Colindă, colindă,¹

Urcă sus în grindă,²

Uită-te-n oglindă,³

Vorba să mi-o prindă,⁴

Şi să mi-o întindă,⁵

Până-n naltul cerului,⁶

La stelele oierului,⁷

Până sus la lună,⁸

Să îi faci cunună,⁹

Până la soare,¹⁰

Ca o veste mare.¹¹

Frunză verde de alun,¹²

Mare-i Dumnezeu cel bun,¹³

Lui i se închină,¹⁴

Tot ce e lumină,¹⁵

Tot ce-i viaţă plină.¹⁶

Colindă, colindă,

Lasă se se-aprindă,¹⁷

Cerul plin de stele,¹⁸

Dragostele mele.¹⁹

Colindă, colindă,

Coboară din grindă,²⁰

Uităte-n oglindă,

Cerul să se vadă,²¹

Ca într-o ogradă.²²

Colindă, colindă,

De suflet să prindă,²³

Dorurile toate²⁴

Şi gânduri curate.²⁵

Lucian Strochi

 Colindă ceriului 

 Colindă, colindă,¹   – această colindă este una aparte întrucât contrazice mult spiritul şi structura colindului. Receptorul gazda este  chiar colinda, lipseşte urătura, lipseşte cererea recompensei, iar ceata colindătorilor este redusă la chiar eul liric. De fapt lirica populară are o supratemă şi această este cuvântul. Cuvântul e puternic magic, mitic, arzător, distrugător în blesteme; taumaturg, dezlegând vrăjile, păstrându-şi magia în descântece; adresându-se direct sufletului în bocete. În acest colind, cuvântului i se aduce de fapt un elogiu, el fiind marele personaj absent, colinda fiind mijlocitorul, vehiculul prin care se realizează mesajul pentru/spre cuvânt. Repetiţia are valoare de insistenţă, amintind şi de Colinde, colinde – singurul colind scris de Mihai Eminescu.

Urcă sus în grindă,² –grinda are o importanţă deosebită pentru român: ea constituie tăria cerului stâlpul orizontal al casei, limita, dar şi un obiect sacru, ce împarte sacrul de profan într-o casă (mai ales la maramureşeni). Grinda este şi un răboj. După grindă se pun actele de preţ (titlurile, actele de proprietate etc.).

Uită-te-n oglindă,³  – oglinda are şi ea o funcţie magică, putând prinde orice imagine care se vrea ascunsă. Oglinda nu minte, oglinda redă totul cu o fidelitate maximă. Cuvântul, imaterial,  nu poate fi văzut decât în oglindă şi numai prin incantaţie, când el va fi îmbătat de melodie.

Vorba să mi-o prindă,⁴ –oglinda funcţionează deci ca o capcană, prinzând şi surprinzând cuvântul.

Şi să mi-o întindă,⁵ –oglinda poate deforma orice realitate, schimbându-i dimensiunile (aşa-numitele oglinzi strâmbe). De remarcat faptul că vorba nu ajuns încă cuvânt, demonstrând  o dată în plus că sinonimie perfectă nu există. Vorba este cuvântul omului, aflată pe o scară inferioară Cuvântului Domnului, care este legea.

Până-n naltul cerului,⁶ –prin colindă se poate ajunge în înaltul cerului. Dintre cele patru dimensiuni, înălţimea este cea care interesează în relaţia cu Dumnezeu.

La stelele oierului,⁷ –vers interesant, „stelele oierului” fiind constelaţiile, denumite popular. Vom avea, prin viziune ţărănească,  Ciobanul cu oile, Carul Mic, Carul Mare etc. De fapt Oierul sau Ciobanul cu oile este Constelaţia lirei, având ca principală stea Vega, una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cer. Interesant este faptul că Lira este văzută iarna doar în emisfera sudică. Colindătorul alege lira tocmai pentru că este legată de cântec, fiind asociată mitului lui Orfeu. La romani, lira se numea chiar Cântecul (Canticum) sau Toba (Tympanum).

Până sus la lună,⁸ –  Oglinda şi colinda recompun universul întreg, după stele având luna, cel mai strălucitor obiect văzut pe cel noaptea.

