pluguşorul¹ – pluguşorul este o colindă agrară, un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului nou. Este un obicei agrar, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii. Grupul colindătorilor este specializat: un colindător pocneşte din bici, altul trage buhaiul, altul sună din zurgălăi. , altul ţine plugul, ornat cu hârtie colorată şi panglici. La început colindul era practicat doar de flăcăi, aflaţi la vârsta când puteau face munca în câmp. În timp pluguşorul a devenit un spectacol, adăugându-se atât urători, dar şi instrumente muzicale(fluier, cimpoi, vioară, tobă, cobză, cât şi pocnitori, puşcoace, chiar petarde. Acum pluguşorul e interpretat şi de copii. Există o mare varietate de pluguşoare, unele cu trimiteri geografice explicite (Bârlad, Tighina, Suceava), altele populate cu personaje, unele din basme sau mituri.

lui bădica Traian²   – cu siguranţă că este vorba de împăratul  Traian, cuceritorul Daciei, fiind, alături de Decebal, „părintele spiritual al românilor”. Ca persoană istorică, reală, Traian

se numea Marcus Ulpius Nerva Traianus, născut în anul 53 în Italica Santiponce, provincia Hispania şi mort în 117 la Selinus Cicilia. A fost Împărat Roman între anii 98 şi 117 şi este al doilea  dintre cei „cinci împăraţi buni”. În timpul său, Imperiul a ajuns la întinderea maximă. Titlul său complet era IMPERATOR CAESAR DIVI NERVAE FILIUS MARCUS ULPIUS NERVA TRAIANUS OPTIMUS AUGUSTUS FORTISSIMUS PRINCEPS GERMANICUS DACICUS PARTHICUS MAXIMUS!

Aho, aho,³  – formulă de atenţionare, de identificare şi de adeziune, asemănătoare cu acel „alo” de la telefon.

copii şi fraţi,⁴ –se sugerează un auditoriu sau o ceată importantă.

Fraţi fârtaţi,⁵  – într-o legendă apocrifă, Dumnezeu este Fârtatul, iar Dracul este Nefârtatul. Fraţi fărtaţi s-ar traduce prin „fraţi creştini”

Lângă boi v-alăturaţi,⁶ –plugul mare se face cu boi adevăraţi. Era chiar obiceiul să se tragă în faţa casei o arătură „simbolică” cu plug real.

Lângă mine adunaţi,⁷  -din nou ideea de grup, de adeziune, de unitate.

Şi cuvântu-mi ascultaţi:⁸ – urătorul are nevoie de autoritatea necesară oricărui vorbitor.

Ia mai mânaţi, măi,⁹  -formulă repetitivă , verbul a mâna înseamnă a conduce, dar şi a „urma înainte”

Şi sunaţi din zurgălăi!¹⁰ –rolul zurgălăilor e unul complex, zurgălăul (clopoţelul) având un rol magic de alungare a spiritelor rele, dar şi de a anunţa pe cei neatenţi că urmează ceva important în text.

Hăi, hăi!¹¹ – interjecţie de atenţionare sau poate una de adresare pentru vite , prescurtare a lui „Hăis”

S-a sculat mai an,

De pe un troian,¹²  -troianul este un dâmb o movilă de pământ sau de zăpadă. Poate fi şi o aluzie la Valul lui Traian, fortificaţie cu rol de apărare.

Bădica Traian,¹³ –Traian primeşte şi apelativul de bădică, diminutiv al lui bade, înţelegându-se că a fost asimilat de către români.

Şi-a încălecat,¹⁴  -Traian devine un erou întemeietor, „descălecător” , tocmai pentru că încalecă.

Pe cal înstelat,¹⁵ –formulă ambiguă, înstelat putând fi atât cal înaripat, cât şi cal cu o stea în frunte.

Pe cal învăţat,¹⁶ – din nou formulare ambiguă, învăţat semnificând atât „dresat”, cât şi „înţelept”, aşa cum apare orice cal mitic (vezi şi centaurii).

Pe cal pestriţat,¹⁷ –adică pestriţ, cu pete.

Cu frâie de mătase,¹⁸  – formulă oraculară, întâlnită  în aproape toate variantele. De obicei frâie se pune la singular.

Cât braţe de groase,¹⁹ –frâul este deci gros cât un odgon. În alte variante formularea este: „cât viţa de groasă” . În varianta mea nu apare „şeaua de aur” şi nici numele calului (Graur)

Împletite-n şase.²⁰ –în balada „Gruia”, voinicul adormit e legat cu: „Funii de mătase / împletite-n şase.”

El în scări s-a ridicat,²¹ –apare acum şi scara, element component al şeii.

Să aleagă loc curat,²² –alegerea locului curat este o alegere mitică aşa cum este şi locul de zidire al unei mănăstiri.

De arat, de semănat,²³ – formulă comună tuturor variantelor.

Din zori până-n înserat.²⁴  – se sugerează munca la câmp, legată atât de un timp sacru, cât şi de ideea unei munci grele, de lungă durată.

Şi-a pornit-o într-o luni,²⁵ –în textul meu, munca începe de luni, după ziua de odihnă, duminica. În alte variante găsim: „S-a apucat într-o joi/ C-un plug cu doisprezece boi.”

Alături de oameni buni,²⁶-continuarea colindului mi-a fost sugerată de cântecul maramureşean: „C-aşe beu oamenii buni”, dar şi de un text pentru copii, vesel şi mnemotehnic, de învăţare a zilelor săptămânii:  Şapte fraţi, şapte fârtaţi/De când lumea adunaţi/Unu-i luni şi altu-i marţi/Şi de miercuri nu-i desparţi./Mai apoi vine şi joi/Toţi sunt tineri ca şi vineri/Sâmbăta e tot aşa/Şi la fel duminica/. Ei se ţin apoi de mâna/ Iar măicuţa lor bătrână/ Se numeşte săptămână.

