Unul fu tot Constantin,¹² –Constantin era cel mai mare dintre fii săi. În continuare, toate aprecierile îmi aparţin. În troparul din 1726 a mitropolitului grec Calinic al Haricleei, fiii lui Constantin sunt caracterizaţi astfel: Constantin cel Viteaz, Ştefan cel minunat, Radu cel vrednic de laudă, Matei cel mic, dar cu mintea ca un bărbat desăvârşit.

Verde ca un mândru pin,

Muri fără vreun suspin,

Fără vreo ocară,

În oraşul ce-i purtară,

Numele, ultima oară.¹³ Adică Constantinopol. În realitate, la acea vreme oraşul se numea Stambul (Istambul).

Altul fu Ştefan, ¹⁴ – în icosul troparului, Constantin e numit „Cel care cu inimă bărbătească ai ruşinat pe muftiul cel urât”, Ştefan „Cel care ai îndrăznit a ocărî cu cuvinte măreţe pe sultanul cel păgân”

Se prăvăli ca un tufan,

Mirosind a flori şi fân,

Mândru că murea român.¹⁵ – toţi fii lui Constantin Brâncoveanu avea conştiinţa de religie şi neam.

Altul fu Radu,¹⁶  – Radu apare în icos: „Râvnitorule cel adevărat al lui Hristos, Radule, prea înţelepte.”

Înalt ca bradu.

Când se prăvăli,

Tot codrul vui,

Până-n zori de zi.

Ultimul era Matei,¹⁷ –Matei era caracterizat în icos: „Mai micule între fraţi, dar mai mare între mucenici, Matei cel minunat”.

Mirosea a flori de tei,

A reavăn pământ,

Mirosea de-atunci a sfânt.¹⁸ – prin moartea lor eroică, prin nerenunţarea la credinţa strămoşească, toţi cei cinci Brâncoveni au căpătat imediat în conştiinţa tuturor statutul de sfinţi. Deşi de-abia în şedinţa Sântului Sinod al Bisericii ortodoxe din 20 iulie 1992, cei cinci Brâncoveni au fost cinstiţi ca sfinţi, iar ziua de 16 august este înscrisă în sinaxar ca Ziua sfinţilor Brâncoveni.

Muri şi Ianache sfetnic, ¹⁹ – Sfânt a devenit şi sfetnicul Ianache, primul dintre cei şase executaţi.

Să fie şase-n pomelnic

Şi-ntr-un calendar jertfelnic.

Patru fraţi,

Decapitaţi,

Pe mâna morţii daţi,

Şi un tată,

Fără pată,

Muriră la Stambul:

Pentru credinţă – destul!²⁰  – doina se transformă acum într-un document acuzator de mare emoţie.

Pentru pildă – destul!²¹– tonul devine vehement, categoric, conclusiv.

Împlinit le fu destinul…

Atunci muri şi muezinul ²² – moartea muezinului este doar o ficţiune literară care îmi aparţine.

Şi Ahmed²³ se văieta –e vorba de Ahmed al III-lea (1703-1730) fiul lui Mehmed al IV-lea , care e silit să abdice forţat în 1730, domnind exact cât a domnit Constantin Brâncoveanu…Ahmed se văieta într-adevăr, îşi exprima părerea de rău faţă de ambasadorii pe care îi chemase la execuţii şi care erau „cu lacrimi în ochi”.

De rău ce îi părea…

Frunză verde de secară,

Pe cei şase-i plânse-o ţară,

Printre cei sfinţi îi urcară.

Frunză verde de pelin,

Brâncoveanu Constantin,

Merita mormânt creştin²⁴ –primul mormânt al celor ucişi a fost marea, trupurile lor fiind aruncate în Marmara, trupul lui Constantin Brâncoveanu fiind pescuit de nişte greci care l-au îngropat pe o insulă în largul mării. În 1720, văduva Maria (Marica) l-a adus în ţară şi l-a îngropat la Biserica Sfântului Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a domnului. Piatra de mormânt cu a fost inscripţionată, pentru a nu afla turcii. Osemintele lui Brâncoveanu au fost dezgropate în veacul al XX-lea în două rânduri, în 1932 şi 1985. În anul 2014 cripta de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost deschisă din nou, fiind identificate trei sicrie: unul cu rămăşiţele lui Constantin Brâncoveanu, un craniu cu urme care corespundeau morţi şi celelalte oase dispuse în formă de cruce; în alt sicriu erau oasele soţiei şi a unora din urmaşii săi. Cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la martiriul din Constantinopol, Biserica Ortodoxă Română a plasat rămăşiţele somnului într-o raclă, osemintele domnului devenind în urma unei slujbe oficiale sfinte moaşte.

Şi dumnezeiesc destin.²⁵ –în acest fel se încheie destinul lumesc al domnitorului şi începe cel „dumnezeiesc”.  Pe lângă destinul său tragic, demn de un martir, Constantin Brâncoveanu şi-a mărturisit credinţa şi prin numeroase ctitorii între care: biserica de la Potlogi, Dâmboviţa, Mogoşoaia, lângă Bucureşti, biserica Sfântul Ioan cel Mare sau Grecesc (Bucureşti), biserica mănăstirii Sfântul Sava (Bucureşti), Biserica Sfântul Gheorghe Nou (Bucureşti), biserica din Doiceşti, Dâmboviţa, mănăstirea Râmnicu Sărat, mănăstirea Horezu (Hurezi), mănăstirea Sâmbăta de Sus, mănăstirea Surpatele, mănăstirea Polovragi, mănăstirea Turnu din Târguşoru Vechi.