Să îi faci cunună,⁹ –cununa are şi ea o funcţie magică, de celebrare şi de consacrare. De obicei ea marchează triumful (cununa de lauri car încununează frunţile poeţilor şi sportivilor, cununiţele care se dau celor mai merituoşi elevi la sfârşitul unui an şcolar, etc.). E vorba poate şi de o aluzie la cunoscutele versuri: Cununa e rotundă/Rotundă e şi luna/Frumoasă e şi fata/ Pe care o iubesc, versuri din folclorul copiilor.  Dar cunună este şi aura din jurul lunii la eclipsă. Se sugerează astfel raritatea evenimentului, exemplaritatea lui, momentul unic, magic al colindei.

Până la soare,¹⁰ – soarele este eroul consacrat al colindelor. În acest caz e vorba de triunghiul care închide universul (Stea – Lună – Soare) prin lumină.

Ca o veste mare.¹¹ – aluzie la cunoscutele versuri : Steaua sus răsare/ca o taină mare/Steaua străluceşte/Şi lumii vesteşte… Vestea cea mare ar putea fi întruparea cuvântului, renaşterea sa.

Frunză verde de alun,¹² –colinda devine doină, prin introducerea unui „marcher” formal: „frunză verde” .

Mare-i Dumnezeu cel bun,¹³ –o recunoaştere a rolului lui Dumnezeu a lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind stăpânul  lumilor.

Lui i se închină,¹⁴ –verbul a se închina este un verb al credinţei, fiind întâlnit în toate religiile.

Tot ce e lumină,¹⁵ –Dumnezeu este lumină. Astfel Dumnezeu detronează prin religie Soarele, devenit un „zeu păgân”.

Tot ce-i viaţă plină.¹⁶ –Există un Dumnezeu în toate lucrurile (viziunea monadică). Viaţa nu e posibilă decât prin Dumnezeu.

Colindă, colindă,

Lasă se se-aprindă,¹⁷ –Oglindirea nu este suficientă şi colindătorul cere colindei o temperatură înaltă, de plasmă, care să aprindă cerul.

Cerul plin de stele,¹⁸ –de fapt stelele sunt majoritate stele fierbinţi, stelele reci fiind o raritate.

Dragostele mele.¹⁹ –din celest ajungem în lumesc, în omenesc. Acum colindătorul îşi trădează cererea, aceea de a iubi, de a i se aprinde dragostea, lege a universului, la gel de importantă ca legea gravitaţiei.

Colindă, colindă,

Coboară din grindă,²⁰ –acum drumul va fi invers, de la grindă spre terestru, spre cotidian; magia nu poate funcţiona decât ciclic, dacă „cercul se închide”.

Uită-te -n oglindă,

Cerul să se vadă,²¹  – intermediarul şi mesagerul,  vehiculul dorinţei este tot oglinda, ca în orice ritual magic. Cerul este acum jos, întors, pentru că s-a produs înălţarea spiritului, prin iniţiere, prin închinare, prin supunere, prin lumină.

Ca într-o ogradă.²² – la Şt. O. Iosif apare următoarea formulare: „Înfloresc grădinile/Ceru-i ca oglinda/Prin livezi albinele/Au pornit colinda.” Grădina este cuvântul magic care uneşte cerul cu pământul.

Colindă, colindă,

De suflet să prindă,²³– vers ambiguu, întrucât nu cunoaştem cu precizie autorul acţiunii: cerul, oglinda, colinda sau toate la un loc?

Dorurile toate²⁴ –la dimensiuni cosmice şi cuvântul dor se foloseşte la plural devenind o inedită hiperbolă.

Şi gânduri curate.²⁵ –legilor firii, ale universului, li se adaugă acum şi legile morale, universul umanizându-se din această cauză. Aluzie şi la Immanuel Kant. În Concluzie la Critica raţiunii practice, acesta scria: „Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă de ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine.” Aceste cuvinte subliniate sunt inscripţionate pe mormântul său, având valoarea unui epitaf, alături de un bust sculptat de Schadow şi de o copie a Şcolii de la Atena a lui Rafael. De fapt Kant conciliază şi uneşte lumea fizicii cu legile ei, cu lumea metafizicii cu legile ei. Nu trebuie uitat nici faptul că Immanuel Kant a scris o Cosmogonie, sau eseu asupra deducţiei originii Universului, a formării corpurilor cereşti şi a acuzelor mişcării pornind de la legile mişcării universale a materiei şi ale lui Newton. De asemenea, Kant a scris şi o importantă lucrare intitulată Allgemeine Naturgeschichte und Theorie des Himmels (Istoria generală a naturii şi teoria universului) în care expune teoria genezei universale   dintr-o nebuloasă (teoria Kant-Laplace). Triada Colindă – Oglindă – Gând  devine a triadă a Dorului şi mai ales a Cuvântului.