Bocet pentru un mort necunoscut 

 Ce duh necurat¹ –după părerea mea, poporul român are o situaţie singulară, cei mai importanţi termeni ce definesc spiritualitatea nu sunt, aşa cum par, sinonimi. Duhul se adresează sufletului, inimii; spiritul este legat de minte, de inteligenţă, de spiritualitate. Aş spune chiar că dualitatea duh-spirit pleacă dintr-o realitate anatomică şi anume faptul că emisfera stângă este specializată pe afecte, pe nuanţe, pe creativitate artistică, iar emisfera dreaptă este specializată pe raţionament, calcule, logică. Duhul, de origine slavă (duhu), este legat de religia noastră ortodoxă. Dar prin duh înţelegem  şi o fiinţă supranaturală, o arătare, un spirit, rău, un strigoi, o stafie, chiar un drac sau un diavol. Cu aceste sensuri cred că este folosit în text. Duhul necurat este antonim cu Sfântul Duh, care este o parte a Sfintei Treimi.

te-a purtat²  – există credinţa că duhurile te pot purta prin văzduh. Duhul se poartă deasupra apelor, Demonul lui Lermontov deasupra pământului, la fel ca Sburătorul lui Heliade Rădulescu.

La noi, bade, pe-nserat?³ –amurgul înserarea , crepusculul au o importanţă simbolică deosebită întrucât sunt „treceri”. Doar romanticii au deplasat centrul de interes şi de tensiune de la asfinţit la miezul nopţii. „La noi” vine cu o importantă precizare spaţială şi afectivă. Cel  plâns este necunoscutul, străinul.

Puntea şubredă se frânge,⁴  – neştiindu-se care e cauza morţii, se imaginează mai multe scenarii şi ipoteze. Prima ipoteză este accidentul. Nu ştim dacă puntea s-a frânt pentru că era putredă sau pentru că nu a suportat greutatea dublă, a duhului şi a străinului.

Mama-acuma  nu te plânge;⁵ –mama străinului nu îl poate plânge, din cel puţin două motive: nu ştie că a murit şi chiar dacă ar şti că a murit, nu ştie unde anume a murit.

Porţi cămaşă de-necat⁶ –există în medicina legală sintagma  cămaşa înecatului. Cămaşa înecatului se confundă adesea cu ciuperca înecatului sau chiar cu mâna înecatului. Se sugerează că străinul a murit înecat.

Şi funie de spânzurat⁷ –în acest caz e vorba probabil de o crimă.

Şi ai ochi albi şi goi⁸  – un înecat poate avea ochii albi, deşi semnul înecatului este „capul de negru”, dar apa albeşte pielea şi unele organe. Ochii goi – adică lipsiţi de orice expresie, aşa cum par ochii statuilor.

Cum sunt numai la strigoi,⁹ – adevărul e că nimeni nu a văzut cum arată ochii unui strigoi.

Vânăt ca pruna¹⁰  – cadavrul apare învineţit, din cauza hemoragiilor sau a lipsei de oxigen.

Şi umflat ca luna;¹¹ –după un timp, orice cadavru din apă se umflă, din cauza gazelor de putrefacţie.

Verde mâl în gură,¹² –toate acestei detalii, arată clar faptul că naratorul a fost martor la descoperirea şi examinare crimei şi a cadavrului. Verdele este în general culoarea vieţii, a speranţei, culoarea ierbii primăvara, dar poate fi şi culoarea putreziciunii, a coclitului (vezi statuile), a vegetaţiei crescute în neorânduială.

Negru la făptură;¹³ –am arătat înainte: capul înecatul se înnegreşte.

Orăşean eşti după port,¹⁴-„hainele orăşeneşti” par mai „distinse” decât cele populare. Diferenţierea s-a făcut după 1848, când tinerii veniţi de la studii în străinătate se îmbrăcau în straie „nemţeşti”.

Zaci aici cu noi, dar mort;¹⁵ – situaţia tragică a străinului poate fi rezumată în acest vers.

