţ (1993-1997), şi apoi, aşa cum am consemnat mai sus, Facultatea de Arte Plastice Decorative şi Design din Iaşi.

Premiile au început să curgă din 1995 (amintim numai Premiile I): 1995, Festivalul Liceelor de Arte plastice, etapa naţională, Constanţa; 1996, Salonul Artelor, Muzeul de Artă, Piatra Neamţ; 1996, Olimpiada Naţională de Arte Plastice, etapa judeţeană, Piatra-Neamţ, 1997 -Marele premiu la expoziţia Icoana din sufletul copilului, Bucureşti.

A avut numeroase expoziţii personale: Expoziţie de grafică, Galeria Lascăr Vorel, 2010, 2016; Expoziţie de icoane 2006, Muzeul Vasile Pârvan; Expoziţie de icoane, Protopopiatul Roman; Grafică şi pictură, Biblioteca Municipală George Radu Melidon, Roman; Pictură, 2003, Galeriile de artă Nicolae N. Tonitza, Bârlad. A mai expus şi în expoziţii colective la Iaşi, Tecuci, Biella-Italia.

Dar Cristinel Ionuţ Prisacaru este şi un profesor dedicat. A organizat o expoziţie colectivă de caricatură realizată de copii din toată ţara şi intitulată incisiv, provocator Sub lupă. Normal, pentru că era vorba de caricaturi ale unor personalităţi politice.

Politicos, amabil, discret şi muncitor, Cristinel Ionuţ Prisacaru nu are nimic dintr-o vedetă. Dar arta sa îl contrazice violent. Dar ar fi să mizez pe un tânăr pictor din Neamţ şi să cred într-un destin artistic de excepţie probabil m-aş gândi la Cristinel Prisacaru.

Spirit heraclitic, atacând cu succes şi cu o seniorală detaşare cam toate tehnicile picturale, Prisacaru excelează deocamdată în grafică şi în pictura de şevalet.

Atunci când va avea curajul să atace peisajul, să caute panorame largi, să intre în ritmul naturii, (deocamdată primul pas a fost făcut prin câteva admirabile… naturi statice), afirmaţia din primele cuvinte ale acestor rânduri va avea o deplină acoperire.

Lucian Strochi