Se spune că grecii, mari iubitori de palestră, de sport şi de frumuseţe ar fi fost primii care au inventat întrecerile sportive.

Nu ştiu dacă e adevărat, dar un lucru e cert: olimpiadele le aparţin, istoric şi spiritual. Pe timpul olimpiadelor, războaiele dintre polisuri încetau.

Mai mult chiar, bucuria de a avea un campion olimpic a generat conducătorilor unor cetăţi o nebunie frumoasă: atunci când o cetate avea un campion olimpic, se spărgea o porţiune din zidul protector al cetăţii. Se credea că un campion olimpic poate apăra singur un zid de duşmani.

Se spune că un mare conducător de oşti a pătruns într-un oraş cu armata sa şi le-a dat voie oştenilor să jefuiască oraşul, să-l treacă prin foc şi sabie.

Seara, pe când se pregătea de o petrecere, a văzut că era singurul vesel. Şi-a întrebat căpeteniile ce se întâmplase, dacă erau cumva nemulţumiţi de prăzi, de aur, de argint, de femeile frumoase.

Cu ochii în pământ, o căpetenie, mai curajoasă a îndrăznit să-i spună: Stăpâne al lumilor, n-am făcut nimic în această cetate!

Dar ce s-a întâmplat? –a întrebat mirat Conducătorul.

Acest oraş are statui! – a continuat isteaţa căpetenie.

-Statui? Ale cui sunt statuile? Şi cum îndrăznesc să vă  stea în faţă. Şi apoi: Ce sunt statuile? Fantome? Duhuri necurate?

– Nicidecum! Sunt oameni împistriţi. Sau sunt din bronz sau din marmură…

– Şi oamenii? Oamenii din cetate? Sclavii voştri adică?

– Ei sunt umbrele statuilor. Sunt atât de multe statui, încât am renunţat să mai cucerim odată cetatea. Pentru că statuile sunt ale unor oameni de seamă: poeţi, filosofi, generali, învăţaţi.

Marele conducător de oşti, a stat îndelung pe gânduri. În cele din urmă a spus: Un oraş cu statui este într-adevăr un lucru neobişnuit. Să-l lăsăm în pace! Mai sunt atâtea de cucerit pe lume!

Şi duşi au fost, ca şi cum nici nu ar venit.

Această întâmplare şi multe alte gânduri mi-au trecut asistând la dezvelirea statui Sfântului Apostol Andrei în faţa gării din Roman.

Da, Romanul a devenit un oraş al statuilor. Muzicieni, domnitori, poeţi, cronicari, filantropi, oameni politici te salută la mai fiecare colţ de stradă. În parcuri îţi dau, binevoitori, bineţe.

Şi acum un sfânt. Pentru români, unul din cei mai importanţi sfinţi. Apostol, cel care i-a creştinat pe români, sfântul Andrei este Apostolul Protector al Românilor. Şi nu numai a lor.

E unul dintre sfinţii care au sfârşit pe cruce. La fel ca Iisus Christos. Numai că el are o cruce proprie. O găsim uşor, la fiecare drum care se intersectează cu o cale ferată. Şi acolo Sfântul Apostol An drei încearcă să ne apare, nu de lupi, aşa cum se crede în folclor, ci de caii putere.

Aşadar Romanul prin statuia Sfântului Apostol Andrei îşi revendică statutul de oraş al tuturor răspântiilor, căci de aici pleacă drumuri spre Vaslui, spre Bacău, spre Piatra Neamţ, spre Târgu Neamţ, spre Suceava, spre Botoşani, spre Iaşi şi mai departe spre Chişinău sau Bucureşti.

Dar statuia a fost ridicată şi dezvelită sub înaltul patronaj al Î.P.S. Ioachim Băcăuanul, în prezenţa unor oameni politici, primari sau preşedinţi de consilii, artişti. Dar poate cea mai importantă prezenţă a fost cea a copiilor. Cu siguranţă acest moment li s-a întipărit puternic pe retină. Şi poate, peste ani, tineri fiind, vor zâmbi şi ei statuilor, salutându-le cu respect. Şi poate că prin zecile de statui, Romanul va fi un oraş interzis oricărui cuceritor, ce bate vremelnic la poarta istoriei.

Lucian Strochi