Au rămas doar teci, ¹⁵ –sămânţa ascunsă nu e specifică doar cuvintelor sau nucilor. Şi mazărea sau fasolea au seminţele ascunse.

Altele-s amare,¹⁶ –cuvintele sau nucile? Ambiguitatea se păstrează.

Parcă-s aduse din mare,¹⁷ –marea are un gust săra, dar şi amar. Prin urmare, cuvintele şi nucile care iau contact cu marea pot fi şi amare.

De la mare depărtare;

Alte – dureros de dulci,¹⁸ –aluzie la sintagma lui Eminescu „dureros de dulce”, devenită un cunoscut oximoron în Odă (în metrul antic).

Să le sugi şi să te culci,¹⁹ –copilul pus să muncească ar vrea să evadeze, preferând muncii, somnul.

Clătindu-mi cerul gurii,

Vin uşor, ca noaptea, furii…²⁰ – furii, adică hoţii sunt cei care se furişează noaptea, încercând să treacă neobservaţi. Există şi expresia „a te fura somnul”. Copilul a obosit, chiar dacă munca ar trebui să fie plăcută şi e gata să adoarmă.

Ziorel de ziori şi astru,²¹– ziorel de ziori are valoarea eufonică a lui „leru-i ler şi leuri”. E folosit ca refren în foarte multe colinde, inclusiv în cele ale lui Radu Gyr. Are ca variantă Ziurel de ziuă ceea ce ar însemna început de zi. Cuvântul zori este defectiv de singular. „Ziorel de ziori şi astru” a acel timp unic de dinaintea ivirii zorilor, atunci când stelele încă strălucesc pe firmament.

Ce mai de sidef albastru,²²  – o sintagmă interesant, o metaforă perfect adaptată imaginarului prezent. Un maistru prelucrător de nuc, mi-a povestit cândva în adolescenţă, ca nucul are în rădăcină şi până la înălţimea de un metru a trunchiului, în lemnul său, sidef albastru, cel mai valoros sidef, mult mai scump decât sideful de perlă. În romanul „Rezervaţia”, într-un fragment publicat, vorbesc de „sideful nucului, albastru ca o flacără”. Nu ştiu dacă e adevărat sau nu ce mi-a povestit meşterul. De intarsii cu sidef în nuc am auzit, dar de sideful aflat chiar în fibra nucului, ca „nodozităţii”, de atunci nu. Oricum e prea frumos sideful albastru ca să renunţ la el, chiar dacă e doar o metaforă, un oximoron.

Mult prea încărcat e nucul,²³  – nucul este un arbore falnic, dând impresia de măreţie, părând încărcat din cauza frunzelor şi a fructelor.

Eunucul,²⁴ –în copilărie am auzit de mai multe ori strigarea „nucu – eunucu”. Nu ştiam ce înseamnă eunuc, aşa că am întrebat-o pe învăţătoare, care, la rândul ei, m-a întrebat roşind, de unde cunosc eu asemenea cuvinte. Am crezut că e vorba de o „prostie”, dar ea m-a lămurit că eunucul este un bărbat singuratic, care trăieşte printre femeile dintr-un harem şi le apără. La fel şi nucul creşte singuratic şi apără copacii din jur. Am aflat ulterior că eunucul e un bărbat castrat şi că ar avea mare putere, întrucât cunoştea multe din secretele sultanului şi ale împărăţiei.

Şi fructul:

Patru fraţi,²⁵  -a frapat faptul că miezul nucii are forma a patru părţi oarecum egale. Patru fraţi este o sintagmă auzită în legătură cu o  ghicitoare: patru fraţi / gemeni înfăşaţi/ înfăşuraţi / cu o singură haină purtaţi. Ghici ce e? Soluţia era nuca.

Înveşmântaţi,

Două sfere,

Emisfere,²⁶ –de fapt miezul nucii e format din două emisfere lipite între ele.

Se pun cu lapte şi miere; ²⁷  – nu ştim dacă laptele şi mierea se adaugă miezului de nucă pentru compoziţia cozonacului sau, dimpotrivă, miezul e muiat în lapte şi miere şi consumat ca atare.

