Se duse mai departe omul, sau lupul, suspinând.

Drumeţul fu pe dată încercat de-un gând,

Apoi dădu, într-o sură, aspră pădure,

De-al doilea lup şi puse iarăşi mâna pe secure:

-„Nu mă ucide”-i spuse lupul, cu glas omenesc; eu

Sunt doar Diavolul¹⁶, pedepsit de Dumnezeu, – Diavolul  are mai multe nume şi înfăţişări: dracul, demonul, Satan(a), Samuel, Necuratul, Înfricoşatul, Nichipercea, Ăl cu coarne, Talpa Iadului, Lucifer. La început Diavolul era bun, era apropiat Domnului, dar trufia l-a determinat să se creadă că este egalul acestuia şi a fost izgonit din rai. Ajuns în iad, a devenit stăpânul acestuia. Printre reprezentări majoritatea îl arată pe Diavol având coarne şi coadă (atavism, animalitate), aripi de liliac (pentru a nu fi confundat cu îngerii sau cu păsările), are culoarea roşie, neagră sau verde. În iad, distingem nu mai puţin de şapte prinţi, toţi putând fi la un moment dat Satana. De fapt cei şapte îngeri sunt „specializaţi”. Astfel după o listă din 1589, Lucifer reprezintă mândria (trufia), Mamona  – lăcomia, Asmodeus – pofta, Satana – mânia, Belzebut (Baal) –îmbuibarea, Leviatan – invidia şi Belphegor – lenea. Această adjectivare nu este una fermă: Asmodeus ridica de pildă acoperişurile caselor pentru a vedea ce se întâmplă înlăuntrul unui cămin, iar Belzebut întruchipa şi cruzimea. Diavolul se poate preschimbat în orice, inclusiv într-o femeie frumoasă.

Un înger negru¹⁷, răzvrătit şi azvârlit din cer… – îngerul negru este în primul rând Lucifer, cel care primeşte numele de steaua zilei sau steaua dimineţii (în latină, Lucifer). În latină lucifer înseamnă aducător de lumină (lux, lucis –lumină şi  ferre, a aduce). Lucifer se traduce prin Satana şi aşa este folosit în unele opere precum Infernul lui Dante, Paradisul pierdut al lui John Milton sau în King James. Lucifer a fost identificat la începuturi chiar cu Hristos (în imnul religios Carmen Aurora), fiind şi numele unui episcop sanctificat cu numele de Sanct Lucifer la Cagliari, în secolul 4 e.n. Lucifer apare ca Steaua Dimineţii, atât în lucrările lui Varro, Cicero şi altor scriitori latini timpurii. Lucifer a fost identificat şi ca fiind Luceafărul şi chiar Venus. Există chiar doi Luceferi: cel de dimineaţă , Lucifer şi  cel de apus care se numeşte Vesper.

Nu-s lup, de-aceea îndurare… viaţa-ţi cer…”

Acestea spuse şi se duse-n depărtări,

Învineţind pe dată cele patru zări.

Drumeţul ajunse la o apă, o luncă, un mărăciniş

Şi-al treilea lup se strecură şi el furiş

Şi când să fie însemnat de moarte-i spuse:

„-Eu vin din vremi străvechi de mult apuse

Şi vreau să ştii că-s însuşi Creatorul

Atotputernicul, Atoateziditorul.¹⁸ –trei din cele se spune 50 de denumiri (adjectivări) ale lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu poartă mai multe nume: Iahve, Elohim , Marduk (la babilonieni). În română numele provine din latinescul Domine Deus (Domne Deus). Se crede că Dumnezeu are peste 50 de porecle , „eufemisme”, precum cel care derivă din sfinţenie, justeţe, suveranitate, omnipotenţă (Atotputernic), omniştiinţă (Atotştiutorul), omnibenevolenţă (Atotiubitorul), ubicuitate (Omniprezentul). În Islam Dumnezeu poartă numele de Allah.

În lup mă–nfăţişez acuma ţie:

Să ştii că Domnul, în adevăr poate să fie,

Un şarpe, miel, măgar sau zburătoare,

Căci toate-aceste forme, cu îngândurare

Le-am zămislit, când lumea nu era atât de mare.”¹⁹ – e vorba de Facerea lumii, de Creaţiune. Obiectele create de Dumnezeu se adaugă celor deja existente. Dumnezeu creatorul unei forme poate fi chiar acea formă.

Acestea spuse şi se topi şi el în depărtare…

„Ciudate lucruri se petrec pe lume

Şi multe întâmplări şi chipuri au acelaşi nume.”

Îşi spuse, gânditor, drumeţul, dar, ce să vezi,

Întâlni din nou un lup, la marginea unei livezi.

Sfâşia hulpav, ce fusese cândva un bivol măreţ,

Bun de pus în zodii şi steme, ca ceva fără preţ.

Şi lupul îi spuse: „Eu nu sunt decât un lup,

Din hoitul acesta eu hrană  pentru pui îmi rup,²⁰ – lupul este un animal hoitar, considerat a fi un sanitar al pădurii.

Nu mă ucide, căci Dumnezeu m-a însemnat,

Cu greu blestem m-a încercat,

De voi ucide, vreodată, vreo fiinţă cu două picioare.²¹– lupul nu atacă omul. Lupul  întâlnit explică de ce nu-l atacă: ar încălca porunca lui Dumnezeu.

Du-te mai departe,drumeţule, ştiu ce te doare,

Dar poţi să-ţi dau, drept plată a iertării, o morală.²² – nu e vorba propriu-zis de o morală, ci de o cugetare, un aforism, un gând.

Ştiu că pentru unii nu e mare scofală,

Ia-o ca una dintre cele mai mari poveţe:

„Minciuna, ca şi adevărul, are mii de feţe.”²³ – întrucât se bazează pe iluzie, pe eroare, pe trunchierea faptelor etc. De fapt această fabulă este o parabolă despre mască. Sub aceeaşi mască (cea de lup) se pot a ascunde entităţi diferite: lycantropul, Diavolul, Dumnezeu şi lupul însuşi. Una dintre cele mai comentate  povestiri ale mele se numeşte Masca. Eroul poartă o mască de lup.

Lucian Strochi