TAURUL¹  – acest animal le depăşeşte pe toate celelalte în ceea ce priveşte importanţa, semnificaţiile simbolice. Taurul intersectează miturile, este un animal cosmofor, purtător al lumii. Taurul vedic Vrishabha este şi temelia lumii manifeste: din centrul fix al lumii, el pune în mişcare roata cosmică. Taurul – se spune – îşi scoate câte o copită din pământ la capătul fiecărei vârste. Când şi le va scoate pe toate, pământul se va prăbuşi. El intră şi într-o suită a „sprijinitorilor”: broasca ţestoasă sprijină a stâncă, stânca sprijină un taur, taurul sprijină  pământul.  În templul lui Solomon 12 tauri permit orientarea spaţială (câte trei pentru fiecare punct cardinal). Cu el începe scrierea, dar şi „scrierea pământului” (aratul). Îl întâlnim în miturile păgâne, în cele religioase, în miturile de întemeiere, în constelaţii şi zodiace. Este un animal primordial. În povestea Răpirea vacilor lui Cooley, un taur brun şi unul alb se înfruntă pe viaţă şi pe moarte, aceşti tauri reprezentând Ulsterul şi Conaughtul.  Extraordinar de bogată este şi seria sa sinonimică: bivol, bizon, bou, bour, buhai, bovină, bubalină, vită,  zimbru.  Taurul (boul, bizonul) apare într-o adevărată concurenţă cu calul, în picturile rupestre. Taurul este regal: Deiotaurus  este taurul zeiesc. Tetrarhii din Galatia purtau acest nume pentru că ei erau regi. Taurul poate fi oricare dintre elementele primordiale: taurul este lunar, asociindu-se ritualurilor fecundităţii; aduce ploaia. Taurul este solar prin sângele lui şi strălucirea seminţei sale.  Întemeierea Moldovei s-a produs în urma unei vânători ritualice a unui bour. Bourul apare de secole pe stema Moldovei şi a României. (Interesant: el are coarnele aduse spre interior şi acest lucru semnifică pace!). O legendă legată de taur şi de calităţile acestuia de a fi cuceritor şi întemeietor este legenda Didonei (Dido, Elisa), fondatoarea Cartaginei. Didona era fiica lui Belor, regele Tirului şi sora lui Pigmalion. După moartea tatălui său, Pigmalion îi urmează la tron. Pigmalion îi ucide pe Acerbas, soţul Didonei şi ea se îmbarcă, pornind spre Africa. Ajunsă în dreptul anticei Cartagini, Didona îi cere regelui getulilor , puternicul Iarbas, o fâţie de pământ pe care să poată locui. În batjocură, regele îi dă atât pământ cât putea cuprinde o piele de bou. Atunci Didona a tăiat pielea de bou în fâşii foarte subţiri, pe care le prinse una de alta, astfel cât să formeze o linie continuă, înconjurând destul pământ cât să se poată clădi cetatea Cartaginei. Vergiliu foloseşte şi el tradiţia, anulând decalajul de peste trei sute de ani între căderea Troiei şi întemeierea Cartaginei şi inventează o frumoasă poveste de dragoste între Enea şi Didona. Există şi alte variante legate de cetatea Byrsa (în traducere Byrsa înseamnă chiar piele de bou). Unele calcule arată că Didona a câştigat prin isteţime şi prin cunoaşterea geometriei o valoare de peste 400 ori mai mare, adică aprovimativ 20 de hectare!

Lucian Strochi