BLESTEM DE VRAJITOARE (2)
Blestem de vrăjitoare
Cine-a râs de vrăjitoare,1 – acest blestem are o puternică structură de descântec. Textul este scris doar în monorime, ceea ce îi dă o contabilitate deosebită, doar 5 versuri din 48 nu au anaforă (pronumele cine apare de 10 ori în anaforă iniţială, iar conjuncţia să de 25 de ori, negaţia nici de 4 ori etc. Verbul a râde se repetă de 10 ori, de 4 ori la perfectul compus şi de 6 ori la prezent, restul verbelor în număr de 27 sunt la conjunctiv prezent. Primele trei versuri din text se repetă în final, doar ultimul vers fiind diferit. Protagonistul, emiţătorul este vrăjitoarea, mai mult o ghicitoare (e prezent în text aproape tot arsenalul unei vrăjitoare: ghiocul, cartea, tarotul, tăciunele, cuvântul, mâna (de mort)etc.). Textul începe însă aparent neutral, vrăjitoarea părând a fi persoana despre care se vorbeşte şi nu eul liric. Vrăjitoarea este o prezenţă vie în imaginarul nostru, interesând (şi intersectând) straniul, miraculosul, fabulosul, visul, fantasticul. Vrăjitoarea este în folclor o femeie cu puteri magice, adesea supranaturale, ce poate aduce atât vindecări miraculoase, poate anticipa viitorul, poate dezlega anumite „legături subtile”(erotice, sociale, chiar economice), dar poate aduce şi nenorociri, în Evul Mediu fiind pusă în alianţă cu demonii lui Lucifer sau fiind chiar Diavolul deghizat. Deşi e prezentă şi în scrierile sacre (Biblia), vrăjitoarea apare în Europa după anul 1000. Provine din basme, din poveşti, din anumite scrieri ezoterice şi / sau ocultiste. În Evul Mediu apare şi diferenţierea lor în Strigă (vrăjitoarea cu mătură) cea care în precreştinism era făcătoare de farmece, femeia-vraci, care putea lua forma diferitelor animale (pisici, găini, capre etc.), sau putea transfera din puterile lor o parte acestor animale ambientale şi Malefica (însemnând făcătoare, dăunătoare). (Şeful lor, maistrul vrăjitor se numea succubus şi incubus). Vrăjitoarele erau acuzate de satanism, de pact cu Diavolul, de agent provocator al ciumei sau a altor boli grave. În realitate Biserica se temea de faptul că vrăjitoarele contribuiau la o eficacitate maximă a cuvântului şi a ritualului în sine. Timp de trei secole (1450-1750) vrăjitoarele au fost prigonite, hulite, torturate, arse pe rug sau decapitate. Vrăjitoria a fost condamnată încă din 1484, printr-o bulă emisă de Papa Inocenţiu al VIII-lea, care a dat semnalul declanşării prigoanei, bulă intitulată Summis desinterantes affectibus. Erau condamnate femei nevinovate, pe un simplu denunţ, femei suferind de epilepsie sau care prezentau halucinaţii (cum a fost celebrul caz al vrăjitoarelor din Salem, femeile acuzate având acele halucinaţii din cauza consumului de cornul secarei, o ciupercă cu proprietăţi halucinogene, femei suferind de boli psihice etc.)
Să nu aibă loc sub soare,2 –remarcăm şi acum un oarecare eufemism. A nu avea loc sub soare nu înseamnă neapărat a muri.
Să îl doară ce nu doare,3 – acest vers îl contrazice pe precedentul şi sub o aparenţă de calm, blestemul e teribil.
Să-i miroasă doar duhoare.4 – adică să trăiască într-o lume a hoiturilor sau în Iad.
Cine-a râs de mine,5 – din acest moment eul liric se manifestă plenar. A râde de cineva înseamnă a-l dispreţui, a-l discredita, a-l nega până la urmă.
Să n-aibă lumine,6 –ambiguitate: nu ştim dacă e vorba de lumina diurnă sau de lumina ochilor.
Să stea doar pe vine, 7 –ambiguitate: i se neagă receptorului poziţia firească, bipedă, umană sau e vorba de o boală digestivă.
Să se facă de ruşine,8 –e vorba de a răspunde cu aceeaşi monedă: cine te face de râs, merită să fie făcut de râs.
Să-l iubească băbătia,9 –adică doar babele sau nevestele bătrâne
Vrej să-i fie bărbăţia,10 –versul nu trebuie comentat. Blestemul este ca organul sexual masculin să fie răsucit ca un vrej, adică uscat, inutil.
Să-i fete fetia,11 –prin fetie înţelegem virginitate, castitate, inocenţă. E vorba de vreo fată a receptorului care primeşte acum blestemul de a-şi pierde aceste atribute de preţ.
Să nu-l ajungă târzia.12 –adică să moară tânăr, repede.
Cine râde de ghioc,13 –vrăjitoarea – ghicitoare îşi apără cu străşnicie uneltele. Dintre acestea ghiocul este la loc de cinste.
Să-i ia casa foc,14 –blestemul focului este unui foarte des întâlnit. Focul este un cataclism major. În acelaşi timp el purifică.
Să n-aibă noroc,15 –cel mai uzitat şi mai banal blestem. În credinţa populară, norocul este adesea personificat.
La femei şi la joc.16 – dacă nenorocul la femei este clar, jocul presupune cel puţin o dublă decodare: dans şi participare la o întrecere, uneori cu o miză importantă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.