GAZELUL INVATATURILOR UNUI TATA CATRE FIUL SAU

Cred că nimic nu scapă de cuvinte,1

Aşa cum, tot ce-i viu, are-un părinte.2

 

Tu te fereşte de un discurs lepros,3

De tot ce este prins în jurăminte.4

 

Adevărul e rece şi chiar doare,5 

Nu crede deci în focul cel fierbinte.6

 

Nu te încrede în tot ce e străin, 7

Dar te fereşte şi de cele sfinte. 8

 

Arareori găseşti un brav caracter,

În cei aleşi, de nobilă sorginte.9

 

Tu te încrede în judecata ta,

Nu se ascund ideile-n morminte.10

 

De vorbe mieroase, de albe tăceri,

Fii cu multă, multă, luare aminte. 11

 

Nu crede nici în cei, ce altora par

Nobili, ascunşi în nobile veşminte.12

 

Ascunde-te de uşi şi alte ispite,

De tot ce se ascunde în incinte.13

 

Nu crede-n cel ce ţi se închină,14

Te vinde-uşor, pe un bob de linte.15

 

Dintre cuvinte nu reţine multe,

Să crezi în vorba „dinte pentru dinte.” 16

 

 

Nu crede-n vorbe, chiar de sunt sculptate,

Te-ncrede-n fapta ce nu minte.17

 

Nu crede în blândeţea unei femei,

Nu crede-n fiara leneşă, cuminte.18

 

Din tot ce vezi, uitării dă-le toate,

Să crezi doar strămoşeştile-oseminte.19

 

Aceste sfaturi şi-ncă multe alte,

De le respecţi, poţi merge înainte. 20

Lucian Strochi

 

GAZELUL ÎNVĂŢĂTURILOR UNUI TATĂ CĂTRE FIUL SĂU (17)

 Cred că nimic nu scapă de cuvinte,1  – şi acest gazel după cum indică şi titlul, conţine sfaturile unui tată către fiul său. Învăţăturile sunt în general morale, dar nu trebuie scăpată din vedere şi o înţelepciune amară care se strecoară în versuri. Primul vers este un elogiu adus cuvântului atotstăpânitor, dar şi un avertisment: există cel puţin două universuri:unul reificat şi altul aparţinând cuvintelor.

Aşa cum, tot ce-i viu, are-un părinte.2 –orice lucru trebuie să aibă o cauză, să fie rezultatul unei evoluţii. Există o continuitate în toate. Nimic nu se naşte din senin.

Tu te fereşte de un discurs lepros,3  – sfatul de a evita un discurs otrăvit, lepros e cât se poate de ferm.

De tot ce este prins în jurăminte.4jurămintele sunt şi ele înşelătoare adesea.

Adevărul e rece şi chiar doare,5  – aluzie la dura lex, sed lex, dar şi la faptul că adevărul e nud, nu trebuie cosmetizat, „încălzit”.

Nu crede deci în focul cel fierbinte.6  – dimpotrivă, fervoarea, patosul sunt atribute ale minciunii, ale nesincerităţii.

Nu te încrede în tot ce e străin, 7nu este vorba de străin în semn denotativ, ci la tot ce îţi apare pentru prima dată în faţă, deci un lucru necunoscut.

Dar te fereşte şi de cele sfinte. 8şi prea multă pioşenie e suspectă.

Arareori găseşti un brav caracter, 

În cei aleşi, de nobilă sorginte.9 –o afirmaţie aparent nedreaptă, dar adeverită din păcate de multe ori.

Tu te încrede în judecata ta,

Nu se ascund ideile-n morminte.10judecata ta este cea dreaptă, dacă este obiectivă. Ideile, părerile celorlalţi nu sunt decât „morminte”.

De vorbe mieroase, de albe tăceri, 

Fii cu multă, multă, luare aminte. 11 –limbajul paraverbal este adesea unul fals.

Nu crede nici în cei, ce altora par

Nobili, ascunşi în nobile veşminte.12 –se revine asupra ideea că nu tot ce e nobil ca poziţie, e nobil şi ca atitudine morală.

Ascunde-te de uşi şi alte ispite,

De tot ce se ascunde în incinte.13 –aluzie la „şi pereţii au urechi şi ferestrele ochi.” Pe de altă parte, uşile deschise,(în toate sensurile!) sunt adesea capcane. Un castel poate ascunde multe crime, taine, lucruri de taină.

Nu crede-n cel ce ţi se închină,14nu te încrede în cel ce ţi se supune prea uşor, în slugi, în cei care acceptă prea uşor „superioritatea” ta.

Te vinde-uşor, pe un bob de linte.15sluga îşi va căuta întotdeauna stăpânul care îl plăteşte cel mai bine.

Dintre cuvinte nu reţine multe,

Să crezi în vorba „dinte pentru dinte.” 16  – alege-ţi cu grijă cuvintele, luptă pentru dreptate şi adevăr; răzbunarea e întotdeauna sinceră.

Nu crede-n vorbe, chiar de sunt sculptate, 

Te-ncrede-n fapta ce nu minte.17aluzie la modul cum sunt uneori îmbrăcate sau cioplite cuvintele şi, în acelaşi timp, fapta minte cel mai greu. Aluzie şi la acta, non verba. (Fapte, nu vorbe).

Nu crede în blândeţea unei femei, 

Nu crede-n fiara leneşă, cuminte.18 –aluzie la aparenţele calme, blânde, binevoitoare, chiar dacă e vorba de o femeie sau o fiară.

Din tot ce vezi, uitării dă-le toate, 

Să crezi doar strămoşeştile-oseminte.19lucrurile sunt trecătoare, întâmplările de asemenea. Singura certitudine rămâne preţuire pe care trebuie să o acorzi strămoşilor, osemintelor lor.

Aceste sfaturi şi-ncă multe alte, 

De le respecţi, poţi merge înainte. 20ultimele două versuri sunt un îndemn la respectarea cutumelor, regulilor, cuvintelor, tradiţiei. Fără acest set de valori etice e imposibil progresul, evoluţia.