COCOSUL (BESTIAR)

Când cheamă zori de ziuă2, se-aude până în cer

Şi pinteni are, de-l crezi, călare, cavaler;

Şi creasta – piaptăn roşu prin care timpul trece;3

Bea numai rouă4: lacrimi prin care se petrece

Tristeţea grea a unei nopţi de vară…5

E arţăgos, e foc şi pară;6

În curte, să se ştie, un singur stăpân e:7

Chiar dacă se aude şi un lătrat de câine.8

Şi coada, seceră de zeu9

E o frântură dintr-un curcubeu.10

Când penele-şi scutură,

Pe ciutură,

Pare şi mai mare:11

Zici că-i rupt din soare…12

 Lucian Strochi

 COCOŞUL   (BESTIAR1) – Termenul de bestiar provine de la lat. bestia care semnifică animal. De aici bestiarus care denumea pe luptătorii din arenele romane cu anumite fiare (prizonieri, condamnaţi la moarte, amatori, persecutaţi religios etc.). În evul mediu definea o specie literară, provenită din Fiziolog (din gr. physis (natură) şi logos (vorbire, cuvânt, ştiinţă), o scriere didactico-morală, asemănătoare fabulei. (Fabula are o structură mai simplă, cuprinzând o descriere a decorului, protagoniştii, intriga şi desfăşurarea acţiunii, dialogul şi morala care ţine loc de epilog. Figura de stil folosită este personificarea. Schema raportului om – animal este una simplă: animal –animal umanizat – om). Bestiarul descrie viaţa şi relaţiile sociale, afective, etice ale unor animale care pot fi reale sau fantastice, domestice sau sălbatice, exotice etc. Primul Fiziolog îi aparţine lui Philippe de Thaun din 1119 (1121). Uneori Bestiarul devine unul erotic (Bestiare dˊamour) de Richard de Fournival, roman istoric, alegoric, simbolic, parabolic, politic (Istoria Ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir), carte populară precum Alexandria, Esopia, Floarea Darurilor (Victor Duţescu identifică nu mai puţin de 40 de titluri de asemenea „lucrări clasice anonime” în literatura română. Bestiarul contaminează specii literare dintre cele mai neaşteptate, cum ar fi sonetul sau catrenul. Bestiarul  devine şi un inventar de fiinţe fantastice precum centaurul, inorogul, vasiliscul, filul (elefantul), fenixul etc.  În Bestiarul fabulos al lui Jean Paul Clébert apar clasificate biblic animalele pure (cu copita despicată)  – 46 de animale şi impure (cu copita unită, plană, fără despărţitură) -56 de animale. Împărţirea e una fantezistă, întrucât sunt incluse în aceste liste insecte, batracieni, păsări, animale fantastice. Primul Bestiar viu (un fel de… Zoovariu!) este Arca lui Noe. Un medic celebru (Ambroise Paré în Livre des animaux et de lˊexcellance de lˊhomme atribuie animalelor caracteristici definitorii: forţa boului, perfidia şi prudenţa şarpelui, răbdarea oii, viclenia, şiretenia vulpii, lăcomia lupului, fidelitatea câinelui, curajul  leului, timiditatea, frica iepurelui. Aceste calităţi (şi altele desigur) au influenţat arta blazonului, heraldica. Au intrat în steme leul, ursul, vulturul, cocorul, corbul, cocoşul, dar şi iepurele, câinele sau inorogul. Animalele influenţează timpul (lunile anului), Dictionnaire de superstitions a lui Chesnel dând o listă completă a mamiferelor şi păsărilor corespunzătoare lunilor: pentru ianuarie oaia şi păunul, pentru iulie – cerbul şi acvila, pentru decembrie – leul şi rândunica etc. Vârstele omului stabilesc corespondenţe cu animalele, dar şi cu tipurile umane. (există o scară a vârstelor din 10 în 10 ani). Astfel la 10 ani avem căpriorul şi un copil cu o jucărie în mână, la 30 de ani – un taur şi un bărbat înarmat, la 60 de ani – un lup şi un bărbat cu părul alb, plimbându-se, la 100 de ani – o gâscă şi un cadavru într-un sicriu. (Epinal et lˊimagerie populaire  de Histler, Blaudez şi Jaquemin).

