Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (12)

CORNEL PAIU: Când s-au despărţit definitiv, viziunile în arta poetică?

LUCIAN STROCHI: La început poezia era eroică. Vezi Homer cu  Iliada sau Odiseeea. Sau oricare dintre epopei. Poezia era epică şi eroică. A trebuit să vină un Arhiloh şi care cu câteva versuri să anuleze o întreagă literatură „eroică”. Iată versurile, aproximative ca expresie, dar fidele ca „înţelegere”: „Mi-am pierdut scutul/ pe câmpul de luptă./ Nu-i nimic:/ voi găsi altul.” Apoi a intervenit poezia lirică. Sapho în primul  rând. A avut curajul să-şi declare şi să-şi cheme iubirea. Au mai fost apoi acele momente lirice de o intensitate incredibilă pe care le oferea un Orfeu, un Ghilgameş, un Prometeu, o Arahne. Mă refer evident la literatura europeană şi din Orientul Apropiat…

CORNEL PAIU: Dar în arta plastică?

LUCIAN STROCHI: În arta plastică mă rezum la un singur exemplu: două tratate de pictură, cel  al  lui Dionisie din Furna şi cel al lui Doxara au despărţit brutal şi definitiv viziunile plastice având subiecte religioase. Andrei Rubliov pictează altfel decât Rafael.