Orice basm începe cu „a fost odat”¹

Şi cu de „n-ar fi, nici nu s-ar povesti”.²

Orice basm e c-un fecior de împărat,³

Plecat spre alte tărâmuri, alte pustii.⁴

Trebuie să fie şi-un făt-frumos, bărbat,⁵

Cu o răpire de prinţesă-n zori de zi.⁶

Orice basm începe cu „a fost odat”⁷

Şi cu de „n-ar fi, nici nu s-ar povesti”,⁸

C-un zmeu plângăreţ, laş, slut neapărat,⁹

Şi-ades cu-o vrăjitoare, în travesti¹⁰

Dorit finalul este cel aşteptat,¹¹

Cu-o consânzeană şi-o spuză de copii.¹²

Orice basm începe cu „a fost odat.”¹³

Lucian Strochi

Rondelul basmului 

 Orice basm începe cu „a fost odat”¹  – acest rondel este unul tandru şi ironic, evocând lumea copilăriei. Basmul este un text puternic formalizat, având formule de început, mediane şi de final. Basmul are grijă să ne trimită într-un trecut fabulos, nedeterminat, dar cert, prin formularea: „a fost odat(ă)”.

Şi cu de „n-ar fi, nici nu s-ar povesti”.² –se insistă asupra „realităţii” faptelor din basm; basmul, datorită multor întâmplări incredibile, trebuind să fie totuşi credibil.

Orice basm e c-un fecior de împărat,³ –deşi basmele sunt foarte vechi, născându-se odată cu naraţiunea, având o structură liniară, se desparte de mit şi pare a aparţine prin imaginarul propus, Evului Mediu. Prin urmare, protagonistul va fi aproape întotdeauna „fiul de împărat”.

Plecat spre alte tărâmuri, alte pustii.⁴ –eroul trebuie să parcurgă în basm un drum iniţiatic, plin de privaţiuni, care să-i probeze calităţile şi să-l pregătească pentru domnie.

Trebuie să fie şi-un făt-frumos, bărbat,⁵ – feciorul de împărat este de obicei Făt-frumos înzestrat cu foarte multe calităţi, dar făt-frumos poate fi şi un tânăr de origine modestă, dar care va ajunge rege sau împărat pentru calităţile şi faptele sale.

Cu o răpire de prinţesă-n zori de zi.⁶ –cele mai multe basme motivează călătoria lui făt-frumos printr-un rapt, prinţesa fiind răpită de obicei de un zmeu.

Orice basm începe cu „a fost odat”⁷ –orice poveste trebuie să aibă un început şi acest început se plasează din cauza momentelor acţiunii (expoziţie, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punct culminant) în trecut.

Şi cu de „n-ar fi, nici nu s-ar povesti”,⁸ –literatura se bazează pe mimesis, pe imitarea realităţii, ambiţionând să fie o replică fidelă a naturii.

C-un zmeu plângăreţ, laş, slut neapărat,⁹ –odată cu acest vers, rondelul devine şăgalnic şi ironic; personajul negativ, zmeul, trebuie să aibă toate păcatele posibile, de la urâţenia fizică la cea morală.

Şi-ades cu-o vrăjitoare, în travesti¹⁰ –ficţiunea este ironizată, arătându-se realitatea din spatele pretinsei realităţi. Prin urmare e nevoie de cineva care să interpreteze rolul vrăjitoarei.

Dorit finalul este cel aşteptat,¹¹ –basmul este o operă profund morală, conflictul esenţial, primordial fiind cel dintre bine şi rău, binele învingând totdeauna.

Cu-o consânzeană şi-o spuză de copii.¹² –iubirea romantică, pură, ideală devine o caricatură a acesteia, Consânzeana fiind o nevastă prolifică.

Orice basm începe cu „a fost odat.”¹³ –un posibil avertisment: prezentul nu este un basm, o ficţiune, fiind tern, dar real şi imprevizibil.

Să remarcăm diversitatea tematică a rondelurilor de până acum:

 Ochiul,  Omul, Lumea Încercănată,   Calendarul  Păgân (Iubirea),  Cuvântul, Dansul, Cărţile, Ursitoarele, Statuia, Iluziile,  Supravieţuitorii, Apocalipsa, Metempsihoza,Basmul, fiecare rondel atacând un alt subiect. Temele majore rămân   însă Iubirea şi Omul.  

Structura rondelului: 13 versuri, versurile 1,7,13  identice; la fel versurile 2 şi 8. Rimele sunt două: ababababababa (rimă încrucişată).