Întotdeauna m-am crezut un insurgent,¹

Aveam carismă, faimă şi aveam talent²

 

Şi regilor păream un ultim descendent.³

Ca tânăr ofiţer aveam un regiment, ⁴

 

O stea se înălţase, sus, pe firmament,

Ştiam să joc, să cânt la orice instrument,⁵

 

Aveam mereu un forte, ultim argument,

Aveam, întins la picioare, un continent.⁶

 

Discutam despre secolul nostru dement,

Lipsit de culoare, de vreun pigment, ⁷

 

Nimic nu mai anunţa vreun alt transcendent,

Nimic nu avea vreun subtil ornament.⁸

 

Credeam că sunt pentru unii un pansament,⁹

Uitasem însă de primul amendament.¹⁰

 

Iubirea, speranţa, credinţa-s un trident,¹¹

Din care nu poate lipsi un sentiment.¹²

 

Întotdeauna m-am crezut impertinent,

Un fel de zeu, fără vreun monument,¹³

 

Sau poate un soldat, jandarm, ninja, agent,

Plecat voios pe front fără de armament.¹⁴

Lucian Strochi

GAZEL ÎN CARE ESTE VORBA DE MINE ÎN MAI MULTE IPOSTAZE  (26)  

 Întotdeauna m-am crezut un insurgent,¹  – insurgentul este un rebel, un răzvrătit, un răsculat, un revoltat, un demolator al unei ordini prestabilite.

Aveam carismă, faimă şi aveam talent²–un insurgent trebuie să aibă câteva calităţi pentru a atrage mulţimile, între care şi cele enumerate în vers.

Şi regilor păream un ultim descendent.³ – eul liric îşi proclamă originea aristocratică, ilustră, aceasta fiind practic un pericol pentru regii preocupaţi doar de perpetuarea unei domnii, nu şi de reformele care se impun din când în când într-un stat. 

Ca tânăr ofiţer aveam un regiment, ⁴ –prinţii, conţii, alteţele regale primeau conducerea unui regiment, oricât de tineri ar fi fost.

O stea se înălţase, sus, pe firmament, 

Ştiam să joc, să cânt la orice instrument,⁵ –practic de vorba de un tânăr dotat cu toate calităţile fizice, morale şi toate abilităţile şi talentele.

Aveam mereu un forte, ultim argument,

Aveam, întins la picioare, un continent.⁶ –argumentele sale sunt poziţia sa într-o ierarhie regală, puternică, dominantă într-o zonă întinsă a globului.

Discutam despre secolul nostru dement,

Lipsit de culoare, de vreun pigment, ⁷ –ironie: secolul dement e în acelaşi timp incolor şi insipid.

Nimic nu mai anunţa vreun alt transcendent, 

Nimic nu avea vreun subtil ornament.⁸  – înălţimea ideilor era la un nivel scăzut, iar arta lipsită de strălucire şi subtilitate.

Credeam că sunt pentru unii un pansament,⁹ –eroul se crede un ins plin de bunăvoinţă, de bunătate.

Uitasem însă de primul amendament.¹⁰ –vers ambiguu. Primul amendament aparţine Constituţiei americane; dar şi termenul de insurgent se referă la numele dat coloniştilor americani care s-au ridicat împotriva Angliei în secolul al XVIII-lea. Primul amendament are ca scop apărarea libertăţii de conştiinţă, a libertăţii religioase şi a libertăţii de exprimare.

Iubirea, speranţa, credinţa-s un trident,¹¹–triadă fundamentală ca valoare morală în mai multe limbi (de pildă în rusă Vera, Nadejda şi Liubovi).

Din care nu poate lipsi un sentiment.¹²  – de fapt toate cele trei sunt sentimente.

Întotdeauna m-am crezut impertinent,

Un fel de zeu, fără vreun monument,¹³ –insurgentul îşi continuă insurgenţa.

Sau poate un soldat, jandarm, ninja, agent, 

Plecat voios pe front fără de armament.¹⁴  – ultimul vers, pacifist, reabilitează semnificaţia generală a textului, ducându-l spre un alt ideal, de pace şi de linişte, de conciliere şi de echilibru.