La naştere-mi veniră ursitoare,¹

Să îmi urzească, lacome, destinul:²

„Fie frumos, cum nu-i nimeni sub soare,³

Să-i placă dansul, versul, viaţa, vinul,⁴

Să nu îl plângă nicio bocitoare,⁵

Doar zâmbet să cunoască, nu suspinul.”⁶

La naştere-mi veniră ursitoare⁷

Să îmi urzească, lacome, destinul.⁸ 

Şi alta spuse: „ Doară-l tot ce doare,⁹

Să nu cunoască-alt gust, decât pelinul, ¹⁰

Doar moartea să-i aducă sărbătoare,¹¹

Iar drept coroană, poarte numai spinul.”¹²

La naştere-mi veniră ursitoare…¹³

Lucian Strochi

Rondelul ursitoarelor  

  La naştere-mi veniră ursitoare,¹ – ursitoarea este o fiinţă imaginară din mitologia românească, care  are darul de a hotărî soarta omului la naştere. Sunt nevăzute , dar pot fi auzite. Prin tradiţie sunt trei femei şi după unele credinţe se numesc: Ursitoarea –cea mai mare dintre ele, este cea care ţine fusul şi furca, din care se toarce firul vieţii, Soarta este prezicătoarea – cea care stabileşte destinul omului şi Moartea – cea care taie firul vieţii. Ursitoarele apar numai noaptea, La poarta casei în care dorm mama şi copilul. De fapt ursitoarele sunt invitate de către naşă în a treia noapte de viaţă a copilului nou-născut. Tot naşa încearcă să îmbuneze ursitoarele oferindu-le o masă cu prăjituri, bomboane, vin, apă, uneori mâncare. Mama visează că au venit ursitoarele şi povesteşte naşei ce destin au stabilit pentru copilul nou-născut. La greci ursitoarele se numesc Moirae şi sunt fiicele lui Zeus şi ale zeiţei Themis. Numele moirelor sunt: Clothos, Lechesis şi Atropos. Atropos era cea care tăia firul vieţii. În vechime erau considerate babe urâte şi capricioase, reci şi neiertătoare. Latinii numeau ursitoarele Parce. Erau tot trei: Nona care torcea firul vieţii, Decima – care măsura acest fir şi Morta –care îl reteza.

 Să îmi urzească, lacome, destinul:²   -a urzi este apropiat de a ursi. Ursitoarele erau veşnic flămânde.

 „Fie frumos, cum nu-i nimeni sub soare,³ – urarea primei  ursitoare este una extrem de generoasă, acordându-i nou-născutului multe calităţi, prima fiind frumuseţea.

 Să-i placă dansul, versul, viaţa, vinul,⁴ – i se urează să aibă o viaţă uşoară, fericită.

 Să nu îl plângă nicio bocitoare,⁵ –vers ambiguu: nu ştim dacă prin urare nu i se urează să fie nemuritor sau dacă nu cumva chiar moartea sa să fie una fericită.

 Doar zâmbet să cunoască, nu suspinul.”⁶ –să fie o fire mereu veselă, voioasă, necunoscând durerea.

 La naştere-mi veniră ursitoare⁷ –aceste ursitoare vin la căpătâiul tuturor copiilor. Doar aşa copilul poate să trăiască, să aibă un destin. Dacă ursitoarele nu ar veni, înseamnă că acel copil va muri.

 Să îmi urzească, lacome, destinul.⁸  – adesea ursitoarele se ceartă între ele, încercând să schimbe destinul copilului, în bine sau în rău. Nu reuşesc însă decât parţial,întrucât şi ele trebuie să se supună legilor sorţii.

 Şi alta spuse: „ Doară-l tot ce doare,⁹  – remarcăm că ursitoarele noastre îşi depăşesc competenţele, intrând una în domeniul alteia. Surprinzător, urările celei de a doua ursitoare, care par aspre, completează fericit urările primei ursitoare. A te durea ce doare înseamnă a avea viaţă, a simţi că trăieşti.

 Să nu cunoască-alt gust, decât pelinul, ¹⁰ – a cunoaşte doar tot ce e dulce e la fel de stânjenitor ca a cunoaşte doar amarul. Dar dulcele şi amarul dau gustul vieţii.

 Doar moartea să-i aducă sărbătoare,¹¹  – se sugerează subtil ideea că, după o viaţă plină, moartea care vine este o sărbătoare.

 Iar drept coroană, poarte numai spinul.”¹² –chiar şi acest vers poate fi  considerat unul optimist, dacă ne gândim la destinul lui Iisus.

 La naştere-mi veniră ursitoare…¹³ –finalul poemului este unul deschis: nu aflăm ce a hotărât a treia ursitoare sau dacă nu cumva ceea ce au hotărât primele două nu va fi schimbat sau chiar anulat de către a treia ursitoare.

Structura rondelului: 13 versuri, versurile 1,7,13  identice; la fel versurile 2 şi 8. Rimele sunt două: ababababababa (rimă încrucişată).