Astrologia este şi ea invadată de animale, din cele douăsprezece semne zodiacale, opt aparţin animalelor: Berbec, Taur, Rac, Leu, Scorpion, Săgetător, Capricorn şi Peşti. Interesante sunt şi listele cu corespondenţele dintre plante, animale şi corpuri cereşti (după O. Wirth (Le symbolisme astrologique):

Soarele: leu, acvilă, animale domesticite cu păr mătăsos;

Luna: iepure, barză, privighetoare, broască, melc, crustaceu, stridie;

Mercur: vulpe, maimuţă, pisică, veveriţă, papagal, năpârcă;

Venus: capră, oaie, porumbiţă, turturică, fazan, prepeliţă;

Marte: taur, cal, lup, mistreţ, câine, struţ, gaie, vultur etc. Babilonienii şi mai târziu grecii simbolizau prin figuri de animale tipul şi împărţeau ziua în douăsprezece ore, fiecare oră fiind sub semnul unui animal: pisică, câine, şarpe, scarabeu, măgar, leu, capră, bou, maimuţă, ibis, crocodil. În zodiacul chinez (anul, pe 12 ani) apar următoarele animale: şobolan, bivol, tigru, pisică, maimuţă, cocoş, câine, porc, cal, capră, dragon, şarpe.

Astronomia e plină şi ea prin constelaţii, de animale. Prima literă a alfabetului alef pleacă de la bou, iar literatura lumii e plină de titluri cu animale, de la Măgarul de aur la Fram, ursul polar, de la Viteazul în piele de tigru până la Ferma animalelor, de la Colţ alb la Câinele din Baskerville, de la Romanul vulpii la Ultima licornă, de la Leagănul pisicii la Maimuţa albă, de la Cărţile junglei la 1001 de nopţi…

Am scris şi eu Alfabetul animalelor, în trei volume, din care am ales animalele din acest bestiar. Am fost tentat ca, redactând această carte, să includ în Bestiar şi alte animale, care nu erau prezente în Ancadier. Dar, dacă acest volum ar fi câştigat poate în complexitate, aş fi trădat în schimb ideea de Integrală, aşa că am renunţat la idee.

Prin urmare intră în acest bestiar  12 animale, dintre care două sunt insecte (Albina, Fluturele), două – păsări (Cocoşul, Păunul), două – animale domestice (Taurul, Calul), două  – fantastice (Dragonul, Inorogul), două sălbatice – (Leul, Ursul), lor adăugându-li-se Omul şi Pisica, mai greu încadrabile. Unele sunt animale zodiacale (Taurul, Leul, Cocoşul, Dragonul, Pisica), altele heraldice (Albina, Păunul, Ursul, Omul), toate fiind animale simbolice.  Nimic nu este deci întâmplător… Majoritatea valorilor simbolice sunt tratate în dicţionare,  altele (mai puţine) îmi aparţin.

Când cheamă zori de ziuă2,  – cocoşul este o pasăre zodiacală (în zodiacul chinezesc este între maimuţă şi câine), primordială, creatoare; prin chemarea cocoşului reapare lumea. Cocoşul este un simbol solar, benefic, poate cea mai importantă fiinţă a timpului (până şi fenixul nu e altceva decât un cocoş cu coada albă – Coq dˊor). La majoritatea popoarelor cocoşul e legat de soare, de apariţia zilei. În India e atributul, emblema  lui Skanda, care personifică energia solară. În Japonia cocoşul este venerat pentru că prin cântecul său a scos-o pe Amaterasu, (zeiţa soarelui) din peştera în care aceasta se ascundea. De fapt, cocoşul apare în urma unei metamorfoze legate tocmai de zorii de ziuă: în mitologia clasică, Alectryon (= cocoş în greacă) era însoţitorul lui Marte, cu care lua parte la chefuri şi amoruri clandestine. Alectryon îl  prevenea pe Marte de răsăritul soarelui, când noaptea zeul se culca cu Venus. Într-o zi a fost furat de somn, nu l-a vestit pe Marte la timp, iar soarele i-a surprins pe amanţi. Drept pedeapsă, Marte l-a transformat pe  Alectryon în cocoş…

