Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 28 martie 2017 (1)

CORNEL PAIU: Ce sentimente aveţi faţă de opera lui Emil Cioran? În timpul vieţii n-a cunoscut deplina recunoaştere, postum, se pare că da, în crescendo. Credeţi că aşa se întâmplă, conform unei nefaste cutume, mai totdeauna, cu majoritatea creatorilor mari/ de geniu?

LUCIAN STROCHI: Am două răspunsuri: unul direct şi unul indirect. Cel indirect se referă la o discuţie pe care am avut-o cu o distinsă scriitore franceză Giselle Bienne. Am îndemnat-o să citească şi literatură română. Nu s-a lăsat impresionată la început de argumentele mele. I-am vorbit de Marin Preda. Mi-a replicat: „Ruşii au 300 de scriitori de  acest gen de valoare. Şi apoi literatura română e o literatură minoră.” I-am replicat. Minoră? Poate. Dar a ajutat mult o literatură majoră, cum este cea franceză.” Am întrebat-o în continuare: „Care ar fi genul (sau specia literară) în care  francezii au strălucit, pe care îl consideră al lor?” Mi-a răspuns după câteva momente de gândire: „Cred că eseul. Noi      l-am inventat, noi i-am dat numele…” „Ei bine, i-am răspuns, cei mai mari eseişti francezi sunt de origine română.” Şi am continuat necruţător: Pius Servien (Coculescu), Matila Ghyka, Mircea Eliade, Emil Cioran, Lucien Goldman, Eugen Ionescu. Emil Cioran este un eseist al tragicului, mai mare decât Camus  sau Sartre, de exemplu. Francezii spun şi că e „cel mai mare stilist al literaturii franceze”. Ca şi Eliade şi Eugen Ionescu au fost denigraţi, minimalizaţi, învinuiţi de toate relele, din toate părţile. E o situaţie generală a celor aflaţi în „exil”, fie că e vorba de Vintilă Horia, Gheorghe Uscătescu, Eugen Coseriu, Panait Istrati, Constantin Virgil Gheorghiu. L-am citit aproape integral de Cioran, am reţinut şi dorinţa sa „testamentară”: „Îmi doresc o Românie în delir.” Ce cărţi a mai putut scrie: Pe culmile disperării, Schimbarea la faţă a României, Lacrimi şi Sfinţi, Cartea Amăgirilor, Amurgul Gândurilor, Histoire et utopie, Écartèlement, Exercices d’admiration, Précis de décomposition, Syllogismes de l’amertume, Le Mauvais Démiurge, De l’inconvenient d’être né, La Tentation d’exister! Cred că Emil Cioran trebuie să fie o bibliografie obligatorie la o anumită vârstă.