Creieri sleiţi,²⁸ – într-adevăr miezul de nucă seamănă cu encefalul uman., imitând atât forma acestuia, uşor alungită, cât şi circumvoluţiunile. Creierul este însă moale şi se sugerează că miezul de nucă este creier sleit adică întărit, aşa cum se întâmplă cu orice  mâncare sleită.

De streliţi,²⁹ –acest cuvânt mi-a dat cea mai multă bătaie de cap. Am scris întâi streliţi, îndemnat de rimă, dar definirea termenului nu m-a mulţumit, chiar dacă streliţii, soldaţi pedeştri folosiţi de ţari (de la Ivan cel Groaznic până la Petru cel Mare) erau renumiţi  pentru inteligenţa lor limitată. Există în rusă chiar expresia „prost (durak) ca un sterliţ”. Un creier sleit este un creier mărginit, uzat. Alte valori ale termenului strelică (i) : fărâmă, părticică mică; mic fluture de seară, de culoare vânătă şi cu puf pe aripi; steluţă de grăsime; pată roşie care se face mai târziu vânătă sau gălbuie şi care apare pe pielea oamenilor bolnavi.; sclipire a ochiului. Mă tenta şi termenul de sterlici pe care îl întâlnisem la Vasile Voiculescu într-un poem impresionant (În gradina Ghetsimani): „În apa ei verzuie jucau sterlici de miere/ Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă”.

Obosiţi,

Poleiţi.³⁰ –ambiguitate: întâlnim mai ales în pomul de Crăciun, nuci poleite. Dar a polei poate avea şi o conotaţie negativă: a polei înseamnă a acoperi doar cu aur. Tot aşa prin originea sa nobilă, prin şansă, prin falsă notorietate, un „creier” poate deveni celebru, în realitate el fiind mediocru.

Leru-i ler şi leruri,

Se deschid iar ceruri,

Secera e tot mai dreaptă,³¹ –deschiderea cerului, a Tăriilor se face prin tăierea, despicarea cerurilor, aşa încât să avem un „cer de sus” şi unul „de jos”. Cerul de jos obţinut din deschiderea excepţională a cerului, modifică toate raporturile cunoscute, Lumea devenind o „lume pe dos”. În această lume, secera nu mai este curbată, ci dreaptă. Ar mai fi o explicaţie: uneori secera dreaptă e folosită cu sens ironic, mai ales în strigături, subliniind contrastele: „Câte fete sunt în joc/Toate-s strâmbe de mijloc; /Numai mândruliţa mea/ E dreaptă ca secera..

Şapte – coasa te aşteaptă,³² –coasa este în imagologie un simbol al morţii. Coasa coseşte vieţi, aşa cum coseşte şi iarba. Numai că forma coasei seamănă izbitor cu cea a cifrei şapte. Este cunoscută valoarea cifrei şapte. Dar şapte este între altele şi cifra iniţierii. Dar iniţierea nu poate avea loc decât prin moarte (la Eliade). În realitate, iniţierea prin moarte este o nouă viaţă. De asemenea să nu uităm că lumea în care ne aflăm prin descânt este o lume magică, întoarsă, cu valorile schimbate.

În mână deşteaptă,

În mâna ta dreaptă.³³ –oamenii sunt în general dreptaci. Stângacii sunt mult mai puţini (procentul de stângaci abia ajunge la cifra opt). Şi mai puţini oamenii sunt ambidextri. (mă număr printre ei.) „Mâna dreaptă” este „mâna deşteaptă” pentru că e aptă să facă mult mai multe lucruri decât mâna stângă, est mult mai îndemânatică.

Leru-i ler şi leruri,

Se deschid iar ceruri…³⁴ – acest text este un descântec pentru că se concentrează doar pe câteva obiecte: cozonacul, nucul, creierul, pe care le descrie prin descântec. Funcţia incantatorie este foarte prezentă. Textul are ca  erou un copil, el liric autodefinindu-se chiar prin implicare directă: „Eu, băiat, sărmanul”.  Pentru a fi considerat colindă, textul ar fi trebuit să aibă un destinatar ferm (colindatul) şi să fie solicitată răsplata (pentru colind). Prin urmare, titlul propus: „Descântec şi colindă” mi se pare cel mai exact.