„Blestemat să fii” – mi-a spus urzitoarea cea rea –

„Tot ce gândeşti, să se prefacă în cuvânt,¹

În apă, în aer, în foc şi pământ

Şi fiecare cuvânt să rimeze cu altul,²

Să-ţi fie, ca-ntr-o cutie, prea jos înaltul,³

Totul să se sfarme, ca-n farmec, în melodie,⁴

Să nu fii crezut, să nu fii ştiut, să nu fii urmat,⁵

Rândul să pară prea uşor, prea sprinţar,⁶

Superficial, banal, săltăreţ ca un zar,⁷

De vrei să spui „rege” să scrii „ţar”⁸

În loc de „piatră”, „vatră”⁹

În loc de „lună”, „latră”.¹⁰

De te gândeşti la „viaţă”, să scrii despre „moarte”,¹¹

În loc de „idee”, să ai „scânteie”:¹²

„Blestemat să fii” – mi-a spus urzitoarea cea rea –

„Tot ce scrii să se prefacă în rime,¹³

Să nu cunoşti decât numere prime,¹⁴

Să nu auzi decât muzica pe care alţii n-o pot auzi,¹⁵

Să transformi, orice noapte, în putredă zi,¹⁶

Nimeni să nu te creadă, nimeni să nu te vadă,¹⁷

Să adormi fără pală de vânt,

Nelegănat, să adormi în cuvânt,¹⁸

Blestemat acolo la erezie, la iluzii, la trezie,¹⁹

Nimeni să nu te-asculte, nimeni să nu te ştie.”²⁰

Lucian Strochi