CORNEL PAIU: Într-o societate care îmi pare că este dispusă să calce totul în picioare, unde îşi mai are locul demnitatea? În atare condiţii demnitatea/ sentimentul demnităţii cum supravieţuieşte?

LUCIAN STROCHI: Categoric, da. Gândeşte-te la revoluţia franceză, la atitudinea decembriştilor ruşi, a prizonierilor politici în general. Dar, mai mult, demnitatea se apără nu doar în momente excepţionale. Să-ţi dau un exemplu: o distinsă familie din Piatra Neamţ a fost văduvită prin anii 50 de toate averile. Cu toate astea soţia îi ducea soţului,pe o tavă de argint, fasole bătută. A nu renunţa sub nici un motiv la statutul tău mi se pare cel mai demn lucru. Societatea este aşa cum o făurim noi. Noi o modelăm. Desigur un singur om nu poate face mare lucru. Dar preotul, profesorul, poetul pictorul pot influenţa decisiv sentimentul demnităţii, care până la urmă înseamnă, a corectă justă apreciere a societăţii.