VERSURI PENTRU UN TRIST CAVALER CARE SE POATE NUMI TIMP
Şi se făcea că mă plimbam pe stradă1
Şi m-am oprit lâng-o veche arcadă,2
Cu care timpul făcuse-o rocadă,3
Când începuse tragic să decadă.4
Mai rămăsese mască o faţadă,5
Trecutul îşi trimise o iscoadă6
Şi parcă mai trecu o perioadă7
Şi timpul iar căzu în ambuscadă.8
Nu mai venea tăios în cavalcadă9
Şi se refugiase în livadă,10
Se amăgea că este o monadă,11
Că tocmai s-a întors din cruciadă, 12
C-a fost în invincibilă armadă 13
Şi c-a trecut cu oastea sa nomadă, 14
Cum vin învingătorii la paradă 15
Şi totu-i dat cu versuri şi pomadă.16
Fiară ciudată, căzută sieşi pradă,17
A mai rămas cu-o jalnică bravadă,
Îşi duce vârsta, ca pe grea corvoadă.
Ce-a mai rămas din falnica pleiadă?18
Surprins în vis în propria-i blocadă,
Oferă lumii încă o dovadă,
Că poţi rămâne, tragic, acoladă19
Sau adormi, de-a pururi, sub zăpadă.20
Degeaba cântă versul o baladă, 21
Firul rupt nicicând nu se înnoadă.22
Lucian Strochi
Versuri pentru un trist cavaler care se poate numi timp (GAZEL) (23)
Şi se făcea că mă plimbam pe stradă1 –acest gazel, realizat în monorimă, i-a stârnit interesul cantautorului Florin Ţuţuianu, care l-a pus pe muzică. Personajul este tot timpul, ca în precedentul gazel, dar apare personificat, luând imaginea unui tânăr cavaler medieval. De fapt gazelul are un protagonist şi un antagonist, cavalerul şi timpul, topiţi într-un aliaj ciudat şi totuşi despărţiţi brutal.
Şi m-am oprit lâng-o veche arcadă,2 – arcada poate fi un element decorativ, dar şi un arc de triumf, o poară de intrare sau de ieşire; conotativ arcada sprâncenelor care protejează şi evidenţiază ochiul. De altfel fiecare cuvânt cheie din fiecare vers are cel puţin două decodări.
Cu care timpul făcuse-o rocadă,3 – rocada este singura mişcare dublă în şah, antrenând regele şi turnul. Timpul (regele), face un schimb de locuri cu arcada (turnul) împrumutând de la aceasta gloria, ieşirea sau intrarea în labirint, trecerea şi cedându-i acesteia eternitatea.
Când începuse tragic să decadă.4 – rocada este de multe ori rezultatul unui criza, regele este ameninţat. Se sugerează şi fuga regelui asediat şi ameninţat cu moartea.
Mai rămăsese mască o faţadă,5 –masca şi faţada, care este o mască pentru o clădire) ascund privirii ceea ce nu trebuie văzut. În acelaşi timp oferă alte identităţi mai ales dacă masca este una caracteriologică, iar faţada aparţine unui stil arhitectural (barocului-de exemplu)
Trecutul îşi trimise o iscoadă6 –trecutul poate purta masca prezentului, poate oferi o faţadă pentru om realitate încă necunoscută, fiind un „fundal de prim plan”.
Şi parcă mai trecu o perioadă7 – perioada este un timp marcat între două repere clare, dar poate avea şi un sens muzical ce implică o totalitate sonară (noduri şi ventre).
Şi timpul iar căzu în ambuscadă.8 –ambuscada timpului e fie eternizarea lui, atunci când timpul nu mai e decât durată, nu mai curge, fie degradarea lui, în urma decăderilor, alterărilor, înfrângerilor, degradărilor iremediabile, ce privesc atât fiinţele cât şi lucrurile.
Nu mai venea tăios în cavalcadă9 – timpul nu e mereu eroic, motivat, având un sens, o justificare. Calul este pe de altă parte un simbol psihopomp şi terimorf, un simbol al morţii (vezi caii de la dricul mortuar). Cu timpul simbolul calului legat de moarte e înlocuit de simbolul şarpelui.
Şi se refugiase în livadă,10 -în pace, într-o livadă, în linişte, timpul pare suspendat. Într-o altă accepţie, şarpele se poate ascund uşor în iarba dintr-o livadă.
Se amăgea că este o monadă,11 – timpul crede că este înscris, precum Dumnezeu sau cuvântul în fiecare lucru)
Că tocmai s-a întors din cruciadă, 12 – e vorba de un timp regresiv, întors, chiar dacă el pare a se afla într-un continuum. Timpul cunoaşte sinusoide, urcuşuri şi coborâri, victorii şi înfrângeri.
C-a fost în invincibilă armadă 13 –invincibila armadă se referă la un episod încheiat tragic pentru spanioli, în războiul lor cu englezii, pe timpul Elisabetei I. Alt sens se referă la faptul că timpul, promiţător şi chiar orgolios, ne poate înşela.
Şi c-a trecut cu oastea sa nomadă, 14 –e vorba de toate războaiele care au însemnat mari deplasări de trupe, unele de mii de kilometri. De fapt timpul se află în raport cu omul într-o continuă ofensivă, asediindu-l permanent, provocându-l.
Cum vin învingătorii la paradă 15 –parada este o demonstraţie de forţă, o etalare a eroismului; de fapt prada este o defilare, o trecere care să demonstreze sau să justifice o forţă. Dar paradă mai înseamnă şi evitarea unei lovituri.
Şi totu-i dat cu versuri şi pomadă.16 – timpul este una din temele majore ale literaturi. El apare însă cel mai adesea cosmetizat, fie că e vorba de amintiri, de diferite epoci, de memorii. Evident versul se leagă de timp prin ritm, prin pulsaţie, iar pomada este o aluzie şi la mască sau faţadă.
Fiară ciudată, căzută sieşi pradă,17 – o definiţie a timpului, reprezentată prin şarpele uroboros, cel care îşi înghite singur coadă. Timpul circular, repetitiv, este un timp sinucigaş.
A mai rămas cu-o jalnică bravadă,
Îşi duce vârsta, ca pe grea corvoadă.
Ce-a mai rămas din falnica pleiadă?18 – vârsta reprezintă o bravadă, o încercare a timpului de a se autodepăşi. Pleiada se referă atât la un grup de artişti, scriitori iluştri dintr-o perioadă (vezi poeţii Pleiadei în Franţa), cât şi la un substantiv cu sens colectiv, sau la o formaţiune de stele, numite pleiade. Steaua,omul şi timpul alcătuiesc o triadă cosmică.
Surprins în vis în propria-i blocadă,
Oferă lumii încă o dovadă,
Că poţi rămâne, tragic, acoladă19
Sau adormi, de-a pururi, sub zăpadă.20 – timpul curge însă cronologic, psihologic, biologic şi astral şi nu poate fi blocat sau anulat decât în vis, care are capacitatea de a relativiza apriorismele spaţiu şi timp.
Degeaba cântă versul o baladă, 21 –nimic nici arta, nici construcţiile ce par eterne, nici povestea nu pot salva timpul.
Firul rupt nicicând nu se înnoadă.22 – timpul moare odată cu noi, dar trăieşte prin lucrurile care rămân în viitor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.