CORNEL PAIU: Poetul şi scriitorul Liviu Apetroaie, în rubrica sa, „Cărţile pe masă”, din Revista „Scriptor”, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2016, pag. 105, comentând elogios „Ancadierul”, face observaţia că ar „mai avea astăzi atracţie” două formule fixe de poezie. Dintr-o eroare de tehoredactare, cel mai probabil, numeşte numai „sonetul”. Cealaltă formă fixă, cu siguranţă este „rondelul”. Dar, oare aşa să fie? Şi de ce? Personal aş mai adăuga „haiku-ul”, care la noi are o priză, mai mult decât bună. Poate şi „catrenul”, şi „poemele într-un singur vers”, şi, desigur, şi altele, aparţinând tradiţiei româneşti sau altor tradiţii, mai ales celei nipone.

LUCIAN STROCHI: În Ancadierul am inclus 40 de specii literare de formă fixă. Dintre ele, câteva sunt propunerile mele. Altele aparţin folclorului românesc. Cred că toate aceste formule pot fi viabile. Şi rondelul, şi pantumul şi glossa şi elegia. Sau, referindu-ne la alte zone culturale, haikuul, tanka, renga, sigio, maqama, gazelul. Dar, într-adevăr, sonetul ne fascinează tot mai mult. Într-o singură zi am primit trei volume de sonete de la poeţi din Roman, Bacău şi Iaşi! Şi cred că sonete se scriu şi la Timişoara, Roman, Cluj sau Bucureşti…