CORNEL PAIU:Cum a fost influenţată, poate chiar determinată manifestarea cenaclieră, în/ de contextul României de dinainte de 1989? Dar de după 1989?

LUCIAN STROCHI: Revistele nu prea publicau debutanţi, editurile de asemenea. Chiar dacă reuşeai să intri într-un plan editorial, cădeai repede, la prima criză de hârtie. Dacă protestai ţi se spunea: Ai vrea să nu-l publicăm pe Rebreanu sau pe Sadoveanu? Nu mai vorbesc de operele complete pentru care se găsea hârtie de cea mai bună calitate. Aşa încât speranţa erau în concursurile literare, unde cele mai vânate erau premiile de revistă, întrucât apăreai cu o coloană, un grupaj, uneori chiar cu poză în revista respectivă. Şi, desigur, Premiile Uniunii Scriitorilor. Oricum se debuta greu, în colectiv; numai Cartea Românească făcea excepţie. Oricum, se debuta după 25 de ani, în cel mai bun caz. După 1989, prin schimbarea situaţiei, rolul cenaclurilor literare s-a diminuat într-o oarecare măsură.