CORNEL PAIU: Şi, desigur, în muzică?

LUCIAN STROCHI: Pentru muzică mi-e greu să mă pronunţ decisiv. Oricum aş spune că fiecare compozitor cu adevărat important vine cu o viziune nouă. Nu-l poţi confunda pe Bach cu Debussy, pe Beethoven cu Wagner, pe Verdi cu Ceaikovski.

CORNEL PAIU: Coregrafie?

LUCIAN STROCHI: Dansul este un fenomen sincretic. Aş spune că dansul e cel mai aproape de viaţă dintre arte. Nu e vorba de viziune, ci de stări. Un dans războinic nu seamănă cu un tangou, un vals e diferit de o horă. Şi toate aceste specii înseamnă momente astrale în viaţa unui om. Trebuie să ai o anumită stare de spirit pentru a putea dansa. Dar dansul este adesea rit. Fiecare popor îşi are dansul său specific, definitoriu.

CORNEL PAIU: Arta dramatică?

LUCIAN STROCHI: Cu arta dramatică lucrurile par a fi mai simple: La început a fost corul. Din cor s-a desprins protagonistul. Apoi a apărut antagonistul. Fiecare din aceste momente a însemnat o viziune diferită…