Şi-a pornit-o într-o marţi,²⁷ –prin acest început perpetuu se urmăreşte totuşi ideea de continuitate.

Cu nimeni n-o împarţi,²⁸ –aluzie la faptul că marţi sunt, conform superstiţiilor, „trei ceasuri rele”.

Şi-a pornit-o miercuri,²⁹ –miercurea este o zi sfântă. Deşi „mişcarea” e aceeaşi, valoarea zilelor diferă.

Cu oameni cu chefuri,³⁰ –aici nu e vorba de oameni băuţi, ci cu chef de muncă, veseli.

Şi-a pornit-o într-o joi,³¹ –aici textul se întâlneşte cu cel din variante.

Cu un plug cu zece boi,³² –se sugerează bogăţia plugarului, faptul că plugul are mai multe brăzdare, dar până la urmă e vorba şi de rimă.

Alături de noi,³³ –alăturarea lui Traian de ceata de urător închide o buclă a timpului, asigurând continuitatea prin diacronie.

Şi-a pornit-o într-o vineri,³⁴ – vinerea este şi ea o zi sfântă. Apare de multe ori personificată în basme sub numele de Sfânta Vineri.

Alături de oameni tineri,³⁵ –urătorii sunt oameni tineri, în plină putere. Mai mult chiar vârsta cetei de „plugari” a coborât mereu, pluguşorul fiind tot mai mult un spectacol al copiilor.

Şi-a pornit-o sâmbăta,³⁶– sâmbăta este ultima zi lucrătoare a săptămânii. Şi ea apare uneori personificată. v. Apa Sâmbetei.

Până treaba s-o găta.³⁷ – treaba trebuie terminată într-un timp precis. Verbul a găta are desigur semnificaţia de a termina. Am folosit cuvinte regionale sau arhaice pentru parfumul textului, pentru a spori iluzia autenticităţii.

Duminică s-a oprit,³⁸ – Duminica este o zi sfântă, biblică, ziua în care  şi Dumnezeu se odihneşte, contemplându-şi opera. În basmele populare apare şi Sfânta Duminică, de obicei având rolul de a ajuta eroul aflat în situaţii dificile.

Fiindcă-i zi de odihnit.³⁹  – ziua de odihnă este aleasă deloc întâmplător, organismul uman având nevoie de o perioadă de refacere.

Ia mai uraţi, măi flăcăi,

Să se-audă peste văi!⁴⁰ –îndemnul flăcăilor de a ura are rolul unei formule mediane, şi anume aceea de a suscita interesul ascultătorilor şi de a asigura revitalizarea cetei de urători.

Hăi, hăi!

Câmpul tot de l-a arat,⁴¹ –din împărat, Traian devine agricultor. Totul e posibil în această lume feerică. Sunt inventariate „muncile câmpului”. Se începe desigur cu aratul.

Câmpul tot l-a semănat,⁴² –se continuă cu semănatul. Cele două lucrări sunt aproape asociate, complementare.

În lungiş, pe luminiş,⁴³ –nu ştim dacă e vorba de arat, de semănat sau de amândouă lucrările.

Seara–ntreagă, pe furiş,⁴⁴ –aceste munci agricole capătă o funcţie magică şi ca orice magie nu trebuie văzută ziua.

Noaptea-ntreagă-n curmeziş.⁴⁵ –se insinuează că aceste munci făcute curmeziş ar ascunde secretul unor recolte neobişnuite.

A arat, a semănat,

Brazdă neagră-a răsturnat,⁴⁶ –pământul trebuie să fie chiar şi în magie de cea mai bună calitate. Cel mai bun pământ este cernoziomul, care aşa cum îl arată şi numele (în rusă „ciornâi” înseamnă negru) este de culoare neagră.

Şi-n brazdă a aruncat,

Grâu de toamnă, grâu de vară,⁴⁷ –evident,  cele două soiuri de grâu se cultivă la date diferite, dar în acest semănat magic, timpul nu mai contează, e anulat, ca în orice mit.

Să dea Domnul să răsară…⁴⁸ –chiar şi într-o magie de esenţă păgână este invocată puterea lui Dumnezeu, semn că religiosul tinde să înlocuiască păgânul.

Şi-a mai semănat secară,⁴⁹ –şi secara este o cereală respectată, deşi mulţi spun că e „grâul săracului”.

Nu s-a făcut de ocară,⁵⁰ –Traian devine cu adevărat un erou civilizator, primind ,prin dublă negaţie, admiraţia lor.

Şi după cum văz,⁵¹ –intervine pentru prima dată un „eu liric” personalizat, din „nevoia de martor”.

A semănat şi-ovăz.⁵² –ovăzul este „grâul calului”, intrată chiar în expresii (mănânci calule ovăz?)

Grâul creşte,

Pe hoţeşte,⁵³ –expresia frumoasă sugerând o dezvoltare neaşteptată, imprevizibilă.

Spicul de şi-l întăreşte;⁵⁴ – grâul devine obiect-subiect, concentrând toată atenţia colindătorilor.

Tulpina-i ca sabia,⁵⁵ –această comparaţie devine metaforă spunând foarte multe. Grâul şi în general hrana poate fi o armă redutabilă într-un război. Nu o dată aceste comparaţii se fac venindu-se din zona armelor. Porumbul are lăncii, copacul se arcuieşte, ninsoarea poate şi fi ea o armură (cu o zale argintie…).

Spicul ca vrabia.⁵⁶  – evident, e vorba de o hiperbolă augmentativă, extrem de plastică.