Eşti verde de fiere,¹⁶ –înverzirea mortului s-ar produce din cauza fierii care se răspândeşte în tot corpul.

Neplâns de muiere,¹⁷ –există un întreg ritual al morţii şi al înmormântării. Mortul moare mai greu dacă nu i se aprinde o lumânare, dacă nu se spovedeşte, dacă nu este bocit de o femeie sau „asistat de o rudă.”

Ce duh necurat te-a purtat¹⁸  – bocetul se bazează pe un monolog adresat. Cel care boceşte foloseşte des repetiţii, care devin figuri de insistenţă, de accentuare a unei situaţii, dar şi interogaţii retorice? Evident bocitoarea nu aşteptă un răspuns de la mort, vreo reacţie a acestuia, dar vrea să impresioneze rudele mortului.

La noi, bade, pe-nserat?¹⁹ –am mai discutat despre bade. Apare ca o formulă de respect, dar şi ca o indeterminare socială, spaţială, de vârstă.

La margine de sat,²⁰ –crimele se petrec la marginea satului. În caz contrar tot satul ar fi contaminat sau vinovat de acea crimă.

La margine de zăvoi,²¹ –zăvoiul interesează aici din două motive. El provine din slavul zavoj, care s-ar traduce învârtitură, cotitură şi este o pădure de sălcii la marginea unei ape, o luncă. Dar salcia este un simbol al morţii, salcia este de fapt salcia plângătoare. Când eram copil vedeam adesea ferpare la intrarea în biserici cu imaginea unei sălcii. Nu ştiu dacă erau biserici reformate, unitariene, sigur nu erau ortodoxe.

Să fii doar cu noi? – aici e vorba de o falsă modestie, o modestie situaţională, socială, oarecum primitivă, opusă unei lumi orăşeneşti, active, uneori dezordonate.

Te plâng bocitoarele,²²  – orice om care a murit  are dreptul de a fi plâns, jelit, bocit. Atunci când nu e bocit de rude, apar bocitoarele, care sunt „profesioniste ale tristeţii, ale disperări”

Ce îţi plâng picioarele;²³ –ambiguitate. Versul se poate referi la poziţia bocitoarelor faţă de cadavru: de obicei ele se aşează la picioarele mortului. Dar poate fi vorba şi de o sinecdocă (parte/întreg( sau chiar o metaforă, prin picior înţelegându-se drumul pe care îl poţi străbate.

Te plâng ielele,²⁴ –ielele sunt apariţii de femei frumoase, unele cu intenţii bune, altele dimpotrivă. Ele pedepsesc sau ajută, după sufletul omului. În cazul de faţă se vede că mortul a avut un suflet bun.

Ce îţi spală relele;²⁵ –plânsul este întotdeauna purificator.

Te bocesc zânele,²⁶– zânele sunt un sinonim al ielelor. Personal nu am reuşit să văd o diferenţă esenţială între iele sau zâne. Poate doar faptul că ielele apar mai mult în natură, iar zânele oriunde, inclusiv în case.

Ce îţi iartă bunele;²⁷ –nu ştim cine sunt bunele. Faptele, iubitele, bunurile acumulate de-a lungul unei vieţi ?

Te plâng bocitoarele,

Cum apune soarele;²⁸ –activitatea bocitoarelor are loc de obicei noaptea când are loc privegherea mortului.

Nu te ştie nimenea,

Ai pe umăr dalbă stea;²⁹ –e vorba de un om însemnat. Un om însemnat (la propriu) are un destin ciudat, uneori strălucit, alteori o moarte violentă, neaşteptată.

Te bocesc dobitoacele,³⁰ –în credinţa populară,, animalele, îndeosebi cele domestice şi apropiate omului, au sentimente.

Ce îţi plâng noroacele,³¹ –vers ambiguu. Nu ştim dacă noroacele este folosit în sens ironic sau dacă noroacele nu se referă la cei norocoşi, la cei care au rămas în viaţă, dar care deplâng moartea rudei lor.