Şi creasta – piaptăn roşu prin care timpul trece;3 – Ca simbol al lumii, cocoşul apare compus, asamblat din mai multe părţi, fiecare având funcţie de sinecdocă. În China, fiecare parte reprezintă o virtute. Creasta reprezintă simbolul virtuţii civile, conferindu-i un aspect de mandarin. În credinţele din evul mediu apusean, creasta de cocoş protejează împotriva coşmarurilor. După unii creasta roşie mare reprezintă un simbol al virilităţii şi vitalităţii (dacă e dreaptă).  Interesant cum este surprins cocoşul într-o ghicitoare: la cap pieptene,/la trup pepene, /la coadă seceră /la picioare răşchitoare/ împunge cu clonţu-n soare. Întregul vers este, cred, o metaforă reuşită.

Bea numai rouă4: – aluzie la o poveste cu Domnul din rouă, învins de oameni abia după ce au fost omorâţi toţi cocoşii care îl trezeau. Sau poate că e vorba de alte valori ce ţin de unicitatea păsării.

lacrimi prin care se petrece

Tristeţea grea a unei nopţi de vară…5 – cocoşul alungă fantomele, învinge demonii morţii; aluzie la lacrimile vărsate pentru un mort.

E arţăgos, e foc şi pară;6 – cocoşul este considerat şi un simbol al nesăbuinţei, al dorinţei, mereu certăreţ, bătăuş, agresiv.

În curte, să se ştie, un singur stăpân e:7 – această agresivitate îi asigură supremaţia într-o ogradă. Pare incredibil, dar câinele şi chiar stăpânul casei se tem  de violenţa cu care atacă un cocoş.

Chiar dacă se aude şi un lătrat de câine.8 – cântecul unui cocoş este unul de biruinţă, de trompetă a Victoriei; lătratul câinelui poate avea mai multe nuanţe, de la fermitate la schelălăit.

Şi coada, seceră de zeu9 – aluzie la seceră,  unealta ucigaşă a lui Cronos, dată de mama sa Gaia şi care era alcătuită din adamantiu. Secera devine astfel o succesiune de pinteni.

E o frântură dintr-un curcubeu.10 – culorile cozii par  într-adevăr cele ale curcubeului. Aluzie şi la faptul că, în mitologiile scandinave, cocoşul cu creastă de aur păzeşte puntea divină, curcubeul (Bifrost), care duce spre sălaşul zeilor. Cu alte cuvinte, fiecare parte a cocoşului îi amplifică virtuţile (aici rolul de paznic şi de protector)

Pare şi mai mare:/11 – cocoşul uriaş apare de mai multe ori în literatură. Musulmanii gândeau că un cocoş uriaş va fi acela care va deştepta morţii în ziua Judecăţii de Apoi. Cocoşul uriaş apare şi în povestea lui Creangă Punguţa cu doi bani. Cocoşul moşneagului întinde aripele din dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului. Mărimea este în acest caz un „stimulent” pentru frică.

Zici că-i rupt din soare12. – cocoşul este emblema lui Attis, zeul solar, mort şi înviat, în tradiţia orientală. Ca simbol masonic, cocoşul este semnul veghii şi al apariţiei luminii iniţiatice (soarele iniţiatic). Este atribuit semnului astrologic al Leului (ce are ca planetă o stea, Soarele).