CORNEL PAIU: Ce „teritorii” credeţi că mai are proza de explorat? Credeţi că mai sunt teritorii virgine încă neexplorate în proză?

LUCIAN STROCHI: Am fost tulburat când, copil fiind, am aflat că, în afară de spectrul ROGVAIV, există şi ultramarin şi infraroşu. Apoi am aflat că, pe lângă cele trei dimensiuni spaţiale, mai avem şi o a patra dimensiune, cea temporală. Am aflat apoi că ar putea fi   10 sau chiar 12 dimensiuni. Proza are încă destule spaţii albe. Nici nu am ieşit din galaxie şi nu am urcat scările ADN-ului. Suntem un mezocosmos, dar în faţa noastră avem macrocosmul şi microcosmosul. Sunt destule sentimente pe care nu le cunoaştem şi deci nu am scris despre ele. Cred că proza nu se va mai scrie doar cu cuvinte şi atunci vom putea vorbi de o revoluţie. Imaginarul nostru mai are destule enigme pentru noi… Trebuie să existe un echilibru între arte şi ştiinţe, aşa cum există între emisferele noastre cerebrale, specializate.