De când mă ştiu, citesc a vieţii carte, ¹

Să-i aflu, cât pot, cel mai ştiut traseu. ²

 

Cuvinte se năruie-n cenuşă, ³

Într-un amurg străin, mort, violaceu. ⁴

 

Dar mai găsesc, prin tainice unghere,

Fragmente dintr-un demodat imprimeu.⁵

 

E viaţa mea sau e simplu ornament, ⁶

Iar ziua mea este-un film la matineu.  ⁷

 

Nimic nu vine parcă din natură, ⁸

E lumea-ntreagă un învechit muzeu. ⁹

 

Îmi pare totul o prea grea problemă,

Ce n-am ştiut-o, nici n-am propus-o eu.¹⁰

 

Nimic nu-mi iese astăzi sub peniţă

Niciun poem, nicio replică, eseu. ¹¹

 

În loc de arbori, nu sunt decât butuci, ¹²

În loc de ţintă fermă, doar ricoşeu, ¹³

 

În loc de lemă, doar o simplă tremă, ¹⁴

În loc de rai, un cer străin şi ateu,¹⁵

 

În loc de un iubit, un necunoscut,

Şi-n loc de cercul magic, doar un careu. ¹⁶

 

De când mă ştiu, îmi citesc al vieţii tom,

Dar n-am să prind vreodată un jubileu.  ¹⁷

Lucian Strochi

 

Gazelul celui ce nu-şi va cunoaşte jubileul 7 

 De când mă ştiu, citesc a vieţii carte, ¹ –ideea că  viaţa e o carte deschisă, deci poate fi citită, o întâlnim la foarte mulţi scriitori. Ca şi viaţa, cartea este un labirint.

Să-i aflu, cât pot, cel mai ştiut traseu. ² –de aici dorinţa firească de a găsi cel mai scurt, ştiut drum, traseu.

Cuvinte se năruie-n cenuşă, ³  – dar cartea nu e uşor de descifrat deoarece cuvintele se năruiesc în cenuşă, poate şi pentru că viaţa e o ardere.

Într-un amurg străin, mort, violaceu. ⁴ –la români, amurgul este momentul morţii. „Şarpele nu moare până în asfinţit”. Culoarea violet este şi ea o culoare mortuară, pentru că roşul (focul) şi albastrul(apa) se anulează reciproc. Bacovia simte cel mai bine acest adevăr.

Dar mai găsesc, prin tainice unghere,  

Fragmente dintr-un demodat imprimeu.⁵ – ne mai rămâne amintirea lucrurilor care ne-au fost dragi cândva, chiar dacă acum ele, lucrurile şi amintirile, ne par demodate.

E viaţa mea sau e simplu ornament, ⁶ –viaţa noastră poate fi un simplu imprimeu, o suită de simboluri care îşi pierd treptat semnificaţia.

Iar ziua mea este-un film la matineu.  ⁷ –viaţa eului liric, a vocii auctoriale  este un film de duzină, care nu interesează decât publicul de matineu.

Nimic nu vine parcă din natură, ⁸ –lucrurile care ne înconjoară nu mai sunt naturale, plasticul a învins lemnul, imitaţia, copia a înlocuit originalul.

E lumea-ntreagă un învechit muzeu. ⁹ –muzeul are calitatea de a vorbi despre trecut, dar exponatele sunt moarte, vetuste, referindu-se la realităţi trecute.

Îmi pare totul o prea grea problemă, 

Ce n-am ştiut-o, nici n-am propus-o eu.¹⁰ –Raportarea la trecut este o problemă dificilă, care s-a transmis din generaţie în generaţie, fără să aibă o rezolvare.

Nimic nu-mi iese astăzi sub peniţă 

Niciun poem, nicio replică, eseu. ¹¹–vocea auctorială acuză o criză a scriiturii, o pană de inspiraţie.

În loc de arbori, nu sunt decât butuci, ¹² –prin urmare, natura (a)pare transformată, uneori din vina noastră, cum este cazul defrişărilor…

În loc de ţintă fermă, doar ricoşeu, ^13- …alteori din cauza neîndemânării noastre, a incapacităţii de a ajunge la o ţintă propusă…

În loc de lemă, doar o simplă tremă, ¹⁴ –chiar adevărurile evidente, devin semne de nedescifrat, rune, litere dintr-un alfabet necunoscut…

În loc de rai, un cer străin şi ateu,¹⁵ -… până şi religia, salvatoare de serviciu în atâtea rânduri, nu mai este acum de ajutor…

În loc de un iubit, un necunoscut, -… la fel şi iubirea cel mai nobil, mai cunoscut şi puternic sentiment.

Şi-n loc de cercul magic, doar un careu. ¹⁶ – modificările sunt profunde afectând chiar structura esenţială a universului cunoscut. Cercul devine pătrat, magia a dispărut, iar formele noi nu se pot impune prea uşor.

De când mă ştiu, îmi citesc al vieţii tom, 

Dar n-am să prind vreodată un jubileu.  ¹⁷ –aici jubileu e folosit atât cu sensul originar, adică sărbătoare de 50 de ani la evrei, dar şi sărbătoare în general. Final poemului este de două ori pesimist. Eroul nu va prinde nici vârsta de 50 de ani, după cum, şi mai grav, nu va mai trăi nicio sărbătoare.

Gazelul e o pensulare între real şi imaginar, între viaţă reală şi viaţă citită. Versurile sunt decise şi decisive, neavându-se în vedere alternativele.