Carpenul, vecinul,³² –omul s-a simţit dintotdeauna solidar cu copacul, aflat într-o frăţietate naturală. Am ales carpenul pentru că acest arbore trăieşte o vârstă comparabilă cu cea a omului, este un arbore prietenos, trăind în armonie cu stejarul sau teiul. Carpenul este apropiat omului şi pentru că din el se fac cozi de unelte, poate fi utilizat ca om de foc(de aici şi vecinul) şi chiar ca lemn de mine fiind foarte rezistent la torsiuni.

Ce-ţi cunoaşte chinul³³ –carpenul este o specie invadatoare, cu o capacitate mare de lăstărire, prin urmare poate cunoaşte mai bine realitatea.

Şi te ştie şarpe³⁴ –carpenul trăieşte în simbioză cu multe plante, ciuperci, bacterii. În acest moment al textului, bocetul se aseamănă cu un descântec şi poate deveni chiar ininteligibil, metaforele, frumoase, contribuind la adâncirea misterului, nu la lămurirea lui.

Cu lapte de noapte; ³⁵ –aluzie poate la „calea laptelui”, Calea Lactee.

Şi te ştie soarte,³⁶  -se face trecerea la stele; cunoaşterea stelelor însemnând descifrarea destinului uman şi astral.

Cu gust de moarte;³⁷ –laptele nopţii (oximoron!) sau laptele stelelor este o metarealitate ţinând mai mult de anorganic decât de organic, de moarte şi nu de viaţă.

Luna ce apune,

Mâinile îţi pune,³⁸ –luna se personifică şi se umanizează şi ea.

Pentru-ngropăciune.³⁹ – poziţia mâinilor puse pe piept consfinţeşte moartea şi implicit îngropăciunea.

Un tăciune şi-un cărbune⁴⁰ – formulă de atenţionare în basm, de obicei formulă mediană.

Ce s-a întâmplat, nu spune: ⁴¹ –se păstrează misterul morţii.

Iarba tăvălită,⁴² –iarba tăvălită presupune o înfruntare. Dar iarba tăvălită poate fi chiar şarpele.

Buza otrăvită;⁴³ –acest vers se explică bine prin precedentul dacă acceptăm ideea şi prezenţa şarpelui veninos.

La margini de drum,⁴⁴ –nu ştim dacă drumul este un râu sau chiar o potecă.

Mai eşti doar un fum;⁴⁵  – purtat de un duh necurat, mortul devine şi el un fum, adică o apariţie non – corporeală.

Te-au supt apele,⁴⁶–examinarea cadavrului nu oferă indicii noi, personalizante, ci unele cu caracter general.

Te-a ucis aproapele…⁴⁷ –e mai mult o reacţie  dubitativă decât o afirmaţie certă. Oricum gustul acestui vers este unul amar.

Un tăciune şi-un cărbune,⁴⁸–bocetul presupune o tehnică specială a refrenului. Refrenul întăreşte starea de emoţie, prelungeşte tristeţea şi transformă melodia însoţitoare într-o monodie.

Soarele pe noi apune…⁴⁹ –soarele este perceput din cele mai vechi timpuri ca fiind un simbol al vieţii. Unele popoare, egiptenii, grecii, unele popoarele asiatice sau centru şi sud americane au transformat soarele într-un zeu, adesea zeul suprem. Absenţa zeului, a soarelui înseamnă moarte. Din această cauză apusul devine tragic, pentru că soarele ne părăseşte, chiar vremelnic, în favoarea nopţii care înseamnă moarte. Din această cauză şarpele – care este un simbol temporal – nu poate muri decât odată cu soarele, la apusul acestuia. În acest vers soarele pune o presiune enormă peste oameni şi vieţi. Formularea nu este „soarele cu noi apune” cine „pe noi apune”, ceea ce este mult mai dramatic. Sugestia poate fi şi aceea că odată cu moartea unui om, se prăbuşeşte un univers sau într-o altă interpretare, crima pentru că s-a produs într-o colectivitate poate declanşa o adevărată apocalipsă.