Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 28 martie 2017 (6)
CORNEL PAIU: Limbajul plasticii de început de Mileniu III prin ce anume se individualizează/ particularizează?
LUCIAN STROCHI: Limbajul plasticii nu mai poate oferi aproape nimic de la descoperirea perspectivei. Dar „tendinţe” se vor manifesta, fără îndoială. Cred că vom asista la o insurecţie a hiperrealismului, o revalorificarea a ocultismului, o redescoperire a simbolurilor.
CORNEL PAIU: Dacă ar fi să caracterizaţi societatea românească actuală printr-un singur cuvânt, care ar fi acela?
LUCIAN STROCHI: Căutare. Ne căutăm identitatea. Fie că am pierdut-o, fie că nu am ştiut-o niciodată.
CORNEL PAIU: Dar umanitatea/ lumea Mileniului III?
LUCIAN STROCHI: Secolul al XXI-lea va fi al informaţiei sau nu va fi deloc.