Blesteme¹   pentru  o  statuie – Blestemul este un derivat regresiv din verbul a blestema, care provine din lat. pop. blastemare, derivat la rândul său din blasphemare, care este o latinizare a grecescului blasphemein. Iniţial, termenul a avut o circulaţie restrânsă, circumscrisă doar religiosului, prin el indicându-se nenorocirile pe care şi le-ar atrage asupra sa oricine s-ar abate de la dogmă sau de la prescripţiile morale unanim acceptate. Termenul apare încă de la Tertulian. Anticul Arhiloh, primul poet  antieroic, (cel ce pune între paranteza eroismul lui Homer) este primul autor de blestem. Legenda spune că în urma blestemelor îndreptate împotriva socrului său, care îl refuzase de fapt, împreună cu fetele sale, s-au sinucis, ca şi sculptorul care îl făcuse o sculptură caricată. Sofocle foloseşte blestemul în Oedip la Colona. Blestemele lui Vasile cel Mare sunt intens colorate exorcistic şi au intrat în cărţile de cult. Blesteme întâlnim şi la Corneille (Horace), Victor Hugo (blesteme împotriva lui Napoleon al III-lea). În literatura română blestemul începe cu Dimitrie Bolintineanu şi continuă cu Mihai Eminescu, Tudor Arghezi care consolidează blestemul ca specie literară) şi George Topârceanu (cel care parodiază blestemul). Sinonim cu imprecaţia, blestemul se înrudeşte cu pamfletul şi cu satira. Ca atitudine exprimată literar, blestemul implică verbe şi gesturi imprecative, o negare a unor realităţi, un flux liric impresionant, prevestind nenorociri inevitabile. Blestemul este întotdeauna justiţiar, chiar dacă dreptatea nu este întotdeauna de partea imprecatorului. Blestemul seamănă şi cu descântecul, dar nu poate avea ca şi acesta o valoare benefică, pozitivă,  în unele cazuri, de desfacere a dedeochiului sau a blestemului. Totuşi, atunci când descântecul pedepseşte răul, descântecul se apropie mult de blestem. Blestemul are o importantă funcţie de intimidare, asemănătoare injuriei. În alte accepţii, blestemul este o invocare a urgie divine asupra cuiva, cuvintele blestemului fiind tăioase, puse la conjunctiv prezent sau la imperativ dacă sunt verbe sau la vocativ dacă sunt substantive. Prin a blestema se înţelege a ocărî, a huli, a înjura. Blestemul are o serie sinonimică foarte largă: calamitate, grozăvie, dezastru, flagel, catastrofă, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, urgie, sinistru, pustiire, ocară, maledicţie.     

Cuvântul poate fi mângâiere,

Adică fagure de miere,² –expresia îi aparţine lui Mihai Eminescu şi a fost folosită în Epigonii.

Dar rostit de o aprigă muiere,

Nu mai e lapte, e fiere.³ –mierea şi laptele sunt apreciate ca fiind alimentele care produc cele mai mari plăceri. Antonimul lui miere e fiere, despre care se spun e că este cel mai amar lucru. După cum se observă e supralicitat simţul gustului, cel mai apropiat de limbă.

Mai bine să rămâi,

Fructă acră de lămâi,⁴ –lămâia este acră, acrul fiind şi el un antonim al laptelui şi al mierii.

Sau doar o celulă stem⁵ –evident aici e vorba de o ironie, poate o autoironie, termenul de stem fiind relativ nou intrat în limbă prin limbajul ştiinţific.

Decât să intri-n blestem:⁶ –  a intra în blestem implică încălcarea unei interdicţii şi prin urmare se pedepseşte.

„De te-oi chema Evlampe,⁷ –cu acest (pre)nume începe o întreagă listă, din care deducem că baba care blestemă nu cunoaşte numele celui pe care îl blestemă. Evlampe (Evlampiu), e un nume grecesc compus din ev „bun” şi lampis „strălucire”. Numele are sensul de „lumină strălucitoare”. Cuvintele lampă (lampa) şi lumânare (lampada) sunt derivate din lampis. Există mai mulţi sfinţi şi sfinte cu acest nume. Au pierit toţi prin tăierea capului. Desigur pentru babă toate numele nu au o semnificaţie anume, nici religioasă, nici păgână.

Să te zvârcoleşti în crampe,

Să zaci viu pe muşuroi,

Plin de bale şi puroi,

Între picere,

Să fii din bărbat, muiere,⁸ –se remarcă folosirea unor cuvinte tari precum crampe, a zvârcoli, bale, puroi, dar şi unele situaţii dramatice (a sta viu pe muşuroi, a deveni impotent).

Şi de-i fi muiere să-ţi crească,

În loc de parte bărbătească,

Putregai de iască.⁹ –Există şi numele de Evlampia; în furia ei, baba nu mai poate faci nici măcar distincţia dintre bărbat şi femeie.