CORNEL PAIU: Dar de pierdut, ce credeţi că pierde societatea românească, odată cu descoperirea acestei formule noi de cultură, cea a protestului?

LUCIAN STROCHI: Singurul lucru care se pierde este timpul. Şi nu e o glumă!

CORNEL PAIU: Paul Everac, prin 1992, în acel cunoscut eseu moral-politic, „Reacţionarul”, apărut la Editura „Românul” din Bucureşti, editură care nu ştiu dacă a rezistat până în zilele noastre, aşa cum nu ştiu dacă, cu adevărat, „românul” a rezistat până astăzi, în ceea ce-l personifică, în ceea ce-i dă matricea proprie, îşi dorea „peste standardele civilizaţiei actuale”, crearea unui „stil românesc de viaţă”, „pentru a învăpăia ţara într-o posibilă schimbare la faţă de un alt tip şi a o face să înflorească stilistic…”. Acest stil, după domnia sa, ar avea ca rost „să ne diferenţieze” şi „să exprime raţiunea noastră de a fi pe lume”. „Făcut din tot ceea ce avem şi am mai putea avea. Făcut din consonanţa dintre pământul nostru şi omul care îl locuieşte. Şi care trebuie ajutat să se dezvolte într-un sens oarecum sui generis, până la a deveni exemplar. …Rămâne să ne împodobim viaţa. Şi moartea. S-o împodobim cu înţelesuri. S-o înţesăm de frumos şi de firesc. S-o ecologizăm sufleteşte. S-o propunem lumii ca posibilitate, ca stadiu. E singura şansă ce o întrevedem în acest moment. Să fim în legea noastră. Epurată. Perfecţionată. Înfrumuseţată.” Realizatori? „Noi toţi şi în special tineretul român.” Analiza lucidă şi „poate cam severă” din „Reacţionarul – eseu moral-politic”, care din punctul meu de vedere este un manifest, redactat în atmosfera imediat post-revoluţionară, în care pluteau vaporii unei anumite energii, hai să spun, pozitiviste (şi nu ne referim la curentul filozofic, care se îngurgitează cu altfel de ingrediente!), dorit vizionar, de programare a unui viitor, adevărat proiect de viitor, proiect-program pentru o naţiune care gusta din plin din primele voluptăţi ale libertăţii, după 50 de ani de privit de după gratii,  m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să-mi dau seama de o anumită realitate, nu foarte favorabilă, din societatea românească, de ieri şi din păcate, de astăzi. Vă rog să comentaţi sugestiile din „Reacţionarul” ţinând seama de contextul societăţii româneşti actuale.

LUCIAN STROCHI: Nu am citit acest eseu integral şi nu îmi permit, din respect pentru Everac şi pentru mine să mă pronunţ. Şi mai e ceva. Vorbim de actualitatea unor ziceri care se potrivesc de minune cu o situaţie de acum. Îl cităm pe Eminescu, pe Iorga, pe G. Călinescu. Numai că situaţia e alta, cu totul alta. În primul rând au trecut ani, decenii. Lucrurile evoluează, involuează, se schimbă. Şi legile se schimbă. Poate şi sentimentele.